Directorul Muzicalului, premiat pentru management. Teodor Niţă: „Colectivul Teatrului este adevăratul câştigător”

Directorul Muzicalului, premiat pentru management. Teodor Niţă: „Colectivul Teatrului este adevăratul câştigător”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Teodor Niţă, a primit Premiul pentru Management în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a premiilor Forumului Muzical Român * Distincţia, rezervată directorilor de operă şi teatru, i-a fost oferită de către Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România şi Smaranda Olteanu directorul Revistei „Melos”


- Domnule director, Forumul Muzical Român a premiat sute de personalităţi ale artei muzicale şi coregrafice româneşti. Ce reprezintă acest premiu primit, la doar un an de când conduceţi Teatrul?

- La învestirea în funcţia de director mi-am propus să fac Teatrul Muzical cunoscut, să pătrundem în conştiinţa oamenilor. E cel mai important: să se ştie că exişti! Am atras atenţia criticilor muzicali. Planul mi-a ieşit! Mă bucur că am reuşit să atrag atenţia „celor mari” şi către provincie. La Bucureşti s-a vorbit nu neapărat despre Teatru, cât despre Galaţi. Domnul primar Marius Stan şi-a propus şi mi-a propus un Galaţi cultural şi o ieşire din anonimat prin cultură. Incredibil cât de repede a început să se întâmple!

- Vă aşteptaţi la un premiu?

- Eu cred că am fost în primul rând norocos să primesc acest premiu chiar la început de mandat. Nu am visat nicio clipă la aşa ceva. A fost onorantă compania celor premiaţi alături de mine: Ilinca Dumitrescu – pian, Dan Dediu – rectorul Universităţii Naţionale de Muzică, Marius Ţeicu – compozitor, Corul „Preludiu”, condus de Voicu Enăchescu. Dar cel mai important a fost că preşedintele juriului, Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România, a vorbit despre Teatru şi realizările noastre. A fost foarte emoţionant! Am mulţumit în numele colectivului Teatrului, care este adevăratul câştigător al premiului - eu doar i-am pus la muncă. Le-am spus să-mi păstreze şi la anul premiul pentru că am planuri mari în stagiunea acesta.

- Un asemenea premiu obligă...

- Nu mai putem lăsa ştacheta! E greu să ajungi sus, dar e şi mai greu să te menţii. Am tot timpul în minte ideea de a face lucruri unice, sau de a aduce noutatea: "O noapte furtunoasă" e unică prin plasarea în contextul criticilor vremii. "Cabaret" e unic prin ideea renaşterii teatrului - care îmi aparţine - şi prin folosirea tehnicilor de film.

- Care este secretul succesului recentei premiere, "Cabaret"?

- "Cabaret", al cărui scenariu este scris după o idee de-a mea, a fost pariul meu câştigat de a renaşte secţia de Estradă pe care fostul director dorea s-o desfiinţeze. Ne îndreptăm spre altceva. Marile teatre au succes cu muzic-hall. Acest gen de spectacol este şi "Cabaret" şi are mare succes, în ciuda câtorva guri care i-au prevăzut căderea subestimând valoarea artiştilor noştri şi posibilitatea ca noul director să facă acest gen de spectacol. Înainte de '90, Teatrul nostru a mai jucat cu casa închisă. Nu-ţi poţi imagina ce inimă am când revăd acest lucru!

Citit 5872 ori Ultima modificare Luni, 25 Februarie 2013 12:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.