Istoria, învăţată cu blândeţea exponatelor. Elevi în vizită la conu´ Costache Negri
Foto: Foto: Victor Cilincă

Istoria, învăţată cu blândeţea exponatelor. Elevi în vizită la conu´ Costache Negri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O încercare profitabilă de dialog între elevi şi profesori a avut loc la Muzeul Casa Cuza, într-o acţiune comemorativă a Muzeului de Istorie, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 16 „Nicolae Bălcescu” – expunerea ştiinţifică „Un diplomat de altădată: Costache Negri”. Gazdă, muzeografa Ingrid Bahamat, secondată de Mirela Nistor. Elevii au putut să admire obiecte de epocă, vechi imagini. Muzeografa Ingrid Bahamat a vorbit despre primul diplomat român în ambianţa unor obiecte personale (chiar „Exponatul lunii” fiind o mapă a lui Negri) ale dregătorului, ministrului şi diplomatului născut la Iaşi, stabilit însă la noi. În tinereţe, voluntar în gărzile revoluţionare din Parisul anului 1848, a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. De ce trebuie să-l ţinem minte ca pe un gălăţean foarte important, au notat şi elevii: la conacul Mânjina, boierul Negri a ţesut, alături de Cuza, Alecsandri sau Kogălniceanu, viitoarea libertate a principatelor şi unirea lor, el a renunţat apoi la domnie în favoarea lui Cuza, a fost primul diplomat român, negociatorul nostru la Viena şi Constantinopol, forţând recunoaşterea Unirii…

Muzeografa a sugerat elevilor să se gândească dacă i-ar inspira şi pe ei o viitoare carieră diplomatică în care, observa o fetiţă, important este să fii educat. Poate că elevii vor ajunge însă şi viitori consilieri locali şi astfel vor putea restitui in integrum numele Pieţei Centrale din Galaţi, fostă „30 Decembrie”, care s-a numit Piaţa Costache Negri, după cum ne-a spus muzeografa, pentru că pârcălabul Negri a înfiinţat-o, în mandatul său, între 1851 şi 1853. De altfel, statuia sa, aflată astăzi la „Spicul”, este singura relicvă a fostei Pieţe Regale, distruse în ultimul război mondial…

Citit 1140 ori Ultima modificare Marți, 05 Martie 2013 16:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.