Pe 9 martie, solista va cânta la Galaţi, alături de chitaristul Alex Man, bossa nova, swing şi blues
Născută în 1980, Luiza Zan a câştigat în 2003 la Festivalul de Jazz din Montreux, Elveţia, Premiul Juriului, iar un an mai târziu, Premiului al II-lea. În 2004, a câştigat Premiul I la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” şi Premiul Confirmării la Gala Premiilor de Jazz, organizată de Radiodifuziunea Română. A studiat canto clasic (lied-oratoriu şi operă) la Liceul de Artă din Piatra Neamţ şi la Universitatea de Arte din Iaşi. Anul acesta, Luiza Zan este nominalizată la premiul „Muzicianul anului”, în cadrul Galelor de Jazz ce vor avea loc pe 6 aprilie. Pe 9 martie o vom putea asculta la Galaţi, la Scena Cafe, unde va cânta alături de chitaristul Alex Man.
- Care au fost primele persoane care v-au spus că aveţi o voce aparte şi v-au ajutat să credeţi în steaua dumneavoastră norocoasă?
- Familia mea a fost mereu motoraşul care a împins maşinăria asta care se cheamă, în termeni general acceptaţi, "pasiunea pentru muzică". La noi acasă, la Tulcea, se cânta mereu, de la muzică populară la muzică clasică, de la Beatles, la Mihaela Runceanu... Mama cu viola ei, tata cu vocea, bunicul cu acordeonul, bunica tot cu vocea... Mereu a existat cântec la noi acasă, nici nu ar fi contat dacă cineva m-ar fi descurajat, de fapt. Muzica înseamnă un mod de exprimare pentru mine, un limbaj, nu doar o pasiune.
- Cum aţi descoperit jazz-ul?
- Pe la 16 ani am descoperit muzica lui Nat King Cole şi de acolo a pornit totul. Atunci am hotărât eu că asta e muzica de care m-am îndrăgostit cu adevărat, pe viaţă.
- Cine sunt cei de la care aţi avut cel mai mult de învăţat în materie de muzică şi de interpretare vocală?
- Aş pune pe primul loc maeştrii mei din şcolile de muzică pe unde am învăţat, apoi vocaliştii pe care i-am admirat, apoi muzicienii cu care am cântat, apoi elevii cărora le-am predat...
- Cât din copilul timid care aţi fost la început a mai rămas astăzi?
- Cred că numărul de concerte pe care le-am avut până acum şi-a spus cuvântul în dezinvoltura cu care urc pe scenă acum. Dar timidă sunt în continuare în viaţa din afara scenei.
- Cum e să fiţi primul profesor de jazz vocal din ţară? Cât de receptivi sunt studenţii?
- În momentul de faţă, nu mai predau la Conservatorul Bucureşti, ci la Artskul, o şcoală privată de artă modernă. Studenţii sunt receptivi pe măsura interesului depus de profesor în actul predării.
- Pe scenă ţineţi ochii închişi. Sufletul simte, nu are nevoie de ochi. Cântaţi mereu cu sufletul?
- A cânta cu vocea presupune multe lucruri, pentru mine. E un joc cu mine însămi; câteodată, un fel de partidă de şah între mine şi vocea mea, în care piesele de sah sunt sufletul - albele şi mintea - negrele. Depinde şi de piese, unele antrenează mai mult sufletul, dacă vorbim de balade, altele - mintea - de exemplu piesele up-tempo. Cânt cu ochii închişi ca să mă scufund mai uşor în muzică.
- "Un artist în căutare de sine", frumos v-aţi autodefinit. Când a început această căutare şi care au fost cele mai mari revelaţii de până acum?
- Cred că am început căutarea pe la vârsta de cinci ani, când am pus mâna pe cartea „Desculţ”, a lui Zaharia Stancu. Atunci am vrut să înţeleg ce înseamnă dragostea de pământ, adică ce o fi aşa de gustos la pământul acesta... Apoi, fiecare carte pe care am citit-o mi-a ridicat şi mai multe întrebări. Muzica mi-a oferit mereu răspunsurile potrivite... Cum mereu se nasc noi şi noi întrebări, este evident de ce cânt...
- Ce le veţi oferi gălăţenilor iubitori de jazz pe 9 martie?
- Concertul de după Ziua Mamei va fi o colecţie de piese din zona bossa nova, swing şi blues împreună cu chitaristul Alex Man. Vă aşteptăm cu drag!
