Interviu cu actorul Constantin Codrescu: "Vremurile ne-au desfigurat"

Interviu cu actorul Constantin Codrescu: "Vremurile ne-au desfigurat"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cunoscut actor de teatru şi film, regizor, profesor universitar de actorie, fost director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe, Constantin Codrescu a fost recent prezent la Galaţi, cu cei 81 de ani de experienţe şi amintiri, prinse într-un jurnal tipărit. Scrie în continuare la jurnal, o carte care nu se termină: „Mă scol câteodată şi în miez de noapte şi simt nevoia să scriu, e ca o naştere…” Îşi aminteşte şi de revoluţia petrecută la Sfântu Gheorghe, „pe baricade”: „Am aşteptat timpul acesta cum nu vă pot spune. Am explodat de fericire în acea zi”, urmată de dezamăgirile vremurilor… Îl întreb despre un film extraordinar, nominalizat la Cannes.

- M-am întrebat dacă regizorul Iliu s-a gândit de la început la dumneavoastră, distribuindu-vă într-un rol extraordinar în acel film de neuitat, „Moara cu noroc”, în 1955.
- Da, am fost prima propunere. Era foarte ciudat: era un timp neprielnic mie, ca sănătate şi ca poziţie morală, profesională… Erau multe adversităţi în jurul meu, şi totuşi Iliu a punctat nebănuit. Eu mă întâlnisem cu el la o probă pe care am făcut-o la unul dintre primele lui filme - rolul l-a primit Liviu Ciulei, dar uite că m-a păstrat în memorie… A fost o întâlnire uluitoare, un semn poate câteodată pământesc, dar şi de foc. A fost o cununie de opinii, de caractere, de credinţe, într-un timp foarte greu şi foarte schimnic pentru generaţia mea. Pornind de la ceea ce ne-a lăsat Slavici - acea propunere uluitoare - până la Victor Iliu, care era un complex uman de om mare, mare, de un mare profesionalism şi de o mare credinţă. Am fost şi alături de acel extraordinar om al imaginii, care a fost Ovidiu Gologan…
- Care a semnat şi imaginea la „Pădurea spânzuraţilor”, dar a fost forţat, ca operator de front, să filmeze şi execuţia lui Ion Antonescu… V-a povestit, a avut curaj să vorbească despre asta?
- Ştiam… Era un timp în care vorbeam foarte mult. Noi, ca tineri, eram mai bezmetici, mai liberi la gânduri, dar cei de sus erau mai prudenţi. Încetul cu încetul, vremurile ne-au desfigurat. Mi-e teamă că pe pământul acesta binecuvântat, în grădina aceasta a Maicii Domnului, a câştigat bătălia, până acum, cine nu e demn. Prea multă ură, prea multă lipsă de iubire!
- Sper că măcar faţă de Galaţi aveţi mai mult amintiri legate de iubire, decât de ură…
- Iubirea a fost extrem de cenzurată în aceşti 80 de ani ai mei. Familia mea, aleasa mea soţie, de aleasă simţire, de aleasă credinţă, a plătit preţ prea scump, prea scump…
- Unde s-a filmat „Moara cu noroc”?
- Interioarele toate s-au filmat la Bucureşti, pe celebra stradă Molière, în acea casă care a găzduit mai târziu cadourile primite de prea marii demnitari, în vechiul Studio „Tomis”, chiar lângă Biserica Sfânta Vineri. Exterioarele, majoritatea la Bod, lângă Braşov, în fermă - s-a construit special un han şi acea fântână care a rămas - vizavi de o fabrică de armament care era ascunsă, nici nu bănuiam… Pentru noi era un spaţiu extraordinar! Tot ce a fost acolo a avut un semn care pe mine m-a copleşit…
- Teatrul evoluează bine, luminos, sau…?
- Teatrul e într-o mare criză. Cei care populează acum scena sunt animaţi de alte sentimente, pe care eu nu le înţeleg, nu mi le apropii. Scena a fost pentru mine slujire, teatrul s-a născut din setea nebună a faptului dramatic. Sunt autori care au străbătut mii de ani, sunt autori care ne-au dat pilde, ne-au dat adevăruri, sensuri de viaţă pe care noi le-am pierdut. Încercăm să aducem acum pe scenă viaţa de pe stradă, e trist... Eu m-am retras în cochilia mea, o cochilie frumoasă… flori, păsări.
- Poate că este doar o perioadă de trecere şi va urma altceva…
- Trecere şi petrecere… Da, s-ar putea.

Citit 9601 ori Ultima modificare Vineri, 09 Noiembrie 2012 18:33

1 comentariu

  • Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012 09:39
    Educatie si cultura...
    Alese ganduri...alese cuvinte...
    Si la sfarsitul scurtei lecturi...coplesitoare-aleasa simtire si deosebita apreciere!
    Plecaciune,maestrului!

    Multumiri,autorului...
    Pentru ca nu a pierdut momentul intalnirii si,mai ales,ne-a imbogatit -cultural si sufleteste-,fie si numai prin cateva zeci de randuri!
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.