„Perpetuum nobile”, a zecea carte a Violetei Ionescu

„Perpetuum nobile”, a zecea carte a Violetei Ionescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Violeta Ionescu a fost, timp de zece ani (până în 2001, când s-a pensionat), jurnalistă la "Viaţa liberă". Este unul dintre acei oameni care lasă în urmă o dâră de lumină şi care reuşesc să-ţi încălzească sufletul doar prin câteva cuvinte. Are, până în prezent, 10 volume publicate (unele în calitate de coautor): romanele „Legendele nu se scufundă” (Editura Ion Creangă, Bucureşti 1990) şi „Diocleţian, fiul lui Jupiter” (vol I, Editura Phoebus, Galaţi, 2006), proză scurtă - „Vulnerabila uitare” (Editura Porto Franco, Galaţi, 1991),  „Du-mă cu tine la capătul lumii. Jurnal de bord al emisiunilor radiofonice cu Ana Maria Zaharescu şi Mihai Cosmin Popescu”, co-autor, Editura Alma, 1999; memorialistică - „Un pilot subtil: Ion Ţarălungă - in memoriam” (Editura Phoebus, Galaţi, 2006), „Şi eu am fost în Icaria. Mărturii ale aviatorilor care au fost cândva… un punct pe cer” (co-autor cu Dan Antoniu şi George Cicoş, Editura Phoebus, Galaţi, 2009), „Sărbătorile antichităţii” (Editura Axis Libri, Galaţi, 2009); „Calif de-o zi”, piesă de teatru în două acte şi patru tablouri, co-autor Valentina Teclici, „O antologie a literaturii gălăţene contemporane”, Vol.3, „Eseu. Dramaturgie”, Galaţi, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, 2008, pg.143-165, „Oglinzi”, poezie – co-autor Valentina Teclici, Editura Oscar Print, 2013.

Întoarcerea vremurilor nobile

Cea mai recentă carte a sa se numeşte „Perpetuum nobile” şi a apărut zilele trecute la Editura Axis Libri.  „Într-o lume în care mulţi par să uite că mai au inimi, sau poate chiar şi le-au rătăcit, ori chiar nu mai ştiu să le plămădească, versurile Violetei Ionescu pot fi parte bună dintr-un manual al ucenicului aciuat pe lângă marii meşteri ai inimilor de bronz care mai pot bate, bate… Anunţând întoarcerea vremurilor nobile!”, scrie criticul A.G.Secară, în prefaţa volumului.  

 „Cărţile se nasc ca Athena sau Minerva, din capul creatorului”, mărturiseşte autoarea: „Prima dată sunt reci, ca flacăra luminii cereşti de la Ierusalim... Apoi se materializează, se încălzesc, devin fierbinţi, dacă suscită interes, după care încep din nou să se răcească. Din când în când mai luminează, dacă le reciteşti. Mie, cel puţin, îmi provoacă această senzaţie, de lavă. Ce vulcan poate să o scoată la suprafaţă, dacă nu cel care are deschisă o fereastră spre cer?”.

Pentru că a semnat, timp de zece ani, articole de cultură, sănătate şi spiritualitate în cotidianul "Viaţa liberă", Violeta Ionescu ştie foarte bine cât de mult cântăreşte cuvântul scris: „Cuvântul înseamnă putere. Trebuie să ştii să-l manevrezi, ca să nu devină un bumerang”.

În ceea ce o priveşte, scrisul o captivează („Când scriu, nu contează dacă planeta se învârteşte”). „Nu pot să cred că atâta bogăţie de informaţie şi atâta frumuseţe se vor pierde într-o zi, cât ai clipi. Există un scop, pe care nu-l înţelegem. Există o taină mai presus de noi. Vezi, eu am scris. Dar vine o vreme când te întrebi: qui prodest? Cum, asta e tot? A folosit cuiva? Nu cumva e... nimic, pe lângă ce aş fi putut face în viaţă, dacă nu scriam?”, se întreabă, retoric, Violeta Ionescu, un Om pe care merită să îl citim, să îl descoperim şi să-l preţuim, ca pe o Rara Avis. „În vârful degetelor păşind/ Printre scoicile microscopice/ Ale timpului meu/ Ea se întrece în echilibru cu-arcuşul/ Ea-mi desenează/ Cu picioarele goale pe suflet/ Ca pe jăraticul aşteptării/ Ea-mi desenează fericirea/ Cu-o pană din trupul ei semnând:/ Rara Avis”. (Rara Avis, pg.99).

Citit 1458 ori Ultima modificare Vineri, 13 Decembrie 2013 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.