Colonelul-poet cu suflet de român / La centenar, Mihai Baicu s-a întors la obârşie

Colonelul-poet cu suflet de român / La centenar, Mihai Baicu s-a întors la obârşie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E greu de redat în câteva cuvinte atmosfera emoţionantă creată, ieri, la Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, în Sala Mihai Eminescu, unde s-a lansat volumul „Un cântec de lebădă”, apărut la Editura InfoRapArt. Pe 13 ianuarie, se vor împlini 101 ani de la naşterea autorului, colonelul cu fibră de poet Mihai Baicu. Un militar de carieră căruia „scrisul i-a fost alinare, mângâiere, rost, temei”, cum frumos spunea Cezarina Adamescu.

Originar din Bălăbăneşti, Mihai Baicu ne aduce aproape, prin această carte, „atmosfera veacului trecut, cu tot pitorescul şi frumuseţea lui, dar şi cu nostalgia că atunci oamenii erau mai curaţi sufleteşte. Chiar dacă nu l-am cunoscut, am avut şansa să ne împărtăşim din prinosul lui de iubire de oameni, transmis şi manifestat prin scrierile sale”, a mai spus Cezarina Adamescu. Cei prezenţi la eveniment au ascultat, cu respiraţia tăiată, vocea autorului, înregistrată pe bandă de magnetofon, recitându-şi creaţiile. Cu mai bine de 20 de ani în urmă, înainte de trecerea sa dincolo, Mihai Baicu i-a încredinţat fiicei sale, profesoara Mihaela Popa, caietul său de poezii şi un jurnal. Creaţii din care fiica, voluntar la Fundaţia „Împreună”, a citit în cadrul întâlnirilor de vinerea ale membrilor Clubului Seniorilor, al Fundaţiei. Astfel că lansarea de ieri a fost sub semnul Ceaiului de la ora 10, o altfel de întâlnire a membrilor Fundaţiei Împreună.

„Mihaela Popa nu uită să mulţumească şi nu uită să dăruiască. De fapt, Mihaela şi Cornel Popa, prin tot ceea ce fac atât în memoria tatălui, Mihai, cât şi, zi de zi, pentru mama Emilia, răsplătesc cu adevărat dragostea faţă de părinţi. În spatele acestei cărţi şi în spatele acestui eveniment este iubirea. Din dragoste a scris Mihai Baicu versurile sale, pentru locurile natale, pentru copii, pentru poezie şi pentru cuvânt, în primul rând; cu dragoste a fost răsplătit, astăzi”,  a spus profesoara Ana Tunaru.

„De multe ori, precum Diogene, care căuta cu lumânarea, caut şi eu un suflet românesc, să văd pe unde mai există. Şi, spre surprinderea mea, într-un sat răzeşesc, Bălăbăneşti, am găsit! Când am ascultat poezia „Obârşie” am avut certitudinea că am găsit un suflet de român. Vă felicit că l-aţi readus la obârşie şi l-aţi nemurit pe domnul Mihai Baicu!”, a rezumat domnul Năstase Marin esenţa întâmplării fericite de ieri, de la Bibliotecă.

Citit 1595 ori Ultima modificare Vineri, 10 Ianuarie 2014 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.