„Cânt şi suspin pentru limba română”

„Cânt şi suspin pentru limba română”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nu demult, Tudor Gheoghe s-a aflat la Galaţi, unde a electrizat o sală întreagă. Spirit nobil, chintesenţă a neamului românesc cu tot ce are el mai bun din moşi strămoşi. Recent, la Galaţi, cu arta sa oratorică de excepţie, Tudor Gheorghe a atras atenţia asupra pericolului care ne paşte - acela de a ne uita, la noi acasă, propria limbă. Limba dulcilor Cazanii moştenită de la stră-strămoşii noştri.

- Maestre, v-aţi făcut intrarea în scenă cu „Istoria literaturii române”, volumul de critică literară semnat de criticul George Călinescu. Este îngrijorat Artistul de indiferenţa şi negljenţa contemporanilor faţă de limba română?

- Niciodată nu am făcut un spectacol de dragul spectacolului. În „Taina Cuvintelor”, spectacolul pe care îl fac de ceva timp, am exemplificat unele lucruri legate de frumuseţea limbii române din Istora lui Călinescu, pentru a nu fi acuzat că inventez. Niciodată nu am făcut un spectacol ca să mă aflu în treabă, întotdeauna spectacolele mele au fost tematice. 

Am gândit că e momentul - acum, când limba română este atât de mutilată, călcată în picioare - să iau atitudine. Şi fiecare ia atitudine cum se pricepe. Eu o fac prin cântec, prin poezie. Mă simt jignit de felul în care se vorbeşte la ora aceasta în toată Ţara Românească şi am simţit nevoia să trag un semnal de alarmă.

- Se acreditează tot mai mult ideea că educaţia este atributul familiei şi al şcolii. În acest spectacol, care nu e un show !, sunteţi aspru cu unii formatori de opinie care cultivă prostul gust...

- Nu mă deranjează faptul că bieţii profesori, în şcoală, se chinuie să-i înveţe pe copii limba română. Pe mine mă deranjează aceşti formatori de conştiinţă şi de limbă, de redactori de la posturile de televiziune şi de radio - care au o mare influenţă asupra tinerilor şi, în loc să zidească, ei strică enorm de mult ceea ce au clădit înaintaşii noştri. Sunt unii de o incultură de neimaginat.

- Vor spune că limba trebuie să evolueze… Îmi vin în minte cuvintele filozofului chinez Confucius (551-479 î. Hr.) care spunea că „dacă aş avea o putere, aş da cuvintelor sensul iniţial”. Au pierdut românii sensul cuvintelor din Cuvânt?

- Subliniez, eu nu sunt absurd, nu pledez ca să ne păstrăm toate cuvintele din fondul vechi de cuvinte al limbii române; eu nu aşez globul de sticlă şi spun, gata, nu mai văd decât poporul român, nu văd decât cuvintele noastre. Sigur, limba are o evoluţie continuă... În acest spectacol interpretez un cântec foarte vechi - „Carul cu fân” se numeşte.  

Desigur astăzi, nu mai e nevoie să ştim toate elementele unui car, dar acest cântec l-am adus în atenţia românilor tocmai pentru frumuseţea şi bogăţia limbii române. Pe cine mai interesează acum, în secolul XXI, din ce era compus carul. 

Înţeleg că trebuie să schimbăm tehnologii, să învăţăm cuvinte noi, înţeleg. Limba e un fenomen social viu; se îmbogăţeşte şi se uită unele lucruri. De pildă, în domeniul informaţional, al computerelor, nu avem termeni echivalenţi şi e de înţeles să împrumutăm. Pe mine însă mă deranjează faptul că înlocuim cuvinte care sunt în vocabularul cotidian al românului, doar de dragul unor fandoseli, din incultură, din incapacitatea unor formatori de opinie de a înţelege şi de a discerne fenomenele care se întâmplă în jurul nostru.

- În spectacolele domniei voastre le amintiţi mereu românilor să nu-şi uite rădăcinile, dorurile, plaiul, limba, neamul. E important mesajul în cântec?

- Da, pentru că prin muzică altfel se descifrează poezia, textul. Desigur, pun mare accent pe mesajul poeziei, este un element de bază în ceea ce fac, dar cred că muzica este un limbaj universal care ne face să devenim mai buni, mai curaţi, mai umani.

- Academicianul şi criticul Eugen Simion consideră acest demers interpretativ al domniei voastre este echivalent cu un „manual electronic de istorie a poeziei româneşti”. Ca să devină eficient, trebuie găsiţi acei profesori care să-şi dorească să ducă poezia la inimile copiilor şi prin marea muzică pe care o faceţi.

- Într-adevăr, pentru acest proiect - pe care îl voi continua - este importantă deschiderea profesorilor de limbă română sau a dirigintelui. De ce nu a profesorilor de religie cărora le sunt proprii apărarea valorilor româneşti. 

Desigur, lista nu trebuie oprită aici. E nevoie de deschiderea tuturor - profesori, bunici şi părinţi - care doresc ca fiii lor să crească sănătos, să nu-şi uite rădăcinile, dorurile, frumoasa limbă a neamului nostru. De exemplu, îi va fi mult mai uşor profesorului de limba română, când va ajunge la lecţia despre poetul Ion Barbu, să explice ermetismul lui Barbu şi mult mai accesibil îi va fi elevului când va asculta Riga Crypto şi lapona Enigel...

- Până în 1990, a fost o vreme când vi s-a interzis să ieşiţi pe scenă. Cum a fost acea perioadă?

- Nu a fost o perioadă prea mare şi s-a datorat unui spectacol al lui Caragiale. Marele şi mereu actualul Caragiale, care deranjează mereu, motiv pentru care, în1987, a fost oprit acel spectacol. Dar, a trecut…

- În arta dumneavoastră, unde începe artistul, unde se continuă poetul şi interpretul, deopotrivă?

- Dumnezeu ştie şi Lui trebuie să-i mulţumesc că mi-a dat şansa să pot cânta. Eu am înmulţit talantul primit prin talentul de a munci, prin acurateţea cântecelor, acurateţe care este preluată din textul popular, din marea poezie românească şi universală. Rămân la ideea că artistul - la fel ca şi poetul, la fel ca orice formator de opinie - are datoria să-şi slujească neamul, limba română, cultura şi spiritualitatea prin care respiră şi prin care îi hrăneşte şi pe cei care îl ascultă. Iubitorul de artă, indiferent că e vorba de poezie, de teatru, de muzică, de pictură, are datoria să zidească, să creeze. Versul care sună din coadă, cum spune Eminescu, muzica zăngănitoare trec, se uită repede. Doar adevărata poezie, adevărata muzică rămân nemuritoare şi prin ele şi creatorul.

Citit 1671 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.