Ne-am obişnuit într-atât cu acest Parthenon în miniatură, încât mulţi dintre cei obişnuiţi ai Teatrului „Fani Tardini” n-au vreme să-l privească… Adulţii nu-şi amintesc frontonul, doar copiii. Autorul altoreliefului – Mac Constantinescu (pseudonimul lui Mihai Filip, n. 1900, Charlottenburg – m. 1979, Bucureşti), în colaborare cu Andrei Ostap (a realizat în 1956 bustul lui Caragiale din Grădina Publică), Nestor Culluri şi Ion Tureatcă – a reprezentat personaje de basm şi simboluri ale specificului local. Folclorul fiind sursa de inspiraţie, slavă Domnului că, realizat între 1956-´57 anii ´50, autorul nu a cedat proletcultismului, decorând teatrul care până nu demult fusese Sala „Ştefan Gheorghiu”, ba, înainte, Sala „Stalin”! Elev al lui Steriadi şi Jalea la Academia de Arte Frumoase bucureşteană, absolvent de École des Beaux-Arts şi École du Louvre din Paris, a cursului de istoria artelor la Sorbona, cu practică la manufacturile de porţelan din Sèvres, profesor universitar, a făcut sculptură, arte decorative (a ilustrat, în anii ´30, ediţia românească a „Divinei comedii”). În ţară, are multe statui, fântâni, mozaicuri, basoreliefuri (cele de pe Palatul Victoria s-au distrus la bombardament!), a expus mult în străinătate, îi găsim şi acum lucrări mici bine cotate pe site-uri de licitaţie de artă europeană.
Cei... patru „muşchetari” ai Artei
Dicţionarul sculptorilor din România (Editura Academiei, 2011) îi prezintă astfel: Constantinescu „a fost o prezenţă activă în cultura românească timp de o jumătate de secol (…) se plasează între sculptura cu vocaţie arhitecturală pe care a deprins-o de la Bourdelle şi eleganţa de tip Art Déco", Andrei Ostap (1921 – 1995) se documenta în mine, fabrici, ferme şi a realizat portrete sculptate: de la Adam Mickievicz la Ţepeş, Vasile Roaită ori Aldo Moro, iar Nestor Culluri (1912-1987) sculptor, remarcabil medalist. Cu alte cuvinte, lucrarea de la teatru are autori de seamă.
Chiar avem ce admira!
Sculptorul Liviu Adrian Sandu, muzeograf şi profesor de arte, membru al Portrait Sculptors Society of the Americas, este bucuros că s-a revenit la culoarea iniţială a lucrării, vopsită acum câţiva ani, nepotrivit, în negru! „Este acel realism al anilor ´50, de un clasic academic. Am văzut multe basoreliefuri făcute de el – niciunul ratat!” Asemenea lucrare putea fi bine primită şi în Occident? „Absolut oriunde! Mac Constantinescu a făcut basoreliefuri şi pe Arcul de Triumf din Bucureşti – oricare dintre cele semnate de el, dacă le-am pune pe Arcul de Triumf din Paris, sau pe clădiri din Paris sau din Roma s-ar potrivi perfect!”
Arta, prin ochi de copil
Ioana Daria Dănăilă, elevă în cls. a VII-a, desenează şi scrie. Va scoate o carte! A văzut statui asemănătoare în Grecia: „Îmi aminteşte de poveştile de când eram mică, cu balauri, cu Făt-Frumos… Pescarul simbolizează bogăţia apelor; fructele – alte culturi de la noi. Doamna cu ciorchinele poate simboliza o ţară străină - pare îmbrăcată ca în India… Calul înaripat reprezintă libertatea şi inspiraţia”. Frumosul, iată, spune multe chiar şi celor de vârstă mai mică. Poate că, în avizierul teatrului sau chiar în faţă, pe un panou tip sandviş, s-ar putea regăsi informaţii despre lucrarea care împodobeşte frontonul.
Date tehnice
Frontonul, triunghiular, este din piatră artificială (petricele din calcar şi ciment alb) cu baza de 14,80 m., 2,30 m. înălţime – cam cât înălţimea unui apartament şi, dedesubt, 14 metope în relief, fiecare de 0,75 x 0,75 m – aflăm din documentarea criticului de artă Corneliu Stoica ("Monumente de artă plastică din judeţul Galaţi").
