„Cumințenia pământului” este cea de-a treia lucrare care, împreună cu „Rugăciune” și „Sărutul”, marchează cotitura hotărâtoare în creația lui Brâncuși și în arta mondială a secolului al XX-lea.
Este cioplită în calcar crinoidal, are dimensiunile 56,5 x 16,5 x 24,9 cm, iar soclul este din travertin, 15,8 x 19,5 x 30,5 cm. Este clasată în categoria juridică „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Național Mobil.
I-a aparținut inginerului de drumuri și șosele Gheorghe Romașcu din București, fiind cumpărată de acesta în 1911. În 1957, autoritățile comuniste i-au confiscat-o și au trecut-o în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României.
În anul 2012, în urma unui proces îndelungat, lucrarea a fost retrocedată moștenitorilor lui Romașcu.
În 2016, statul a încercat s-o achiziționeze, însă nu a dispus de suma la care fusese evaluată și negociată cu proprietarii.
În perioada 2 octombrie 2019 - ianuarie 2020, lucrarea a fost expusă la Bruxelles în cadrul prestigioasei expoziții „Brâncuşi. Sublimarea formei”, parte a Festivalului Internațional de Arte „Europalia 2019”.
Realizată în 1907, la Paris
„Cumințenia pământului” a fost realizată în 1907 la Paris și expusă în 1910 la expoziția Societății „Tinerimea artistică”, alături de o altă lucrare, intitulată „Fragment de capitel”.
Chiar dacă nu a fost primită cu entuziasm în lumea culturală de atunci, ba chiar a scandalizat, printre cei contrariați de noul demers al sculptorului fiind și scriitorul Alexandru Vlahuță, acesta, deși o găsea „destul de urâtă”, asemuind-o cu o „divinitate ciudată, găsită sub dărâmăturile unui templu antic”, a remarcat totuși la Brâncuși unele trăsături noi ale artei sale: „o sugestivă naivitate de primitiv și capacitatea de a privi nu în afară, ci înăuntru, în misteriosul infinit lăuntric”.
Sculptura înfățișează o femeie în poziția șezând, având picioarele alăturate și mâinile strânse la piept sub sâni. Capul este mare și greu, fruntea largă. Privirea fixă, rece, întreaga ei poziție și atitudine exprimă cufundarea într-o adâncă meditație. A fost asemănată, ca viziune, cu unele zeități preistorice, cu unele statui egiptene, iar Carola Giedion-Welcker a comparat-o cu idolii din Cyclade. Alții, având în vedere poziția personajului, au presupus că subiectul i-ar fi fost inspirat lui Brâncuși de o pictură a lui Paul Gauguin, pe care sculptorul a văzut-o în 1906 la Salonul de toamnă de la Grand Palais.
Străvechi ritual popular întâlnit la români
Petru Comarnescu, în schimb, pornind de la semnificația metaforică a titlului, de la forța magică a pământului în vechile credințe folclorice, găsește punctul de plecare al lucrării într-un străvechi ritual popular întâlnit la români, acela al caloianului, ritual de invocare a ploii și fertilității, practicat îndeosebi în perioadele de secetă. Tot el a insistat asupra înțelepciunii pe care pământul a conferit-o oamenilor de-a lungul timpului și mai ales pe puterea pe care le-a dat-o în lupta cu vitregiile naturii.
Oricum, formele arhaice ale sculpturii, expresia simplificată, de un profund sintetism al făpturii, sunt foarte moderne, iar descoperirea în 1952, pe pământurile Dobrogei, în necropola neolitică de la Cernavodă a „Gânditorului de la Hamangia”, considerat de Petru Comarnescu o „precumințenie a pământului”, a confirmat pe deplin că rădăcinile artei înnoitoare a lui Brâncuși trebuie căutate mai ales în România.
Cea dintâi operă sculpturală cultă
Tudor Arghezi socotește că sculptura „nu-i întrecută decât în proporții și durată de portretul fratelui mai bătrân, „Sfinxul”, iar Victor Ion Popa, având în vedere autenticitatea acesteia, o apreciază ca fiind „cea dintâi operă sculpturală cultă de la noi”.
„Cuminţenia Pământului a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului cu degetul arătător, afirma Constantin Brâncuși. Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul… Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuia să rămână acoperită sub cel puţin unul dintre cele şapte văluri ale frumuseţii sale, sub cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea”.
Considerată o replică la „Vârsta de bronz” a lui Rodin, o alegorie care semnifică trezirea la conștiință a umanității, sculptură care, la rândul ei, a provocat scandal atunci când a fost prezentată la Salonul artiștilor francezi (Paris, 1878), autorul fiind acuzat de realism extrem, „Cumințenia pământului” este singulară în creația artistului român, o capodoperă a sculpturii moderne, simbolizând, după cum remarca Petru Comarnescu, „prinosul adus înțelepciunii adunate pe pământul nostru de-a lungul secolelor și mileniilor”.
