"Tineri în Europa zilelor noastre": Iisus Hristos ne adună laolaltă
Foto: Foto: Maria Stanciu

"Tineri în Europa zilelor noastre": Iisus Hristos ne adună laolaltă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

12 tineri germani au fost oaspeţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, între 1 şi 5 august, în cadrul unui parteneriat cu Biserica Protestantă Luterană din Landul Baden-Wurttemberg-Germania. Cei 12 sunt studenţi de la Facultatea de Teologie (Luterană) Pastorală din Tubingen se pregătesc pentru a ajunge viitori pastori şi profesori de religie. Parteneriatul este în al XVII- lea an de activitate şi constă în efectuarea unui schimb de experienţă între tinerii de la Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România - Filiala Galaţi şi studenţii germani de la amintita instituţie de învăţământ din Tubingen. În cadrul parteneriatului, ce are drept scop promovarea valorilor culturii şi spiritualităţii creştine europene, sunt efectuate schimburi de experienţă între studenţii români şi germani şi, prin rotaţie, într-un an merg românii la nemţi, cum a fost în 2012, iar în altul, vin nemţii la noi.

Studenţia, între teorie şi practică

Pentru a intra în problematica Bisericii Ortodoxe Române, oaspeţii germani au participat la mai multe activităţi teoretice şi practice. Au fost efectuate vizite la mănăstirile, bisericile şi aşezămintele sociale din Galaţi şi Brăila. Studenţii germani au participat la o activitate practică la Centrul de zi „Sfântul Spiridon” din Galaţi, aşezământ de care depind 70 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Tinerii s-au pus în temă cu serviciile acordate copiilor şi elevilor, pentru ca viaţa să le fie mai senină. Cât priveşte teoria, tinerii germani au fost interesaţi, între altele, de aspecte ce ţin de Dreptul Bisericesc Ortodox şi de modul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române.

ÎPS Casian al Dunării de Jos le-a explicat tinerilor că Biserica Ortodoxă şi cele Romano-Catolică şi Protestantă Luterană îşi trag seva din învăţătura de bază a celor şapte sinoade ecumenice din primele opt veacuri după Hristos, sinoade care au dat identitatea creştină a Europei.  "Toată legislaţia BOR este o legislaţie universală şi toate legile Bisericii Creştine Primare au fost adoptate în unanimitate în conciliile ecumenice din primele şapte sinoade ecumenice. Doar ˝inovaţiile omeneşti˝ au făcut ca, în timp, dogma şi învăţătura să difere. În privinţa BOR, primele forme de organizare au apărut în secolul al XIV-lea, când s-au format primele „landuri”, provincii istorice", a spus ÎPS Casian.

Universalitatea sinoadelor ecumenice

Arhiereul locului a vorbit despre prezenţa „germană” în istoria şi în viaţa românilor şi despre faptul că „modernizarea cea mai importantă” a mijloacelor de propovăduire (nu şi schimbarea dogmei şi a învăţăturii) s-a făcut în BOR, pe vremea regilor Carol I şi Ferdinand de Hohenzollern. „Biserica Ortodoxă este cea care a păstrat nealterată învăţătura normativă de la sinoadele ecumenice. BOR este o biserică veche apostolică, realitate susţinută de documente scrise şi de dovezi materiale arheologice, care atestă existenţa bisericilor încă din secolele II şi IV. Şi astăzi avem pe teritoriul ţării noastre biserici dinainte şi din vremea lui Constantin cel Mare”, a spus Înalta Gazdă.

De asemenea, a fost subliniat rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc şi creştinesc. „Noi nu avem Icoana Maicii Domnului singură. Ea Îl poartă întotdeauna pe braţul stâng pe Iisus Hristos, iar cu mâna dreaptă ni-L arată şi spune: ˝Acesta este Fiul lui Dumnezeu˝. Este o mare pedagogie în iconomia lui Dumnezeu şi de la Maica lui Dumnezeu am învăţat şi noi să întindem braţele către copii care nu sunt iubiţi în propriile familii”, a spus Arhiereul Dunării de Jos.

Iisus Hristos ne adună laolaltă

Cine este Cel care ne adună laolaltă, în ciuda diferenţelor de cultură, de civilizaţie şi de credinţă?, a fost întrebarea pe care am adresat-o tinerilor germani, aflaţi deunăzi, la Galaţi, într-un schimb de experienţă cu membrii ASCOR.

„Liturghia, punctul culminant...”

„Este prima dată când vin în România şi am fost impresionat de milostenia creştinilor de aici şi de ospitalitatea maicilor din mănăstirile la care am mers. M-am simţit ca la mine acasă. Pe de altă parte, Liturghia mi s-a părut punctul culminant al întâlnirii. M-au impresionat evlavia, duhul şi implicarea creştinilor care cântă tot timpul la liturghie”, ne-a spus tânărul Manuel Knoll, 22 ani, student anul II, Tubingen.

 „Icoanele ortodoxe au o lumină aparte”

„Galaţiul este un oraş în care am întâlnit foarte multe contradicţii. M-am plimbat puţin pe stradă şi am observat că oamenii sunt trişti, foarte săraci ori foarte bogaţi. O astfel de întâlnire ne ajută să ne cunoaştem mai bine, să avem mai mult respect unii faţă de alţii. Cunoscându-ne mai bine, ne putem înţelege neajunsurile şi ne vedem mai bine calităţile, ne putem sprijini mai bine unii pe alţii. Deşi la noi în biserică nu avem icoane, m-au frapat Icoanele din bisericile voastre au o lumină aparte; cel mai mult mi-a plăcut Icoana Sfintei Elisabeta, care este ocrotitoarea mea”, ne-a zis Elisabeth Lutz, studentă anul II la Facultatea Teologie Pastorală din Tubingen.

Locuri comune

„Am participat la acest schimb de experienţă şi în 2012, când au venit studenţii gălăţeni la noi, în Germania. Desigur, Iisus Hristos este Cel care ne adună laolaltă ca să ne cunoaştem. Suntem popoare diferite, cu o cultură şi confesiune diferite, dar în demersurile noastre cred că trebuie să găsim locurile identitare comune, asemănările şi nu deosebirile. Ne bucurăm de acest parteneriat care este în desfăşurare, zilele acestea, la bisericile de pe Valea Prahovei şi care se vor încheia, pe 11 august, cu întâlnirea finală de la Patriarhia Română, unde vor fi trase concluziile. În spiritul parteneriatului care durează de şaptesprezece ani, rămânem prieteni în Hristos, fiecare mărturisindu-ne credinţa noastră. Fie ca împreună să redescoperim valorile identitare universale şi nemuritoare ale Bisericii Creştine”, ne-a spus Steffen Klager, pastor în Biserica Evanghelică Luterană din Tubingen - Germania.

 

 

Citit 1698 ori Ultima modificare Vineri, 09 August 2013 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.