CRONICĂ DE CARTE: Despre sensibilitatea unei fiare

CRONICĂ DE CARTE: Despre sensibilitatea unei fiare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cartea Tatianei Nona Ciofu, "Fiara de hârtie", manuscris premiat de editura Alfa, în 2011, şi publicat de către Editura Vinea, în 2012, incită şi aţâţă exact ca o fiară în joaca ei cu victima, fie că „victima” este cititorul sau eul liric, prins în mrejele altei fiare, pentru că orice naş îşi are naşul.

„De-a lungul zidului/ smulgeam din pletele iederei/ s-o ascult cum scânceşte./ Rupeam bucăţi din scoarţa copacilor/ să-i văd pe dinăuntru”. Această fiară nu vrea decât să descopere, să scoată la iveală ascunsul, care nu poate fi descoperit decât prin jupuială, prin durere, exact ca o mamă care îşi aduce copilul în lume, prin durere şi la durere. Omul oferă viaţă omului trecând prin chinuri, descoperirea a ceva nu este niciodată comod, dar apoi vine şi frumuseţea, pentru că durerea produsă este acoperită apoi de gâdilături, de un altfel de joc, un joc intim al îndrăgostiţilor. Jupuiala aceasta nu este fără rost sau de dragul de a vedea durere, ci este pentru a putea proteja mai bine subiectul jupuielii de gurile cleştilor. “Sunt în locul unde/ tac/ întotdeauna/ copiii. Adun răsuflările şi-i înfăşor în pielea mea,/ le murmur, cu ochii închişi,/ cântecul de leagăn”.

Totul în textele Nonei este un du-te vino, un flirt, între iubiţi, între eul liric şi viaţă, între fiară şi victimă. Oricum, fiara este doar de hârtie, este o fiară slabă, iar rolul ei îl poate juca oricine, actorul este (inter)schimbabil. Fiara poate fi pe rând oricine, eu pentru tine şi tu pentru mine, poate fi zidul prin tăcerea sa, iar zidul poate fi iubitul sau iubita. Fiare pot fi până şi păpădiile, care orbesc zborul fiinţelor îndrăgostite.

Cartea Nonei este una de iubire, este o carte aproape maternă, dar nu numai, şi în orice caz nu este poezie leşinată, ori prea romanţioasă.

Eul liric nu vrea altceva decât ce vor toţi oamenii, până la urmă, împlinirea în cuplu, liniştea visării la umbra a “doi butuci de viţă-de-vie/ cu genunchii înfloriţi”. Textele din acest volum au şi inserţii care diluează, cel puţin aparent, care nu oferă cu nimic mai multă greutate, dar care au sens, care vin mai mult ca flashuri, imagini trecătoare.

Jocul, chiar dacă uneori agresiv, pare a fi total, smulge şi rupe copilăros, pentru a se lovi de seriozitatea zidului, care subjugă fiara dintâi, care o îngenunchează, o pune cu botul pe labe. Volumul analizează relaţiile interumane în diferite planuri, vedem realizarea acestora, închegate ca o stâncă într-un câmp de păpădii, dar şi instabilitatea acestora, ca pe un zbor ce poate fi oprit oricând, în care partenerii aproape că se târâie. Lupta aceasta de a rezista oboseşte, singurul lucru care ar salva conexiunea de către vicisitudinile vieţii ar fi doar o serie de „tălpi - rădăcini”.

În mod clar, cartea semnată de Tatiana Nona Ciofu este o lectură mai mult decât atrăgătoare, este moşită cu fineţe, cu delicateţe şi verticalitate.

Citit 734 ori Ultima modificare Vineri, 19 Septembrie 2014 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.