Festivalul de Folclor „Doina Covurluiului” - De azi până sâmbătă, la Casa de Cultură

Festivalul de Folclor „Doina Covurluiului” - De azi până sâmbătă, la Casa de Cultură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

350 de artişti din zece ţări * Mioara Velicu, în recital astă-seară


De astăzi până sâmbătă, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor se va desfăşura cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, la care participă ansambluri din zece ţări: Moldova, Turcia, Slovacia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Grecia, Italia, Ucraina, Bulgaria şi România. „Sunt cu trei mai multe decât anul trecut, am lărgit aria de selecţie pentru că suntem, din 2011, membri ai Consiliului Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice”, a declarat la conferinţa de presă de ieri Sergiu Dumitrescu, directorul instituţiei organizatoare -  Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, adăugând: „Au fost peste 40 de ansambluri care şi-au manifestat dorinţa de a participa, am făcut o selecţie riguroasă în urma cărora le-am ales pe cele nouă care vor urca pe scena festivalului”.

Juriul este alcătuit din: Teodor Vasilescu - artist emerit, Marin Barbu – coregraf, Ştefan Coman - directorul Ansamblului „Baladele Deltei” din Tulcea, Stojkov Mitkovski - dirijorul unui festival internaţional din Macedonia şi Sergiu Dumitrescu.

Gelu Voicu şi taraful său, mâine seară

„Participă în total peste 350 de artişti, neincluzând aici Ansamblul „Tudor Pamfile” de la Ţepu. Cât despre Ansamblul „Doina Covurluiului”, al Centrului Cultural, acesta va prezenta un program special, va fi o surpriză pentru gălăţeni. Vom mai avea, în deschidere, un recital al Mioarei Velicu, iar pe 15 august, de Ziua Marinei, Primăria Municipiului ne sprijină cu un cap de afiş – Gelu Voicu şi taraful său. Până la sfârşitul festivalului vom încerca să mai aducem şi alte surprize. În privinţa publicului, ştim că gălăţenii sunt dornici de spectacole de calitate şi îi asigurăm că le vom oferi şi în acest festival ceea ce îşi doresc”, a mai spus Sergiu Dumitrescu.

Vorbind despre cheltuieli,  directorul Centrului Cultural declară: „Bugetul estimat al festivalului a fost, iniţial, de 130.000 lei, dar vom trage linia la sfârşit. Încercăm să facem economii, ca şi la celelalte festivaluri, unii dintre participanţi pleacă mai devreme, alţii vin mai târziu, astfel încât să mai avem, până la sfârşitul anului, bani să organizăm şi alte evenimente pentru gălăţeni”.

Directorul festivalului, dirijorul Ion Chiciuc, este optimist: „Sperăm ca ediţia a şaptea să fie mai bună decât precedentele, să fie mai interesantă pentru public. Îi aşteptăm cu drag pe gălăţeni să vină să vadă toate ansamblurile invitate atât pe cele care vin pentru prima oară, Bosnia, Macedonia, Bulgaria şi Slovacia, cât şi pe cele cunoscute, pe care le-au ascultat şi în ediţiile anterioare”.

Programul festivalului

În prima seară va fi parada formaţiilor participante şi recitalul Ansamblului „Doina Covurluiului”. În a doua seară, miercuri, vor evolua artişti din România, Turcia, Macedonia. Joi este rândul celor din Bulgaria, Slovacia şi Republica Moldova. Vineri urcă pe scenă ansamblurile din Ucraina, Grecia, Bosnia şi Herţegovina, iar sâmbătă va fi festivitatea de premiere şi gala laureaţilor. Spectacolele vor începe în fiecare seară, la ora 19,00, intrarea este liberă, iar scaunele sunt pregătite. „Le mai transmitem gălăţenilor un lucru: să nu se grăbească, să aştepte în fiecare seară sfârşitul spectacolelor pentru că Transurb şi Primăria ne sprijină şi au prelungit programul pentru transportul în comun, ultima cursă va pleca din Gară la 23,40, vor fi autobuze pentru toate direcţiile”, ne asigură Sergiu Dumitrescu.

Citit 14904 ori Ultima modificare Luni, 13 August 2012 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.