* Rebelă, nonconformistă, valoroasă, Anca Tofan este unul dintre plasticienii gălăţeni de referinţă * Astăzi, de ziua ei, vă prezentăm un scurt interviu, pe care ni l-a acordat între două tuşe: îi mulţumim şi îi dorim să-l ajungă din urmă pe Pierre Soulages *
- Când spun Anca Tofan şi mă gândesc la lucrările dumneavoastră, îmi vin în minte câteva linii: arta redusă la esenţă. Cât a trebuit să daţi la o parte şi cât să acumulaţi până aţi ajuns la esenţă?
- Ani de citit, văzut, lucrat la calculator, pe scena de teatru şi, nu în ultimul rând, de simţit şi procesat informaţia. Am ajuns la esenţă? Mai am de cercetat şi de eliminat până să-l ajung din urmă pe Pierre Soulages. I-am văzut una dintre lucrări la Muzeul de artă Modernă din Paris: avea cam 4m pe 2m, negru pe negru, un negru care avea o forţă de uragan. Eram cu Mărculescu (Ioan Simion Mărculescu – n.n.) şi am amuţit şi înţepenit amândoi. Pe internet sunt câteva reproduceri, dar trebuie să ai lucrarea în faţă ca să ai senzaţia că nu mai poţi respira.
- Viaţa vă este populată de muzică, filme, prieteni - cuvântători sau ne - şi multă artă plastică. Cum aţi putea defini frumosul?
- S-au scris biblioteci despre asta, dar tot nu a răspuns nimeni exact. Pentru că frumos înseamnă o stare, nu un concept, după umila mea părere, frumosul se simte nu numai mintal, îl simţi cu tot corpul. Eu cred că frumosul este VIAŢA.
- Când ştiţi că o lucrare e gata?
- Când semnătura este cea care încheie compoziţia. Dar, mai precis, când o văd înainte de a o face efectiv. Până nu este gata în mintea mea nu o simt ca sinceră şi directă, ca mesaj. Nu lucrez azi şi analizez mâine dacă merge sau nu. Nu pun şi şterg, nu mă răzgândesc. Mai bine fac alta.
- Viaţa e făcută din despărţiri şi eşecuri, mai mult decât din clipe de glorie. Pe de altă parte, fiecare semn lăsat de un artist este o victorie asupra neuitării. Cum alegeţi semnele pe care le lăsaţi în urmă?
- Nu vreau să mă bat cu neuitarea. Nici nu intră în calcul aşa ceva, trebuie să ai un orgoliu nemăsurat ca să faci asta. Lucrez, gândesc şi atât.
- Ce vă doriţi la aniversare? Ce vă face să zâmbiţi?
- Pe ziua de azi tu m-ai făcut să zâmbesc şi faptul că am terminat o lucrare bună, care va pleca în Spania. Ce îmi doresc? Pe bune? Nu pot să-ţi spun, că nu vreau să fac politică, măcar de ziua mea.
