Literatura - ca temă, românitatea - ca risc

Literatura - ca temă, românitatea - ca risc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conf. univ. Diana Vrabie, doctor în Filologie, predă la Catedra de Literatura Română şi Universală a Universităţii de stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova. Cartea lansată joi a fost scoasă la Timişoara, la  Editura „Augusta” (fiind prefaţată de criticul  Adrian Dinu Rachieru). Cartea, „Cunoaştere şi autenticitate”, a fost lansată la Galaţi, în euroregiune adică, la Biblioteca „V.A. Urechia, iar în sală au fost mulţi profesori şi elevi.

„Predau literatură română într-o ţară în care vârfurile din conducere încearcă pe orice căi să evite acest termen, de român, şi să găsească tot felul de echivalente lingvistice aberante. Este un act ce presupune suficiente riscuri pentru noi, o mână de literaţi dintr-un orăşel care a fost puternic rusificat şi unde cu dificultate s-a menţinut o oază de intelectuali care încearcă să promoveze această identitate naţională”, ne-a spus autoarea, într-o sală în care a vorbi româneşte nu ridică nicio problemă…

Un CV impresionant

Diana Vrabie nu este la prima carte şi are un CV impresionant. Să spunem măcar că a urmat studii de perfecţionare în literatură comparată în Franţa, la Universitatea Lumiere 2 din Lyon, dar şi la Târgu Mureş ori Iaşi. Este traducătoare şi cercetătoare.  De câteva numere, este publicată şi în paginile revistei Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, care i-a oferit joi  şi un premiu special.

Directorul bibliotecii, profesorul Ilie Zanfir, a fost maestrul de ceremonii la lansarea de carte. S-a vorbit mult şi interesant.

Prof. univ. dr. Doiniţa Milea, de la Universitatea „Dunărea de Jos”, a precizat: „Este o carte frumoasă, care nu are nevoie de prezentare, pentru că are pe ea semnătura unui profesor deosebit al Universităţii din Iaşi, profesorul Dan Mănucă. Cartea este de fapt dezvoltarea tezei de doctorat a autoarei şi vizează literatura interbelică din perspectiva unui concept numit „autenticitate”, a precizat profesoara.

Este „măsurată” aici opera unor autori ca Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Camil Petrescu şi alţii. Conf. univ. dr. George Lateş, de la aceeaşi universitate, ne-a spus, printre altele, că una dintre căile prin care Europa s-a unit a fost romanul. O specie tot mai puţin citită…

Tenacitatea omului invizibil – Radu Moţoc

Profesoara Elena Tudorache, de la  Colegiul „Vasile Alecsandri”, care a venit împreună cu elevele sale cărora speră că le-a inoculat „morbul” literaturii, a remarcat „acribia” cu care a lucrat autoarea la carte. Când a cunoscut-o, la Galaţi, pe Diana Vrabie, profesoara (ai cărei părinţi sunt tot din Bălţi), credea că este o studentă venită la masterat…

Poetul Corneliu Antoniu, preşedintele filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor, a vorbit în schimb despre „cititorul autentic”.

Omul invizibil, oficial absolut invizibil, a fost  gălăţeanul  Radu Moţoc, vechi prieten al Universităţii din Bălţi, care a făcut posibil şi până acum, cu o tenacitate remarcabilă, astfel de evenimente.

Sărbătoarea a continuat cu muzică, „producător” fiind Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”: au cântat la vioară foarte micuţa  Andreea Butuc şi foarte aplaudatul Cătălin Tănase, laureat al mai multor concursuri internaţionale, acompaniaţi la pian de profesorul Răileanu,  iar Simona Solomon a cântat lieduri, acompaniată de Oana Zamfir.

Citit 1485 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.