-
V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă Troiţa din parcul aflat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi? A fost ridicată în amintirea Bisericii „Sfânta Sofia”, ridicată la sfârşitul veacului al XIX-lea de înaintaşii noştri şi dărâmată de comunişti în 5 decembrie 1963. Istoria bisericii-martir ne-a fost povestită, înainte ca acesta să treacă la Domnul, de părintele Constantin Costică Picoş, care slujea aici când biserica a fost spulberată de comunişti.
- Începută în 1872
Despre începuturile Bisericii „Sfânta Sofia” informaţiile sunt seci. Lucrările ei au început în 1872 şi au fost finalizate în 1880. A fost sfinţită în 19 octombrie 1880, ne povestea părintele Constantin Picoş, fapt reţinut şi de Moise N. Pacu, în Cartea judeţului Covurlui. Astăzi, imaginea acestui edificiu poate fi reconstituită din fotografia-document rămasă peste timp. Expresie arhitecturală de sfârşit de veac XIX, Biserica "Sfânta Sofia" avea formă de cruce, cu nava în dreptunghi, fiind alcătuită din altar, pronaos, naos şi pridvor şi două turle uşoare.
Doi ani de presiuni politice
- „În 21 noiembrie 1963, după vreo doi ani de presiuni asupra noastră, a mea şi a parohului Grigorie Gumeniuc, secretarul Protoieriei Galaţi, autorităţile au hotărât ca zona să fie sistematizată şi Biserica Sfânta Sofia să fie dărâmată”, mărturisea părintele Constantin Picoş. Deşi, “credincioşii au mers de nenumărate ori la conducerea fostului Sfat Popular Regional ca să stopeze diabolicul plan. Pentru sprijin a venit de la Ministerul Culturii şi Cultelor un domn - Constantin Gheorghiu - care iubea biserica. Pe de altă parte, Prea Sfinţitul Chesarie a făcut demersuri nenumărate la Sfatul Popular Regional, pentru a salva zidirea. Primise asigurări de la autorităţile locale că vor găsi o soluţie pentru prevenire. Întâi au mers pe o variantă de sistematizare, care să evite dărâmarea bisericii şi a şcolii din imediata apropiere a edificiului... Dar, preşedintele Sfatului Popular - supărându-se tare de tot pe Vlădica Chesarie, deşi convenise să nu se atingă de biserică - a schimbat planul. A trasat strada exact pe mijlocul bisericii!, pentru că ˝aşa a fost ordinul˝", povesteşte părintele Constantin Picoş. Ultima Liturghie, cu lacrimi
Ziua demolării a fost în 21 noiembrie 1963. "Ţin minte că ultima Liturghie pe care am săvârşit-o cu părintele Grigorie Gumeniuc, am parcurs-o cu emoţii şi cu lacrimi înecate. Părintele ne-a arătat ordinul de evacuare. În acea zi am oficiat slujba, iar după 22 noiembrie a trebuit să adunăm din biserică toate Sfintele Odoare. Icoanele Împărăteşti, ferecate în argint, au fost date Bisericii din Pisica (localitatea Grindu de astăzi), judeţul Tulcea, pe atunci, aparţinătoare Eparhiei Dunării de Jos. Catapeteasma cred că a ajuns la Biserica Sfântul Dimitrie, înaintaşa celei din Valea Oraşului. Celelalte odoare, inclusiv arhiva, au fost împărţite între parohiile ˝Trei Ierarhi˝ şi ˝Buna Vestire˝ din Galaţi”, ne povestea părintele Constantin Picoş.
Vrednicul de pomenire ne-a povestit că demolarea propriu-zisă a început pe 5 decembrie 1963, în plină iarnă siberiană. Scenariul diabolic de demolare, stabilit de comunişti, trebuia dus la bun sfârşit. ”Un individ a urcat pe biserică şi a legat turla bisericii cu un odgon. Iniţial biserica a avut o turlă, dar după război a fost înălţată şi a doua. Odgonul era tras spre partea de Apus, la o distanţă de douăzeci-treizeci de metri, de un tanc. Se adunaseră mulţi creştini, dar erau îndepărtaţi şi împrăştiaţi, nu erau poliţişti, ci de securişti, în civil. A căzut Sfânta Cruce... Oamenii şi-au făcut semnul crucii. Începuse demolarea Bisericii la care slujisem unsprezece ani. Şi inimile noastre plângeau în tăcere”.
Astăzi, doar o troiţă din marmură aminteşte de Biserica "Sfânta Sofia". O troiţă şi memoria noastră colectivă.
