Prin veacuri şi mai ales în ultimul timp, Dumnezeu prin Sfinţii Săi ne-a adunat în biserici - în comuniune şi înaltă simţire creştinească - pelerini din întreaga Biserică Ortodoxă a Europei Creştine. Încă nu s-au stins ecourile Liturghiei istorice săvârşită în 3 mai, în Catedrala Episcopală a Galaţilor de Însuşi Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Păstorul BOR răspundea atunci chemării Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul de Constantinopol, care între 1642 şi 1654 s-a rugat pentru veşnicia Dreptei credinţe la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi, motiv pentru care Sfântul Atanasie a fost trecut şi-n calendarul Bisericii noastre. În acea zi era prezent la Galaţi, peste spaţiu şi timp, şi Sfântul Grigorie Palama, „Sfântul Luminii”, însoţit fiind de Înalt Prea Sfinţitul Pantelimon, Arhiepiscop de Veria, Naussa şi Kampania - Grecia, Înalt Prea Sfinţitul Iosif de Prykonnis, delegatul Sanctităţii Sale, Bartolomeu I.
Liturghia istorică din 3 mai de la Galaţi a fost într-un fel avanpremiera Liturghiei de ieri, din ziua Înălţării Domnului, săvârşită de Prea Fericitul Patriah Daniel, gazdă fiind Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
Ieri, rugăciunea celor doi Păstori, a membrilor Sfântului Sinod BOR - între care şi Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos - s-a înălţat lin către cerul lui Dumnezeu. La Liturghia de la Patriarhia Ecumenică „Martiră” din Constantinopol au slujit Arhiereii lui Hristos din întreaga Biserică Drepmăritoare, cu Sfinţii şi Martirii noştri.
Slujirea liturgică a fost întărită şi de ruga şi lacrimile pline de emoţie ale celor peste patru sute de pelerini români care au întărit prin prezenţa şi dorinţa lor de a-L slăvi pe Dumnezeu inima bătrânului Bizanţ - Constantinopolul sfinţit şi înfiinţat în veacul IV, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena (actualul Istanbul).
Astfel, manifestările de ieri vor continua în zilele următoare în pământul Capadociei, ţinut care a dat peste două sute de Sfinţi şi martiri, pentru că pelerinajul, şi el istoric, este închinat de Sfântul Sinod al BOR Sfinţilor Capadocieni - între aceştia Sfântul Vasile cel Mare (330-379), Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Tocmai de aceea, la iniţiativa Prea Fericitului nostru Patriarh Daniel, manifestările şi-au extins raza de acţiune de la Dunăre până la Constantinopol, până în istoricul pământ al Cezareii Capadociei, situat în zona centrală a Asiei Mici.
Acesta este motivul pentru care, în semn „de frăţească unitate în Hristos”, în zilele următoare, ca într-o simfonie a Cuvântului, rugăciunea va fi înălţată şi în limba română la Biserica Sfântului Vasile din Cezareea, oraşul în care a slujit Marele Vasile - Mare Dascăl, Apologet, Exeget şi Misionar al Bisericii Universale…
Zilele acestea, rugăciunea, freamătul paşilor pelerinilor, lacrima de emoţie sunt un mod de a pătrunde Necuprinsul, de a păşi cu sfială pe acolo pe unde Sfinţii şi Martirii noştri capadocieni au vărsat sângele lor pentru a apăra un neam, poporul lui Hristos, pentru a lăsa nealterat Cuvântul Evangheliei, „vestea cea Bună”…
Patriarhul BOR - „Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei”
V-aţi întrebat de ce poartă Patriarhul Bisericii noastre Ortodoxe titulatura de „Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei”? De unde vine denumirea şi care a fost temeiul pentru care titulatura a fost acordată Întâistătorului BOR? Pentru a ajunge aici, trebuie să dăm mai întâi câteva repere despre Mitropolia Cezereei Capadociei, în traducere „ţinutul cailor frumoşi”.
Scurtă istorie
Înfiinţată la sfârşitul celui de-al II-lea veac, Mitropolia Cezareei Capadociei (oraşul lui Cezar, devenit capitală a provinciei Capadociei în anul 17 î.Hr.) capătă nume şi renume în vremea celor nouă ani de episcopat ai Sfântului Vasile cel Mare, între 370-379. Păstorirea Marelui Vasile, care a trăit între anii 330 şi 379, şi-a pus amprenta asupra vieţii întregii Biserici, nu numai a Capadociei, ieri, şi azi, şi în viitor.
Însă doar în vremea Marelui Vasile scaunul Cezareei Capadociei - ca importanţă - era situat imediat după Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Nu întâmplător, zilele acestea Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi Prea Fericitul nostru Patriah Daniel dau mărturie că Biserica lui Hristos este una, apostolească şi sobornicească.
Rămânând în istorie, în secolul al XI-lea (anul 1071), după bătălia de la Mantzikert, acest vechi teritoriu creştin (astăzi în inima Turciei) a fost ocupat de turcii seleucizi, iar când aceştia s-au retras au fost înlocuiţi de otomani, de confesiune islamică. Încet, încet, viaţa creştină s-a concentrat în oraşele subterane, însă după căderea Constantinopolului şi ocuparea Catedralei „Sfânta Sofia” - la 29 mai 1453 - unde slujea Patriarhul Ecumenic, viaţa creştină s-a oprit, dar Sfinţii lui Dumnezeu s-au rugat în Ceruri.
Astfel, pe fondul acestor noi provocări, în 10 octombrie 1776, la cererea domnitorului Alexandru Ipsilanti, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol îi acordă Mitropolitului Ţării Româneşti titulatura de „locţiitor al tronului Cezareei Capadociei. „În acest gest este recunoscută contribuţia Ţărilor Româneşti în susţinerea Ortodoxiei şi a Imperiului Bizantin, remarca recent - pentru luare aminte - Prea Sfinţitul Casian Crăciun.
Prin înfiinţarea Patriahiei Române, în anul 1924, titulatura a fost preluată de toţi patriarhii Bisericii Ortodoxe Române şi anul acesta, în semn de smerită recunoaştere, la iniţiativa Prea Fericitului nostru Patriah Daniel, membrii Sfântului Sinod au hotărât să-i cinstim pe Sfinţii Capadocieni, în mod aparte pe Sfântul Vasile cel Mare, Acasă la noi, dar şi Acasă în Capadocia”.
