O pictură care îi prezintă pe Romeo şi Julieta, realizată în 1884 de artistul Bernard Frank Dicksee, a fost votată cea mai romantică operă de artă din Marea Britanie, potrivit dailymail.co.uk. Deşi se spune că romantismul este mort în epoca modernă, iată că acest sondaj realizat cu prilejul Valentine's Day (14 februarie) arată că inimile oamenilor tânjesc încă după el. Tabloul care prezintă un sărut furat între cele mai cunoscute personaje romantice din toate timpurile a fost votat ca fiind cea mai romantică operă de artă din Marea Britanie, în urma unui sondaj realizat de Art Fund pentru a marca Valentine's Day. Experţii susţin că acest tablou cu Romeo şi Julieta, realizat în ulei de artistul englez Frank Bernard Dicksee în 1884, continuă să fie popular deoarece toţi oamenii tânjesc după "pasiune şi fidelitate". Tabloul prezintă cuplul shakespearian sărutându-se după noaptea nunţii, părând că nu realizează că acesta este ultimul său sărut. "Pictura lasă impresia că, deşi moartea este aproape, iubirea nu va muri niciodată. Romantismul este un vis care încă sălăşluieşte în inimile a milioane de persoane", a declarat criticul de artă Godfrey Barker. Tabloul, care poate fi admirat la Southampton City Art Gallery, a primit 71% din voturi la sondajul organizat de Art Fund cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor. Pe locul al doilea în clasament s-a situat sculptura lui Auguste Rodin "Sărutul/ The Kiss" - de la Turner Contemporary din oraşul Margate (Kent, Marea Britanie).
O pictură cu Romeo şi Julieta - cea mai romantică operă de artă din Marea Britanie Scris de Marius Chiriliuc


Marius Chiriliuc
Articole recente - Marius Chiriliuc
Liga secundă de handbal / Două jucătoare au plecat de la Danubius Galaţi Aproximativ 21 de milioane de persoane au urmărit ediţia 2014 a Globurilor de Aur HANDBAL / Daciana Curtean, la CSM Ploieşti Judeţul Galaţi, sub cod galben de ceaţă Verdict al Tribunalului Galaţi / Danubius şi-a concediat ilegal handbalistele
Mai multe din această categorie: