Biserica „Sfinţilor Arhangheli” din Bursucani este o bijuterie arhitecturală din lut care dăinuie de peste 170 de ani. Potrivit însemnărilor de pe unele icoane roase de patina vremii, dar şi de pe un „Evloghiu vechiu”, a fost sfinţită în anul Domnului 1842, în ziua Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie). Informaţia vine de la părintele Gh. Bârsan, autorul Monografiei Schitului Zimbru, schit „înfrăţit” cu Bisericuţa din Bursucani. Resfinţirea a fost în 21 iulie 2010.
Adormirea spre Înviere
Satul Bursucani numără astăzi 632 de suflete şi are în componenţă cătunul Zimbru, cu Schitul Maicilor. Împreună ţin de comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi. În toată vremea ateistă, Altarul de la Bursucani a stat într-un fel de „adormire” spre înviere din propria cenuşă. De fapt, adormirea a fost a noastră, a oamenilor, fiindcă Sfinţii au vegheat smerit şi discret ca Bisericuţa din lut din Bursucani să nu se ruineze. Indiferenţa şi ignoranţa au durat până în 2008, când am aflat că la Bursucani s-a născut Sfântul Rafail de la Agapia Veche. Pe atunci, zidul micului edificiu era în prag de prăbuşire. Lutul, vechi (în 2008 de peste 165 de ani) cădea de pe pereţii bisericii bucată cu bucată. Doar Dumnezeu a făcut ca Bisericuţa să nu se sfărâme sub povara intemperiilor naturale şi umane din anii comunismului. Până în 2008, când a fost canonizat Sfântul Rafail de la Agapia Veche, nu am bănuit ce istorie frumoasă şi tainică păstrează între zidurile ei smerita şi aristocrata biserică din Bursucani.
Ca o casă de ţară
Bisericuţa este din lut, are planul longitudinal, în formă de navă şi dă impresia că este o casă ţărănească. „Această tipologie arhitecturală se mai regăseşte doar în nordul Moldovei şi este o arhitectură specifică perioadei de decadenţă”, spune părintele paroh Cezar Gagiu.
Edificiul este unic în felul său prin cerdacul deschis, iar acest stil nu se mai găseşte la nicio biserică din Eparhia Dunării de Jos. În 2008, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, la Bursucani s-au făcut planuri de restaurare. Cu sprijinul Primăriei Bălăbăneşti, al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi al creştinilor de aici, Biserica din lut de la Bursucani a fost restaurată. „Am menţinut forma arhitecturală şi cu sprijinul specialiştilor am găsit o soluţie de conservare a zidului; am îmbrăcat lutul cu plăci de tip ˝Buzău˝ pe care le-am încărcat cu nisip, var şi ciment”, spune părintele Cezar.
La recenta restaurare, urmând recomandările Arhiereului locului, restauratorii au păstrat pe lângă forma arhitecturală şi şindrila de pe acoperiş, cum a fost iniţial, tabla fiind înlăturată. La fel şi clopotniţa şi chilia din curtea Bisericii din Bursucani.
Printre odoarele sale, deţine Icoana Maicii Domnului adusă de la Schitul Maicilor din Zimbru. Sfântul Odor a stat după 1959 (când a fost desfiinţat schitul) în podul şubred şi prăfuit al bisericii. Icoana este donaţia lui Gh. Hagi din Galaţi, făcută la 1854, iar astăzi adună rugăciunile creştinilor de prin părţile locului.
Chilia Sfântului Rafail
Cum intri în curtea Bisericii din Bursucani, în partea stângă a curţii, îţi încântă privirea o căscioară, o chilie, pe care Arhiereul locului a botezat-o, la sfinţirea din 21 iulie 2010, Chilia Sfântului Rafail de la Bursucani. Şi aceasta conservă cel mai autentic stil tradiţional, în ton cu biserica. La interior este aranjată după vechile interioare ţărăneşti, cu icoane, cărţi sfinte, cu ştergare, cu vase de lut. La masa rotundă din chilie stau, în chip nevăzut, Sfântul Rafail cu Hristos. Un urcior cu apă rece este pregătit la orice vreme pentru drumeţul care vrea să-şi potolească setea cu un altfel de leac venit direct de la Dumnezeu.
