Anul acesta, la Gaudeamus, pentru prima oară, s-a acordat Prix Goncourt România. Cu un juriu din studenţi de la şase „universităţi autohtone de prestigiu” (din păcate, nu şi din Galaţi), preşedinta de onoare fiind Gabriela Adameşteanu, s-a adăugat criticii franceze. Cum iese în lume critica românească, am încercat să aflu de la cel mai prestigios critic al momentului, Nicolae Manolescu.
Important critic şi istoric literar, profesor universitar, academician, autor, printre altele, al unei lucrări fundamentale, „Istoria critică a literaturii române (2008), directorul revistei „România literară”, ambasador al României la UNESCO, Nicolae Manolescu a fost distins cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincţie a statului român. Dacă, încă din 1963, deja apreciat, devenea membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), fără să aibă măcar o carte publicată, astăzi este, reconfirmat, preşedinte al USR.
Recent, la Galaţi, a vorbit cu scriitorii filialei S-E a USR despre problemele breslei. Interesant a fost de pildă să aflăm şi situaţia promovării scrisului românesc în Occident, unde editurile, spune criticul, trebuie să plătească „cu versul şi nu se admite sub 40 euro poezia, fie un hai-ku, fie un sonet”, pe când la noi „mai e mult până departe”… Secţia de traducători români, deşi numeroasă, traduce în proporţie de 99 la sută doar din limbi străine în română, nu şi invers! Invers? „Intră în atribuţiunile ICR (Institutului Cultural Român), nu în ale noastre”, USR. În plus, traducătorul într-o altă limbă „ar trebui să fie Acolo”, explică reputatul critic. „Am fost şi la Comisia Europeană, am fost chiar eu, într-o problemă legată de traduceri, şi… n-aş vrea să mă mai duc a doua oară, în condiţiile în care în panelul la care am participat discuţia era cât anume se plăteşte traducerea”, a mai spus criticul. „Eu nu puteam să le spun că traducerea se mai plăteşte, dar literatura nu… Şi nu puteam nici să spun cât se dă pe traducere, pe pagină, în România… Până la urmă a trebuit să le spun, dar în loc să le spun doi-trei euro pe pagină, le-am spus şapte-opt, ca să mă dau şi eu mare. Trebuia să fiu şi eu patriot, nu? Şi tot au crezut că glumesc. Între 20 şi 30 euro se plăteşte în alte părţi.”
L-am întrebat pe critic: Aţi vorbit despre vizibilitatea mondială a scriitorului, v-aş întreba şi despre vizibilitatea criticului. Dumneavoastră aveţi un proiect personal, ca să fiţi un critic tradus şi, prin critic, să fie cunoscuţi şi scriitorii noştri? "Dacă vorbim de traduceri, mi-au apărut două cărţi - una în Anglia, alta în Franţa, cărţi de eseu, nu de critică propriu-zisă, dar nu e o problemă: eu am 74 de ani anul acesta, nu mă interesează să fiu tradus… Iar pentru ceilalţi scriitori, problema nu trece, din păcate, prin mâinile noastre, trece prin mâinile Institutului Cultural Român. Care apelează la noi [USR], noi formăm juriile care decid ce cărţi se pot traduce. Dau la tradus un eşantion, îl plătesc şi trimit cartea în Franţa, Germania, Italia sau Anglia, unde se caută o editură. E o piaţă ca toate pieţele, cu tarifele respective, fără mercurial.
