Istoricul Dan Berindei spunea, recent, la Galaţi: „Chiar şi astăzi, când îmi scriu cercetători străini, îmi vorbesc de «spiritul de la Bucureşti» în sensul în care se vorbea despre «spiritul de la Oslo»” când, după Primul Război Mondial, istoricii din ţările învinse nu au mai fost invitaţi la vreun congres mondial până la Congresul mondial de la Oslo. La 89 de ani, a trecut prin trei regimuri politice, de aceea l-am şi abordat din această perspectivă.
- Aţi invocat acel oportunist „political corectely”. Avem, după 1989, mai ales la tinerii cercetători, tendinţa unei autocenzuri, după cenzura de dinainte de revoluţie?
- Evident.
- De ce, pentru foloase, sau din instinct?
- Pentru foloase. Ca să nu fie contra autorităţii. Nici nu ştim contra cui…
- Păi, pe cine ai putea să mai deranjezi astăzi, vorbind despre Istorie?
- Iată că deranjează… Dacă se vine cu nişte formule STAS, ca să zic aşa, şi se tinde ca ele să devină obligatorii pentru toţi, vrei, nu vrei, trebuie să accepţi teza aceea. Tezele nu circulă încă liber: fiecare să-şi spună opinia şi opiniile majoritare să se impună.
- „Să circule liber”? Vă referiţi la greutatea publicării, a găsirii unui spaţiu tipografic pentru anumite idei?
- Şi asta – anumite periodice nu acceptă să introducă…
- Aţi păţit asta după ´90?
- Nu, n-am păţit, dar am simţit aceasta… Adică, sunt anumite publicaţii care publică într-o direcţie şi un anumit tip de materiale.
- Se poate face o carieră uşoară atacând comunismul, un balaur mort bine, mai ales de cercetători care nu au trăit în comunism?
- Sigur că sunt lucruri care sunt mai mult decât criticabile: sigur că au avut loc crime, lucruri îngrozitoare, dar nu numai atât. Într-o jumătate de secol şi în afară de asta, în timpul acesta au existat 20 milioane de români care au muncit, care au inventat, care au creat nişte lucruri care nu au etichetă că sunt roşii, sunt verzi sau albastre! Au contribuit la mersul înainte al unei ţări.
- Dumneavoastră aţi terminat facultatea cu doi ani înainte de abolirea monarhiei: se putea vorbi de o cenzură şi în perioada aceea? Pentru că înainte chiar au fost două dictaturi…
- Exista o singură cenzură atunci: nu se putea spune nimic despre „marele învingător”, despre puterea ocupantă. Ruşii erau în ţară! Nu era un moment de deplină libertate, exista Comisia Aliată de Control care de fapt era comisie sovietică; anglo-americanii făceau figuraţie doar, nu hotărau ei…
Singura cenzură era că nu puteai spune nimic de rău despre Rusia, nu puteai să pui problema Bucovinei, problema Basarabiei.
- Manualele de Istorie se tabloidizează? Le urmăriţi cumva?
- Le-am urmărit până m-am plictisit…
