Deschidere triumfală, joi seara, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Leonard”. Concertul simfonic dedicat maestrului Viorel Munteanu a însemnat, el în sine, un eveniment muzical.
Cum altfel să numeşti „Portret componistic”, moment dedicat în întregime maestrului care şi-a rezervat o viaţă întreagă muzicii, căutând drumul armonios între tradiţie şi modernitate? La cei 65 de ani împliniţi de curând, prilej cu care mai multe scene din ţară i-au dedicat astfel de concerte aniversare, maestrul are certitudinea că a găsit armonia perfectă. Stă mărturie şi concertul de joi seara de la Galaţi, la care a asistat şi renumitul compozitor.
Maestrul s-a oprit pentru a patra oară în oraşul nostru, după ce, acum doi ani, a prezentat pe scena gălăţeană „Glossă”, pe versurile lui Mihai Eminescu, o lucrare.
- Cum se vede Galaţiul muzical din Iaşi?
- E un oraş foarte important, pentru că are o istorie muzicală care se întrepătrunde cu istoria universităţii noastre. Foarte mulţi solişti şi instrumentişti activează în orchestra filarmonicii, ca să nu mai spun de trei membri ai cvartetului „Voces”, care sunt gălăţeni: Bujor şi Dan Prelipcean şi Constantin Stanciu. De asemenea, Valentin Gheorghiu, tot din Galaţi, este Doctor Honoris Causa al universităţii noastre.
Au fost trei concerte de primăvară la Iaşi în care au cântat şi aceştia, printre care şi concertul meu de aniversare – unde însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române mi-a transmis un mesaj oficial de felicitare, printr-un consilier. Faptul că la Galaţi este acest Festival Internaţional „Leonard” se datorează conducerii din ultimii ani ai teatrului.
Un festival care să prezinte programe extraordinar de frumoase, precum „Aida” în aer liber, cum s-a întâmplat într-o altă ediţie, sau spectacolul celor trei tenori italieni (programat aseară, n.r.) înseamnă ceva: că teatrul s-a adaptat din mers la piaţa muzicală şi la cerinţele vieţii muzicale moderne.
- Patru dintre creaţiile dvs. au deschis joi seara Festivalul Internaţional „Leonard” 2009.
- Înainte de a începe repetiţiile cu dirijorul, i-am găsit pe membrii orchestrei pregătiţi pentru că au repetat intens, după ce au audiat discurile cu creaţiile mele. A fost o surpriză extrem de plăcută, pentru care le mulţumesc. Valentin Doni, dirijorul concertului de joi seara, este dirijor secund la Filarmonica din Bacău, deşi vine din Republica Moldova, fiind şi compozitor. Sopranei Ana Burlui (prezentă joi seara la Galaţi, n.r.) i-am dedicat în mod special „Tripticul…”. Culoarea pe care o găseşte în cele trei piese psaltice este unică. De asemenea, flautistul Dorel Baicu a primit numeroase premii internaţionale interpretând Concertul pentru flaut şi orchestră de coarde, o melogramă muzicală a numelui flautistului.
Am intitulat acest concert „Umbre şi geneze”. E un titlu generos, dar care obligă, fiind o piesă foarte grea. Umbrele sunt cele mai subtile jocuri ale conştiinţei muzicale. Genezele sunt cele care produc aceste umbre, iar genezele trec, la un moment-dat, în umbră. Reluarea lor, pe diferite planuri, înseamnă un ataşament deosebit asupra sintaxei muzicale, către melodie, către dorinţa de a pleca de la concert cu un crâmpei care să te impresioneze.
- Totuşi, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale dvs. rămâne poemul vocal-simfonic „Glasurile Putnei”.
- Să vă povestesc ceva. Lucrarea a fost interpretată şi în Elveţia. Dirijorul, pe care nu-l cunoşteam personal, mi-a trimis imprimarea concertului şi am avut o surpriză. La încheierea lucrării, a fost un minut de pauză. Abia după 60 de secunde de linişte profundă au izbucnit aplauzele. Apoi, la o discuţie, l-am întrebat ce e cu pauza. A spus: „Această muzică trebuie să lucreze în noi”. A fost o mulţumire extremă pentru mine.
„Glasurile Putnei” este şlagărul meu european, e şlagărul dirijorului Ovidiu Bălan (dirijorul Filarmonicii din Iaşi, n.r.). E un imn oficial al Ţării de Sus, al Bucovinei, pentru că toată lucrarea este scrisă pe manuscrisele de la Putna, Şcoală bizantină care a luminat în epocă dincolo de graniţele Moldo-Valahiei. Această şcoală a fost readusă în atenţie după anii ’50, prin documentaţia unui mare bizantinolog şi profesor al meu, Gheorghe Ciobanu, de la care am învăţat muzica psaltică.
În ’80, când a fost scrisă, „Glasurile…” a revoluţionat, într-un fel, gândirea celor care ar fi trebuit să gândească altfel de mult. În prima zi când le-am prezentat lucrarea responsabililor muzicali, ea a fost refuzată, după care, la presiunile muzicienilor din Bucureşti, a fost declarată cea mai bună lucrare, iar la un an după aceste incidente primea premiul academic. S-a înţeles că trebuie să îi găsim loc autenticităţii noastre româneşti. Imediat după ’81 a început să fie transcrisă toată muzica de la Putna, ca şi alte lucrări de bizantologie.
- Lucrările dvs. sunt considerate moderne, în timp ce în ele rezonează folclorul. Dumneavoastră cum vă raportaţi la ele?
- Compoziţia mea pare să parafrazeze una dintre afirmaţiile lui Verdi. Astfel, eu spun că trebuie să scrii cu un ochi la tradiţie şi cu celălalt la modernitate. Cred că folclorul şi muzica bizantină nu se despart în creaţie. Mi se pare că trebuie să cauţi orice mijloc de a uni muzica laică şi străvechea tradiţie românească. Altfel eşti incomplet.
* * *
Prof. dr. Viorel Munteanu, compozitor, muzicolog şi rector al Universităţii de Arte „George Enescu“ Iaşi. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1977). A obţinut două titluri de Doctor Honoris Causa (Universitatea „Ovidius” Constanţa – 2006 şi Universitatea „Valahus” Târgovişte - 2009), Premiul Academiei Române pentru lucrarea „Glasurile Putnei” (1981), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2001. Este autor a numeroase lucrări muzicale, al unor volume importante în materie de muzicologie şi al unor cicluri de emisiuni radiofonice.
Explicaţie foto: Primul concert din cele 12 evenimente programate în Festivalul „Leonard” a avut o rezonanţă folclorică şi bizantină
