Cu peste 4.000 de compoziţii la activ, austriacului Roland Baumgartner i s-a montat şi la Teatrul Muzical „N. Leonard” „Simfonia Globalis”. Distins, destins, popular, deşi este în vogă. Era poreclit în copilărie „micul Mozart”: compune de la cinci ani, a încercat şi o simfonie la nouă ani! A scris notele înainte de a şti literele! Bunicul i-a dat un acordeon, iar la nouă ani, primul profesor îi preda Enescu: „Simt că anumite melodii româneşti sunt scrise cu adevărat în Rai!” L-a „întâlnit” şi pe Leonard, despre care ar scrie o operetă, la Wolksopera vieneză: „căci a cântat odinioară şi acolo, iar acum am fost foarte-foarte entuziasmat să găsesc aici urmele acestui copil al Galaţiului!” A făcut muzică de film, inclusiv pentru televiziuni precum BBC, ARTE, RTL şi altele. De la Philadelphia Orchestra la Filarmonica Teatrului Bolşoi, multe orchestre mari i-au interpretat opera. Spartan, compozitorul lucrează izolat într-o fostă fabrică de ţigări austriacă, fără televizor şi computer: La mailuri răspunde fiica sa, Klara, ţine alături telefonul doar când aşteaptă ceva important.
- Aţi concurat împotriva propriului dvs. dascăl, Leonard Bernstein, cu Missa Pacis, la selecţia pentru concertul aniversar al Constutiţiei SUA. Dacă aţi fi ştiut că va concura şi Bernstein, aţi mai fi avut curajul să participaţi?
- Lucrarea mea era puţin în aceeaşi direcţie cu cea a compoziţiilor lui Bernstein – "West Side Story”, sau „Candide”, iar comisia care trebuia să aleagă compoziţia care urma să se cânte la festival, la aniversarea Constituţiei SUA, a ales-o. Au participat foarte mulţi, lucrările au fost însă nesemnate. Am fost emoţionat că va trebui să dirijez eu însumi, la un asemenea nivel şi i-am scris lui Bernstein, rugându-l să dirijeze el. Mi-a scris: „Dacă ai fost atât de bun ca să câştigi această poziţie, eşti suficient de bun ca să şi dirijezi”.
- Revin la întrebare: aţi mai fi concurat?…
- Nu tocmai… Altceva: am fost apoi nevoit să merg la Washington, la Departamentul de Stat, şi să explic care este filosofia lucrării mele despre pace: să nu creadă cei de acolo că ascunde vreo idee politică ciudată, vreun pericol.
- Atunci a fost episodul cu bătrânul evreu refugiat din Viena?
- Da, aceasta a fost un episod minunat! Pe lângă lucrare, mi-au verificat şi persoana, pentru că Austria a fost implicată în cel de-Al Doilea Război Mondial şi sigur că existau suspiciuni. Aşa că a trebuit să merg la comunitatea evreiască din Philadelphia şi să-mi demonstrez nevinovăţia faţă de evrei în război. Eu m-am născut în 1955, după război... Iar după spectacol, au venit să-mi ceară un autograf un cuplu de vârstnici evrei. Mi-au spus: „Am plecat din Viena înainte de război din cauza experienţelor rele pe care le-am avut acolo şi am jurat că niciodată nu ne vom mai întoarce, că nu mai e ţara noastră! Dar astă-seară, după ce am ascultat opera ta, am luat o hotărâre: mâine dimineaţă vom cumpăra un bilet de avion ca să ne întoarcem în Viena!”
- Aţi dedicat o simfonie Hollywoodului, deci iubiţi filmul…
- Probabil că, dacă compozitorii de odinioară, Haydn, Mozart, ar fi avut filme pe care să le vadă, cu siguranţă că ar fi scris muzică de film – asta m-a atras spre cinematografie… Filmul fără muzică pare incomplet – sunt scene care, neacoperite de muzică, nu au aceeaşi intensitate. Am un exemplu: înainte de o scenă de dragoste pe platoul de filmare, o actriţă germană faimoasă şi un actor la fel de faimos se certaseră foarte tare în camera de hotel, încât numai scenă de dragoste nu le-a ieşit! Şi atunci regizorul m-a implorat: „Scrie-mi o muzică atât de impresionantă, încât să putem „vinde” scena asta, altfel va fi imposibil!” Am scris muzica şi la proiecţie mi s-a spus. „Ah, ce scenă teribilă de dragoste!”… Am scris cu foarte mare viteză şi foarte mult pentru film atunci când eram tânăr, scriam zi şi noapte. Dar acum scriu mai mult simfonii şi operete, mai apropiate acum de vârsta şi de spiritul meu...
