Ansamblul de lucrări asupra căruia ne oprim astăzi este „Fructul Soarelui”, realizat de George Apostu în 1977, în cadrul celei de-a doua ediţii a Taberei de sculptură în metal organizată la Galaţi.
Ceea ce puţini ştiu este faptul că ansamblul este alcătuit din trei lucrări, două sugerând personaje - „Tatăl şi Fiul” (pe Faleza inferioară) şi a treia reprezentând un ax vertical din care pleacă raze, ca spiţele unei roţi (pe Faleza superioară).
George Apostu - al doilea după Brâncuşi
George Apostu (n. 20 decembrie 1934, Stănişeşti, Bacău - d. 13 octombrie 1986, Paris) a fost unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Autorul ciclului “Tatăl şi fiul”, unic în creaţia artistică românească şi europeană, George Apostu se numără printre marii creatori de idei şi frumos, încheindu-şi opera şi viaţa la Paris, în anul 1986, la doar 52 de ani. La Bacău există un Centru de Cultură şi un Muzeu de Artă Contemporană care îi poartă numele, iar la Casa memorială “George Apostu” din Stănişeşti s-au desfăşurat până în prezent, în organizarea nepotului său, Dinu Apostu, două ediţii ale Taberei de vară intitulată “Împreună cu George Apostu, la el acasă”.
Sculptorul Sergiu Dumitrescu, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, l-a cunoscut pe artist: "George Apostu e considerat al doilea sculptor român după Brâncuşi, ca notorietate şi ca forţă a creaţiei. În opera lui găseşti, ca şi la Brâncuşi, filonul românesc. Eram în liceu când el a făcut Fructul Soarelui şi căscam gura, privindu-l cum lucrează. Lumea nu ştie şi nu leagă lucrările de pe Faleza inferioară de cea de pe Faleza superioară - ele alcătuiesc împreună Fructul Soarelui, aşa sunt gândite. Cum Ingo Glass a gândit Piramida Soarelui în legătură cu Septenarius, la fel a făcut şi George Apostu. Mulţi nu înţeleg ce viziune aveau aceşti artişti şi, din păcate, unii dau cu grafitti pe ele”, declară Sergiu Dumitrescu, în opinia căruia „orice oraş din lume, dacă ar avea o lucrare de Apostu, s-ar mândri cu ea. La noi, în fotografiile reprezentative pentru Galaţi, apare Fructul Soarelui, ca simbol al oraşului. Apostu era un om deosebit, modest, popular, cum sunt oamenii foarte valoroşi. Când vom conştientiza ce valori au lăsat aici câte un semn, sper să nu fie prea târziu. Sunt lucrări de patrimoniu, păcat că nu toată lumea îşi dă seama de valoarea lor.".
"Ştim prea puţin să preţuim acest semn…"
Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, are, de asemenea, cuvinte frumoase despre autor şi despre lucrare: „În 1977, Soarele s-a pogorât deasupra Galaţilor. De atunci a rămas un semn, Fructul Soarelui, sub semnătura maestrului George Apostu. Ştim prea puţin să preţuim acest semn... Ne place, dar nu ştim de ce. Punem beculeţe pe monumentala lucrare, în ideea că, de fapt, aprindem nişte lumânări. Cât de greu este să înţelegi că soarele, dătător de viaţă, poate face ca cineva să imagineze o floare uriaşă, născută din soare, pentru soare, către soare? Cât de greu este să înţelegi că abstractul poate fi perceput ca Viaţă? Ştiu că este greu... dar haideţi, măcar, să încercăm. Dacă tot avem unica faleză a Dunării ambientată cu asemenea opere de artă, cred că nu ar fi prea complicat să încercăm să trăim în Soare”.
"Fructul Soarelui" mai are "fraţi"
De la consilierul Marius Mitrof (Direcţia pentru Cultură), aflăm că: „La Costineşti mai există o lucrare „Fructul soarelui” realizată de George Apostu, care a mai executat, la comandă, o sculptură monumentală din granit „Oglinda Soarelui”, în Suwako, Japonia. Ansamblul „Fructul soarelui” de la Galaţi se pare că ar fi o replică a celui din Suwako după unele site-uri, deşi „Dicţionarul sculptorilor din România, secolele XIX-XX”, lucrare editată de Academia Română în 2011, poziţionează cronologic lucrarea din Japonia în 1978, iar cea din Costineşti în 1979. Ansamblul de la Galaţi era foarte bine pus în valoare atunci când a fost amplasat, deoarece versantul falezei nu avea vegetaţia de acum, iar pe Faleza superioară nu apăruseră clădirile postdecembriste. Astăzi, întregul ansamblu abia dacă poate fi observat, atât de pe Dunăre, cât şi de pe faleză, iar timpul şi-a pus amprenta asupra lucrării, nelipsind, bineînţeles nici vandalizarea. Proprietarul (Primăria Galaţi) are obligaţia, potrivit legii, să întreţină, să conserve şi să asigure punerea în valoare a acestor monumente. Legea, deşi prevede aceste obligaţii, nu are şi măsuri de constrângere în caz de nerespectare a lor. E o lacună despre care nu numai instituţia noastră, ci şi celelalte instituţii omoloage din ţară au atras atenţia”.
Cu alte cuvinte, nici măcar legea nu le poate proteja, în acest moment, aşa cum ar trebui. Doar buna credinţă a celor aflaţi în funcţii de decizie şi conştientizarea valorii pe care o au aceste monumente mai pot să le salveze pentru a nu fi înghiţite, la propriu şi la figurat, de nepăsare şi uitare.
