Pe doamna Tamara Buciuceanu o admir - ca toată lumea, de altfel - de când eram copil şi o vedeam la televizor. În Coana Chiriţa a fost şi a rămas inegalabilă. M-a fascinat şi în seria de filme „Liceenii”, unde a interpretat, memorabil, rolul exigentei profesoare Isoscel. Mai târziu, am avut şansa de a o vedea în spectacole şi bucuria nesperată de a-i înmâna, în 2005, la Festivalul de Comedie de la Galaţi, Diploma de Cetăţean de Onoare al ziarului „Viaţa liberă”, pentru anii aşezaţi glorios pe scândura scenei, pentru forţă şi imaginaţie, pentru vocaţia comică irepetabilă şi pentru toate hohotele de râs pe care i le datorăm.
Atunci, Doamna Comediei româneşti a spus, pe scenă, un lucru pe care nu l-am uitat: „Noi, actorii, obişnuim să vă spunem: vă iubim. Eu vă spun: vă respect! Iar dacă mă mai invitaţi, mai vin în festivalul de la Galaţi. Mai am timp să iau şi premii”… Aici, la Galaţi, locuieşte un verişor de-al său, domnul Constantin Toma.
Anul trecut, pe 10 august, când şi-a aniversat ziua de naştere şi i-am dorit, din toată inima, în paginile Vieţii libere, „La mulţi ani!”, mulţumindu-i pentru cei 60 de ani dedicaţi scenei şi iubitorilor teatrului, am avut surpriza să primesc un telefon prin care doamna Tamara mi-a mulţumit personal pentru articolul din ziar. Apoi, tot anul trecut, când am vrut să scriu despre steaua pe care urma să o primească pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, echivalentul autohton al celebrului Walk of Fame, şi am întrebat-o, telefonic, ce reprezintă pentru dumneaei acea stea, mi-a spus că nu obişnuieşte să dea niciodată declaraţii înaintea unui eveniment. Şi mi-a mai dat o lecţie.
Ieri, când şi-a aniversat ziua de naştere, am sunat-o să o felicit şi am sperat să-i pot lua câteva declaraţii de suflet acestei actriţe de mare valoare, cum din ce în ce mai rar întâlnim. Ce credeţi că mi-a spus? „În vacanţă şi de ziua mea, eu nu dau nici o explicaţie despre viaţa mea. Pentru că vreau să treacă la fel ca o zi normală. Mă bucur că exist, că trăiesc şi vă spun doar atât: sănătate la toată lumea! Vă mulţumesc pentru atenţie”. Şi iată cum, încă o dată, Doamna Tamara m-a pus la punct, amintindu-mi de Profesoara Isoscel şi ajutându-mă să mai învăţ încă ceva despre oamenii cu adevărat valoroşi, cărora le place să trăiască discret. Ceea ce nu mă va împiedica, însă, să o sun în fiecare an, pe 10 august, pentru a-i spune: „La mulţi ani! Cu tot respectul”. Sau, poate, dacă se va ţine în toamnă Festivalul de Comedie, la Galaţi şi va fi invitată cu un spectacol, voi avea şansa vieţii mele să-i iau un interviu…
