Masterat de Teatru Muzical: Examen în chineză al studenţilor gălăţeni de la Arte

Masterat de Teatru Muzical: Examen în chineză al studenţilor gălăţeni de la Arte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri dimineaţă, prefaţând premiera spectacolului realizat pentru lucrarea de masterat de studenţii din anul I al Programului de Masterat de Teatru Muzical al Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”, în colaborare cu Academia Centrală de Dramă din Beijing, tinerii artişti au prezentat unui public restrâns, format din profesori, o paletă întreagă de mici surprize care se demonstreze cât au reuşit deja să înveţe pe chineză într-un an: dans clasic chinezesc, muzică, recitări, scenete, totul în limba chineză şi română. A fost prezent şi prof. univ. dr. Corneliu Dumitriu, preşedintele Fundaţiei Centrul de tineret pentru UNESCO din România.

Într-un spaţiu elegant şi bine dotat – Sala atelier A 201 din corpul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor de pe str. Carnabel, i-am auzit recitaţi pe Nichita şi Eminescu în chineză, un poem din secolul VIII – dinastia Tang, tradus cu profesoara de chineză, şi m-am amuzat la shakesperianul „Visul unei nopţi de vară”. Au evoluat în faţa profesoarei lor de limbă şi cultură chineză, Ma Sai, şi a unei colege de aceeaşi naţionalitate de la Universitatea ieşeană, cunoscuta cantautoare Maria Magdalena Dănăilă, actriţă şi compozitoare, care i-a şi acompaniat pe colegii săi, Daniel Făt, cântând la chitară şi improvizând dramatic, Ioana Decianu, Carmina Ilie, Nicolae Trandafir, Alin Costea, Daniela şi Daniel Enache, Elena Belciu, Cludia Iacob, Dan Radu, Claudia Iancu, Georgeta Nedelcu. Dar ziua exprimării în limba lui Confucius a fost lungă. Vom reveni.

Citit 1106 ori Ultima modificare Luni, 03 Februarie 2014 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.