Sărbătorile de Crăciun au corespondenţă în lumea islamului, ne spune un cercetător al folclorului turc, gălăţeanca de origine turcă Gultem Abdula. „Turcii alnaştri”, încă de acum 5.000 de ani, aveau Sărbătoarea de Nardugan. În tradiţiliile islamice, creştinul Noe e numit Nuh, Miriam este fecioara Maria, Moise este Musa, Solomon e Soleiyman. Fecioara, însărcinată, este condamnată de comuninitate că a născut fără tată, până ce vobeşte chiar copilul Iisus.
Dar să vorbim despre împodobirea bradului. „Conform sumerologului turc Muazzez Ilmiye Cig, împodobirea bradului de Crăciun are origini foarte vechi, spune doamna Abdulah. Sărbătoarea este numită Nardugan. Etimologic, Nar însemnând soare, rodie, iar Tugan sau Dugan - născut. Deci, era răsăritul soarelui. Din punct de vedere astronomic, nopţile încep să scadă, iar zilele să crească. Acest triumf al soarelui era sărbătorit sub un arţar. Toată noaptea, credincioşii stăteau sub copac şi se rugau aducând laude Creatorului pentru renaşterea soarelui.
În alte locuri, unde bradul era considerat pomul veşnic, oamenii se adunau odată cu solstiţiul de iarnă sub brad, unde mulţumeau soarelui pentru renaşterea lui. Sărbătoarea se mai numea Sărbătoarea Soarelui. În cadrul acestei sărbători, casele erau curăţate, oamenii îmbrăcau haine noi, se făceau daruri şi se împodobea bradul cu panglici multicolore. Acest obicei mai există şi astăzi la multe popoare de origine turcică. Înainte de adopta religia monoteistă, Islamul, credinţa turcilor era dedicată unicului Creator, Cerul, credinţă numită Tengri (Tangeri, Tangere sau Tingi era recunoscut ca marele creator al lumii).
Povestea kalikantzarilor
Dulci şi răutăcioşi, kalikantzarii sunt nişte creaturi foarte mici şi urâte, au o culoare închisă şi sunt păroşi, cu nasul şi urechile mari, iar în unele zone din Grecia se zice că seamănă cu nişte capre sau că au un cap şi un corp de om urât, cu înfăţişare de animal. Trăiesc în lumea subterană şi sunt foarte numeroşi. Le place să danseze şi să cânte, să mănânce dulciuri, să facă tot felul de farse şi năzbâtii, dar şi să se certe între ei zgomotos şi fără motiv. Se spune că le este foarte frică de foc şi de lumina zilei, dar şi de apa sfinţită. Acestor creaturi legendare nu le plac oamenii şi, fiind invidioase pe ei, încearcă să taie „pomul vieţii”, pentru a distruge pământul şi ulterior a-l cuceri.
Pe 24 decembrie, după atâta trudă, ghemotoacele mici şi rele mai au foarte puţin şi ar doborî copacul, însă apoi li se face frică să nu le cadă pământul în cap, prin tăierea pomului, şi să-i strivească. De altfel, ştiu că pe 25 decembrie se naşte Iisus şi ar vrea şi ei să-l vadă, aşa că ies cu miile la suprafaţa pământului şi uite-aşa încep năzbâtiile. Ei petrec aproximativ două săptămâni pe pământ, de pe 24 decembrie până în 5 ianuarie, în Ajun de Bobotează, moment în care fug mâncând pământul înapoi în cotloanele subterane, fiindu-le foarte frică de sfinţirea apelor din ziua Bobotezii. Pe perioada destrăbălării pământeşti, kalikantzarilor le place să intre în casele oamenilor prin hornuri, se murdăresc cu cenuşă şi murdăresc, apoi, întreaga casă cu funingine. Adoră să facă dezordine, dar mai ales să mănânce dulciurile tradiţionale care se pregătesc de Crăciun.
Gospodinele ştiu cum să-i ţină departe şi aruncă în foc o bucată mare de lemn, în aşa fel încât să ardă focul din sobă sau din şemineu până dimineaţă. Un alt truc este aşezarea unei strecurători în şemineu, astfel încât dacă se stinge focul şi kalikantzarii ar vrea să intre în casă, aceştia ar fi ispitiţi de obiectul curios şi ar decide să stea să numere găurile strecurătoarii până în zorii zilei, când ar trebui să se ascundă de lumină. Iar un aspect foarte simpatic despre aceste fiinţe puse pe şotii este şi acela că nu pot număra decât până la doi, deoarece se ştie că trei este o cifră magică şi ar muri dacă ar rosti-o.
În ajunul Bobotezei, întorşi sub pământ, kalikantzarii observă că pomul magic al vieţii s-a vindecat şi, bosumflaţi că au muncit degeaba un an întreg, se reapucă de tăiat pomul vieţii până în Ajunul Crăciunului viitor, când istoria se repetă.
