Merită, chiar merită să-l vedeţi! S-a redeschis Muzeul de Artă

Merită, chiar merită să-l vedeţi! S-a redeschis Muzeul de Artă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Excelenţa galeriei-muzeu, omul cu mârţoaga şi o minune


Joi seara a venit „clipa care credeam că n-o să mai vină” – cea a redeschiderii, într-un nou local, într-o „soluţie de avarie”, spaţiu mai puţin generos decât cel din palatul retrocedat, al Muzeului de Artă Vizuală, spunea, înaintea de tăierea panglicii de inaugurare, directorul instituţiei, Dan Basarab Nanu, înconjurat de un public numeros. Sediul de la blocul V3 arată modern, iar înăuntru depăşeşte orice aşteptări, printr-o organizare de mare eleganţă! Arată, scuzaţi exprimarea, occidental! "Avem acum o galerie de artă, nu încă muzeu", preciza Nanu. Dar sunt speranţe pentru „unicul muzeu de acest gen din ţară”. Terenul şi planuri de arhitectură există; lipsesc „paralele”, recunoştea joi Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului. Joi a fost, vorba sa, „botez şi înmormântare”, cu amintiri despre palatul retrocedat şi visuri, cu observaţia: „constrângerea poate stimula performanţa”, după pierderea sediilor muzeelor de Artă şi Istorie, în plină criză.

M-am bucurat enorm să văd parterul şi etajul populate, de la „instalaţii” recente, la sculpturi de Maitec şi Vida Gheza, sau picturi de Bernea ori Câlţia, Mantu, Aman, Tonitza, Ţuculescu etc. Au reuşit să nu pară înghesuiţi: chiar au apărut, din depozit, lucrări „noi”, de pildă încă un Baba, chiar dacă Bernea a pierdut câteva „Dealuri”, însă chiar şi aşa, pânza sa pare mai bine plasată acum, dominând. Sculpturile echilibrează pictura.

Made by Miron!

„Este rodul muncii noastre, al tuturor colegilor noştri, dar trebuie să recunosc şi că cel mai mare ajutor l-am primit din partea domnului Gheorghe Miron! Am ţinut neapărat să spun aceasta”, a insistat directorul Nanu. „Mi s-a dat mârţoaga asta [de sediu] şi m-am speriat când am văzut-o”, dar, ca-n poveste, i-am dat „calului” jeratic - aşa a „ilustrat” Miron truda refugiului. „Gândiţi-vă cam ce am putea face dintr-un spaţiu care cu adevărat să poată adăposti un muzeu”, mai spunea Nanu, care a tăiat, alături de Bacalbaşa şi Miron, panglica.

Citit 1555 ori Ultima modificare Vineri, 08 Noiembrie 2013 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.