Pasiunea Mariei Magdalena Dănăilă pentru muzica folk a prins contur în anul 1995, când a participat la Festivalul “Floare de colţ”, de la Giurgiu, de dragul unui băiat cu ochi frumoşi, care avea o chitară Yamaha şi cânta în trupa Karma. Atunci, la Giurgiu, Maria a câştigat Premiul Crucii Roşii.
Trofee şi premii
Un an mai târziu, la Toamna Sibiană, a luat primul loc întâi - „dacă nu îl câştigam, nu mai continuam să merg pe drumul muzicii”, mărturiseşte îndrăgita gălăţeancă. Seria de trofee a continuat, în 1997, tot la Sibiu, apoi la Mediaş şi Bistriţa. În 1998 a luat trofeul “Chitara de Argint” la Reghin şi locul al II-lea la Bucureşti, la Festivalul „Om bun”, cu melodia „Ce mai faci?”, iar în 1999, la ediţia jubiliară a aceluiaşi festival, gălăţeanca a fost contactată de o echipă de redactori ai postului de radio CD Radio Napoca, din Cluj, care difuzaseră ca power play piesa “Ce mai faci?”. Depăşind orice record de audienţă, clujenii au invitat-o pe Maria să înregistreze un demo. Tot în 1999 a câştigat Marele Premiu la Tg.Jiu, cu melodia „Ciutura”. La finele lui 1999 a înregistrat piesa “Singur de Crăciun”, preluată de Casa de discuri „Intercont Music” şi inclusă în compilaţia „Wintercont”, alături de Taxi, Talisman şi alte trupe consacrate. În 2001 a câştigat Premiul I la Festivalul „La Suceava, în cetate”; apoi, în 2003 a participat cu „Ce mai faci?” la preselecţia pentru secţiunea Interpretare a Festivalului de la Mamaia, unde a câştigat locul al III-lea, ex aequo cu tânăra solistă de jazz Elena Claudia Iuga.
În 2004 s-a încris la secţiunea Creaţie a Festivalului de la Mamaia, cu melodia „Iubesc iar”. „Şi, deşi era greu de crezut că aş fi putut avea vreo şansă în faţa lui Andrei Tudor, care în acel an a concurat cu două piese, una interpretată de Mihai Trăistariu şi cealaltă de Nico, ambele ajunse în final pe podium, am primit un premiu special din partea preşedintelui juriului, Mădălin Voicu, Premiul de Excelenţă Artistică “Ion Voicu”.”, povesteşte Maria. În 2005 a trecut de preselecţia pentru Eurovision cu compoziţia proprie “Learn to Say Good-Bye”, iar în 2006 cu “Nu mă uita”.
„Actoria m-a învăţat să mă relaxez”
În paralel, a urmat Facultatea de Arte din Galati, secţia Actorie, pe care a absolvit-o în 2008, la clasa prof. Radu Gabriel. Gălăţenii au putut-o vedea pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în spectacolul „Visez…”, în regia lui Cătălin Vasiliu. „Practic, fiecare compoziţie a mea era inspirată din viaţă. Eu nu am ştiut că de fapt ani de zile făceam o actorie curată, redând ceea ce mi s-a întâmplat, realmente”, spune Maria Magdalena: „Actoria m-a învăţat să mă relaxez şi să las hârtia liberă pentru fiecare cuvânt pe care îl rostesc. Adică să cadă în mine astfel încât să îl pot reda firesc, normal, exact cum facem în viaţa de zi cu zi şi să-i dau câte o picătură de dramatism, în funcţie de tensiunea momentului. Fără actorie, nu aş fi ştiut să fac acest lucru. Şi acum, fără să vreau, urmăresc şi la alţi artişti. Unii au acest păcat, de a se lăsa în voia muzicii, de a închide ochii şi de a mima o încrâncenare care nu e firească. Actoria şterge orice asperitate, orice lucru care e în plus îl dă la o parte şi te lasă curat. E mare lucru să reuşeşti să respiri ca în copilărie, să te joci şi să gândeşti ca în copilărie”.
De Crăciun, va cânta alături de Nicu Alifantis
"De curând, Nicu Alifantis mi-a dat telefon şi m-a invitat să cânt la Bucureşti, înainte de Crăciun, în concert, alături de el. Am mai cântat acum doi sau trei ani, tot la Bucureşti, cu el. Nicu Alifantis vorbeşte foarte prietenos cu mine, are el o vorbă pe care mi-o spune: Sunt mândru că sunt contemporan cu tine! Insistă să-i spun pe nume şi să mă adresez ca unui prieten, iar eu reuşesc cu foarte mare greutate, pentru că el e… Nicu Alifantis iar eu, în ochii mei, sunt o puşotaică, e adevărat, care a mai crescut între timp, dar tot o fetiţă începătoare pe lângă el. Eu, practic, am compus prima mea piesă, Descântec de ploaie, datorită lui Nicu Alifantis şi, practic, datorită lui am intrat pe acest teritoriu, al muzicii folk. „Ploaie în luna lui Marte” a fost pentru mine un reper profesional extrem de puternic…”, recunoaşte cantautoarea.
După 17 ani de folk, după ce a cucerit atâtea inimi şi trofee, Maria Magdalena Dănăilă afirmă: „Am învăţat să înţeleg forţa smereniei. Oamenii nu se deosebesc prin muzica pe care o ascultă, ci prin ceea ce fac atunci când vine furtuna. Degeaba asculţi cea mai preţioasă muzică şi citeşti cele mai glorioase cărţi dacă în momentul în care trebuie să fii om eşti un laş şi un nemernic. Nu visez să devin o mare cântăreaţă, nu-mi trebuie glorie, Grammy sau Oscar. Dacă e să ţi se întâmple să câştigi un astfel de premiu este pentru că s-a dorit undeva şi pentru că ai atins un nivel. Nu cred că un câştigător de Oscar a ajuns acolo pentru că aşa a vrut el”.
