Mistere, Casa Serphioti şi paradoxuri mioritice

Mistere, Casa Serphioti şi paradoxuri mioritice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Loji masonice găsiţi pretutindeni şi au început să apară acum şi online”, a observat Marele Maestru Viorel Dănacu, susţinând cercetarea istorică la lansarea de vineri a cărţii sale documentare, la Salonul literar Axis Libri, întrunit în ediţie specială la Biblioteca „V. A. Urechia”.

“Galaţi, kilometrul zero al masoneriei”…

Dr. Viorel Dănacu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României – Loja de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, anunţa la lansarea cărţii sale despre Masonerie că a doua zi urma să înfiinţeze şi în acest oraş cu trecut mason important o mare lojă, în „casa unui mason, doctorul Serphioti”- casa cu cariatide de pe Domnească. Aflat la Galaţi, autorul bucureştean a renunţat la întâlniri de protocol pentru a vedea oraşul vechi, remarcând simbolurile masonice de pe unele vechi clădiri, spunând însă că la Brăila sunt şi mai multe. Bucureşteanul a cerut „să ridicăm Galaţiul şi din punct de vedere masonic! Este cunoscut că aici este izvorul primordial, este locul unde au fost iniţiaţi primii români şi nu numai români”, numindu-ne astfel oraşul… “Galaţi, kilometrul zero al masoneriei”.

Dar simboluri masonice se găsesc, la vedere, şi pe Ateneul Român de la Bucureşti, dar şi pe… maşinile de poliţie americane (SUA este „stat mason”), unde apar simboluri masonice precum echerul şi compasul.

Lansare în premieră

Dr. Dănacu, preşedintele al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti, a susţinând asumarea cercetării istoriei, prin loji de cercetare precum cea pe care o conduce.

Lansarea, în premieră naţională la Galaţi, a unei cărţi uriaşe (700 pagini!), cu date, documente şi ilustraţii din istoria francmasoneriei române din 1724 şi până în 1989, scrisă în română şi franceză, a volumului cu titlu incitant - „Francmasoneria aşa cum a fost”, Editura PACO Craiova, a fost cea a unei cărţi “cu adevărat specială”, după cum spunea în deschidere Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii. “O provocare” la care autorul a lucrat peste zece ani. Un următor volum se va adresa realităţilor masonice, unele incomode, din România contemporană. Francmasoneria română, fărâmiţată în mai multe aripi azi, „călăreşte un cal de lemn”, există şi corupţi, dar şi foşti securişti care au reuşit să pătrundă în asociaţia discretă cu principii morale şi patriotice, în care prima poruncă este să crezi în Dumnezeu, însă şi Zalmoxis ar trebui integrat ritualurilor universale ale masonilor de pretutindeni, crede şeful de lojă, care deja a lansat ideea organizării unui congres internaţional de cultură masonică danubiană. „Trebuie să facem o masonerie românească, pentru români, pe înţelesul românilor!”, susţine autorul, care observă că în Occident există chiar universităţi masonice. Pe când la noi specialiştii în ritual sunt mult maI puţin pregătiţi, recunoaşte autorul, care nu a făcut paradă de obiecte de ritual la lansare, unde a adus, discret, un şorţ masonic. De asemenea, în România, unde patron spiritual este Sfântul Apostol Andrei, nu se acordă Ordinul Saint Andre, ci distincţii ale „altor neamuri”. Mai notăm: masoneria nu este numai pentru elite, a mai spus liderul, care a înfiinţat la Hobiţa lui Brâncuşi prima lojă masonică ţărănească din România.

Scriitor, patriarh, cenzura… salvatoare

Medic veterinar, Viorel Dănacu a preluat conducerea lojei de la regretatul Nicu Filip, de care a fost apropiat. Filip fiind primul Mare Maestru de după 1989, fost deţinut politic, care a supravieţuit regimului de detenţie din Zarca Aiudului. Dănacu a vorbit puţin despre carte şi despre marile nume, evocând masoni precum Sadoveanu, dar şi pe episcopul de la Dunărea de Jos Melchisedec Ştefănescu, sau patriarhul Miron Cristea, mare Maestru… Autorul a mai vorbit despre obiectivele masonice, de a lupta împotriva corupţiei, obscurantismului şi extremismului, cu credinţă în Dumnezeu şi sentimente patriotice, a criticat taxele mari cerute până nu demult membrilor şi preţurile mari puse pentru obiecte de ritual. Acum de pildă, ţăranii şi studenţii fiind scutiţi de taxe. El a înfiinţat un muzeu al masoneriei, adunând documente şi obiecte de ritual. O pagină neagră de Istorie, cea în care, după o iniţială încercare de infiltrare a comuniştilor în organizaţie, din 1946 au urmat condamnări pentru „înaltă trădare”a masonilor români prezintă şi un paradox: spre deosebire de distrugerea de acum, prin nepăsare, a unor arhive, confiscarea de către Securitate a documentelor masonice a dus de pildă la conservarea, în cele mai bune condiţii, la Sibiu, a unor texte scrise acum trei veacuri, pe piele de căprioară… Ceauşescu, spune autorul, cunoştea foarte bine situaţia şi nu a distrus documentele masoneriei. Marele Maestru a început demersurile pentru a recupera partea românească de memorie masonică confiscată, după ce, recent, a văzut în Polonia cel mai mare muzeu conţinând documente masonice, salvate… tot prin confiscare, în urma altui flagel mondial, hitlerismul: peste 20.000 de volume aparţinând acum Universităţii Poznan, depozitate la ordinul lui Hitler într-un castel polonez ascuns într-o pădure. Mistere, mistere…

Vezi şi: Lansare de carte Viorel Dănacu

Citit 1480 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2014 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.