Festivalul ActFest – liber la teatru!

Festivalul ActFest – liber la teatru!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi vă invită, astăzi şi mâine, la Festivalului Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan “ActFest”, ediţia a doua. Spectacolele sunt cu intrare liberă şi se vor desfăşura în sala mare a Casei de Cultură Studenţeşti, iar câteva dintre ele în Club S şi în sala Studio.  Astăzi, începând cu ora 15.00, puteţi vedea “Simfonie nescrisă la lumina lunii”, un spectacol de teatru şi dans, în regia Dianei Tănase şi coregrafia lui Bogdan Căpătan, prezentat de trupa “De ce ficatul?”(Galaţi); ora 15.45 - “Decor”, scenariul şi regia  Iulia Grigoriu, trupa “Quasar” (Galaţi); ora 16.30,  “Despre sexul femeii, câmp de luptă în razboiul din Bosnia”, de Matei Vişniec, regia Diana Tănase, trupa “De ce ficatul?” (Galaţi). La ora 17.15 - “Aşteptând”, scenariul şi regia Mihai Serghei Todor, spectacol al Companiei de artă „Studio 24” (Bucureşti), în Sala Club “S”; ora 18.00 “Ultima dată când mai mor” de George Buzoianu, regia Iustinian Turcu, trupa “De ce ficatul?” (Galaţi); ora 18.55 – Monolog, “Sufleorul fricii”, de Matei Vişniec, regia Antoneta Trifu, trupa “Moft” (Ploieşti),  interpret Daniel Furnea (Sala Studio); ora 19.15 „Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” de Matei Vişniec, regia Florin Paraschivu,  “Trupa de ocazie” (Tg. Mureş); ora 20.15 “Strip-tease” de Slawomir Mrojek, regia Enache Nistor Daniela, clasa de Teatru a Liceului de Artă “Dimitrie Cuclin” (Galaţi), în Sala Club “S”, spectacol în afara concursului.

Sâmbătă, la ora 15.00, “Şcoala de nebuni”, scenariul şi regia Iulia Grigoriu,  trupa “Quasar” (Galaţi); ora 16.10, Monolog - “M-a părăsit Marian”, de Andreea Riciu, regia: Antoneta Trifu, trupa “Moft” (Ploieşti), interpretă Andreea Riciu (Sala Studio; ora 16.20 - Monolog “Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasa-mă să te ascult”, adaptare după Tennesse Wiliams, regia: Aurel Luca, trupa: “Ludic” (Iaşi), interpretă Vera Pântea (Sala Studio); ora 16.40 –  “Pantalone îndrăgostit”, scenariul şi regia Mihai Serghei Todor, Compania de artă „Studio 24” (Bucureşti); ora 17.40 - Sceneta “O noapte furtunoasă” (fragment),  de I.L. Caragiale, regia Aurel Luca, trupa “Ludic” (Iaşi), în Sala Club “S”;  ora 18.10 – “Tabloul” de Eugene Ionesco, regia Ştefan Florescu, trupa “Theatron” (Craiova); ora 19.15 “Poveşti de familie” de Bljana Srbljanovic, regia Aurel Luca, trupa “Ludic” (Iaşi), sala Club “S”; ora 20.20  “Păcatele părinţilor, pedeapsa pruncilor”, după “Năpasta”, de I.L. Caragiale, regia Cătălin Naum, trupa “Podul” (Bucureşti), spectacol în afara concursului; ora 21.00 - Gala de premiere.

Citit 15446 ori Ultima modificare Joi, 03 Mai 2012 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.