Interviu cu Laurențiu Cazan, la aniversare: „Asistăm astăzi la promovarea nimicului”

Interviu cu Laurențiu Cazan, la aniversare: „Asistăm astăzi la promovarea nimicului”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi este ziua de naștere a cantautorului Laurențiu Cazan. Un artist sensibil, poate nu îndeajuns de bine cunoscut în România: „Faptul că unii dintre noi suntem chiar excesiv de sensibili ne face să percepem lumea mai profund, cu iubire şi respect faţă de semeni, şi nu spun acest lucru cu aroganţă. Sensibilitatea stă la baza inspiraţiei, a creativităţii artistului: a fi sensibil înseamnă că eşti un om care vibrezi”, declară artistul.

De la trei ani a început să cânte la muzicuţă. La şase ani a început studiul viorii, la Bacău, oraşul unde s-a născut (și nu Buzăul, așa cum greșit se știe). „Chitara am învăţat-o singur, pentru că aveam deja baza de studiu a unui instrument cu corzi – vioara, considerată pe bună dreptate regina instrumentelor”, spune Laurențiu Cazan, adăugând: „Am făcut parte din ultima generaţie norocoasă de copii care aveam acea stare de competiţie la şcoală: am avut şansa unor profesori care ştiau să creeze acea atmosferă propice studiului. Astăzi copiii se joacă pe computer, pe atunci noi ne uitam la Walt Disney… Nu vreau să fac apologia vremurilor trecute, ci apologia lucrurilor bine făcute”, afirmă artistul.

”Autenticitatea include sinceritatea”

Vorbind despre creațiile de succes, Laurențiu Cazan declară: „Sunt mai multe aspecte care fac o creaţie să fie de succes, iar unul dintre cele mai importante este autenticitatea, care include sinceritatea. Autenticitatea e foarte greu de găsit şi este obsesia tuturor artiştilor. La noi, în România, din păcate, asistăm astăzi la succesul mediocrităţii şi al nimicului. E un fenomen  nenorocit care se întâmplă acum: promovarea nimicului, promovarea omului mediocru, urât şi cât mai tupeist. Viaţa noastră devine astfel un nimic. Acest exerciţiu al nimicului deja a devenit o obişnuinţă şi în relaţiile dintre oameni”.

”Părerea mea, cu durere şi cu iubire faţă de România, este că suntem o aglomeraţie de singurătăţi. Eu, dacă mă pot identifica în această mare a nimicului, măcar cu un cântec, înseamnă că sunt, acolo, o lumină în marele întuneric în care trăim. Nu sunt negativist. Noi, artiştii, suntem – cu modestie o spun – un fel de doctori ai sufletului, care chiar avem menirea de a vedea cum e societatea şi de a o transpune în creaţiile noastre”, mărturisește artistul.

”Say Something” sau povestea Johannei

L-am întrebat pe Laurențiu Cazan cum s-a născut cea mai cunoscută piesă a sa: „Say Something” am compus-o în 1991, în Olanda, la Assen, pe când lucram, printre altele, la un restaurant românesc, unde era şi o ospătăriţă originară din Africa de Sud, Johanna, extrem de deşteaptă. Cu ea aveam adesea discuţii care începeau, de fiecare dată, cu: „Spune ceva”. Toată lumea credea că între noi era ceva, dar de fapt eram doar colegi. I-am spus această poveste într-o zi unui prieten, expert în psihologie, care a răspuns: ştiu ce-o să faci deseară, o să scrii piesa cu titlul „Say Something”! Într-adevăr, în noaptea aceea am compus-o integral, a doua zi am aşteptat-o pe Johanna şi i-am cântat-o la pian. A început să râdă, şi-a dat seama că era pentru ea şi m-a ajutat la îmbunătăţirea textului. După ani, i-am arătat Johannei înregistrările concertelor mele din România, a văzut reacţia publicului la piesa asta şi a fost pentru ea o mare bucurie”, povestește artistul.

”Ne credem buricul pământului…”

În opinia lui Laurențiu Cazan, ”totul e important – şi bunele şi relele sunt importante, în măsura în care le recunoaştem şi ştim să facem diferenţa dintre ele. Cât timp nu putem identifica lucrurile, nu putem spune ce e important sau putem cădea în greşeala de a spune că ceva e mai important decât altceva. Dacă m-aş putea întoarce în timp, cu siguranţă mi-aş rectifica multe dintre acţiunile pe care le credeam ca fiind prioritare. De multe ori avem atâta aroganţă încât dacă citim câteva zeci de cărţi de filozofie ne credem buricul pământului. Dar nu suntem”.

Îi mulțumim pentru gândurile împărtășite și îi dorim, din toată inima, inspirație și cât mai mulți fani: La mulți ani, Laurențiu Cazan!

Citit 1712 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Decembrie 2013 12:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.