Tabăra de creaţie şi-a DESCHIS porţile

Tabăra de creaţie şi-a DESCHIS porţile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un scriitor - o floare depusă: astfel s-a îmbrăcat luni dimineaţă în flori soclul statuii lui Eminescu, din parcul care îi poară numele, pe fondul sonor al Fanfarei „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Scriitori din mai multe colţuri ale ţării şi-au adus astfel obolul cuvenit, chiar după deschiderea ediţiei a VI-a a Taberei de creaţie şi recreaţie a Asociaţiei Universul Prieteniei - Iaşi, sub genericul ”Galaţi - oraşul valurilor Dunării”, un maraton cultural de şase zile, realizat în parteneriat cu Primăria Galaţi, Biblioteca „V. A. Urechia” şi alte entităţi din ţară şi Cernăuţi, Ucraina.

Mai devreme tocmai avusese loc deschiderea oficială a festivalului, în Sala „Panoramic” a Hotelului „Galaţi”, de unde oraşul se vede bine în toate felurile. Au fost prezenţi scriitori oaspeţi dar şi gălăţeni sau brăileni, mai ales că a fost adus, tot acum, „cald”, şi volumul „Antologie literară de la Dunărea de Jos”, editat de Editura PIM Iaşi, volum apărut cu sprijinul Primăriei Galaţi, care adună o serie de nume ale scriitorilor din Galaţi şi Brăila. Mediată de directorul Bibliotecii, Zanfir Ilie, care le-a mulţumit autorităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul constant acordat evenimentelor culturale, întâlnirea, la care a participat ieşeanca Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei, a fost onorată de prefectul Dorin Otrocol şi de preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local, Gheorghe Bugeag. Am observat cu plăcere şi o uşoară concurenţă pe subiecte, precum cine are cea mai lungă stradă cu tei din ţară şi unde a fost ridicată prima statuie a lui Eminescu şi aşteptăm în continuare şi dueluri literare, mai ales că se anunţă multe lansări de carte, lecturi şi recitaluri, alături de serate muzicale, dezbateri şi expoziţii.

CITEŞTE ŞI: Scriitori din ţară, în tabără la Galaţi

Citit 890 ori Ultima modificare Luni, 28 Iulie 2014 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.