* După planuri olandeze capturate de nemţi, la noi s-au construit, între 1940 şi 1941, două submarine de război
Galaţiul-port îşi leagă numele şi de glorioasa flotilă de submarine, astăzi uitată. O realizare de excepţie, militară, dar şi inginerească, legată de valenţele de constructor naval al oraşului nostru. Am încercat să dăm de urmele rămase de la aceste vase de luptă temute şi duşmănite de sovietici. Înainte de revoluţie, am văzut motorul de submarinului românesc "Rechinul" - expus o vreme în holul Universităţii „Dunărea de Jos”. Cercetând, am aflat cu bucurie că această relicvă, moral preţioasă, nu a fost între timp nici furată pentru fier vechi şi nici aruncată, ci păstrată, ba chiar este în curs de reabilitare. Până când, peste două luni, sperăm, ea va putea fi şi expusă, ar trebui să trecem pe scurt în revistă istoria submarinelor într-un oraş care a mai construit, prin anii ´80, şi platforme de foraj marin şi vehicule cu perne de aer. Şi, cum spun navigatorii, „Merge maşina, merge Marina!”, să vedem ce-i cu motorul.
La orizont – un muzeu naval gălăţean
Se pare că nu submarinele mai intră azi în imersie, ci oraşul nostru de beton se scufundă în pământ. În oraşul-port Galaţi, unde nu se mai opresc navele străine ca înainte de război, nici vasele noastre, ca înainte de revoluţie, dar în care, după cum marca un cercetător, a funcţionat, încă din secolul al XVIII-lea, al doilea mare şantier naval militar al Imperiului Otoman, chiar după Istanbul, nu avem încă un Muzeu al Marinei, care să atragă şi turişti, dar să şi onoreze trecutul nostru. Iată că acum Facultatea de Inginerie, care a adunat deja în curţile sale largi şi multiple sculpturi, lucrează şi la un Muzeu al navigaţiei! Aşa cum ar fi trebuit să facă de mult şi autorităţile! În una dintre curţi pot fi fotografiate părţi de motoare şi chiar şi o şalupă. Căutând motorul submarinului „Rechinul” am aflat că este în plin proces de recondiţionare, tocmai pentru a fi expus într-un muzeul care ar urma să se deschidă în octombrie la Facultate. Până atunci, decanul, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, şi echipa sa caută în continuare piese, documente, costume de marinar, orice poate să întregească un binemeritat şi aşteptat muzeu. Din păcate, ca în vreme de război, conducerea facultăţii a preferat acum să lucreze cam „la secret” la recondiţionarea motorului, în lungime de circa opt metri şi înalt mai bine de un stat de om şi nu ne-a permis nici să-l (re)vedem.
Inginerii Galaţiului i-a uimit pe inginerii Reichului!
Planul Naval al regelui Carol al II-lea prevedea construcţia a 12 submarine, la Galaţi! Primul intrat în serviciu, şi deci cu cea mai mare perioadă în luptă - „Delfinul” - fusese construit în Croaţia, la Fiume, lansat în 5 mai 1936, a intrat în luptă contra URSS din prima zi de război. În 1936-37, Carol a cerut Germaniei să-i mai construiască submarine, în schimbul petrolului, grâului sau aurului exportat, dar România era considerată „ţară ostilă" şi a fost refuzată. Regele a cerut planurile submarinelor olandeze capturate de nemţi, cele mai bune din lume la acea vreme, plus echipamente de luptă, construcţia urmând să fie făcută însă de români, la Galaţi. Citim pe www.neodacii.com: ”Pe calea ferată au fost transportate, în 1940-1941, toate piesele detaşate a două submarine de concepţie olandeză. Navaliştii de la Galaţi au reuşit performanţa să asambleze submarinele în timp record şi, în 1941, au fost lansate la apă.
"Rechinul" (dreapta) şi "Marsuinul"
În baza „tradiţiei“ „animaliere“ au fost botezate „Marsuinul“ şi „Rechinul“. Lansate la apă în 1941 (spre surprinderea specialiştilor germani, care nu credeau că şantierul naval de la Galaţi este capabil de o astfel de performanţă tehnică şi inginerească), probele de marş şi armarea navelor au mai durat trei ani”.
Un „rechin” metalic, de 70 de metri
Pentru că tot s-a mai păstrat ceva din el aici, de pe acelaşi site, luăm datele „Rechinului”, asemănător cu „Marsuinul”: lansat la apă la Galaţi, în 1941, operaţional în 1944, confiscat de sovietici în 1944, casat în 1957. Lungime: 69,80 m, lăţime maximă, 6,60 m, pescaj 3,60 m. Două motoare diesel de 800 CP fiecare, două electromotoare de 600 CP, viteza maximă 14 noduri la suprafaţă şi 9 în imersiune. Autonomie - 7.000 mile maritime (12.880 km).” Celălalt, „Marsuinul”, fusese proiectat ca submarin care să mineze. Compartimentele pentru mine au devenit rezervoare de combustibil, oferind o rază de acţiune superioară celorlalte submarine româneşti.
Povestea „Rechinului”
Lansat la apă neterminat în 1941, cu o primă misiune, de patrulare, după 20 aprilie ´44, la evacuarea disperată a armatelor române şi germane din Crimeea asediată de sovietici, „a primit sarcina de a momi navele militare sovietice departe de ruta de evacuare”. Apoi este trimis într-o misiune de recunoaştere a portului Novorosiysk – „cea mai lungă cursă a vreunui submarin românesc”: 15 iunie - 29 iulie ´44. Pe 28 iulie „este reperat şi sunt aruncate 16 încărcături [explozive] de adâncime de către sovietici”. Greu de depistat, de abia pe 18 august „este găsit din nou şi este atacat cu 38 de încărcături. Pe 23 din nou este localizat şi atacat cu încă 43”. Este retras la Constanţa: întorsesem armele. „După 23 august este confiscat de Uniunea Sovietică.” A revenit la noi, în 1951, sub formă de fier vechi.
Facultatea a păstrat piese vechi
