COMORI DE PATRIMONIU/ Vremuri şi vremuiri: Palatul Urechia, Sala Stalin, Teatrul „Tardini” (FOTO)

COMORI DE PATRIMONIU/ Vremuri şi vremuiri: Palatul Urechia, Sala Stalin, Teatrul „Tardini” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* În '46, Palatul Culturii a fost botezat "V. I. Stalin"


Aflat pe lista monumentelor istorice sub numele „Societatea Culturală „V. A. Urecchia”, construcţia ridicată între 1930 şi 1949, din ´41 găzduind biblioteca publică, acum Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, este construit în stil arhitectonic grecesc, cu fronton triunghiular, sprijinit pe şase coloane dorice.

Un om simplu m-a întrebat recent dacă pe frontispiciu nu este cumva o greşeală de scriere în cuvântul „TEATRVL”, pentru că îl întrebase micuţa sa fiică. Este bine să răspunzi copiilor! Păi, grafia latină era cea mai potrivită frumosului stil clasic… Pe fronton admirăm un extraordinar basorelief, executat între 1956 şi 1957 de sculptorul Mac Constantinescu, cu eroi din poveştile româneşti, Cosânzeana, Făt-Frumos, balaurul, dar şi bogăţiile zonei: apa, peştele, strugurii. În oraşul în care reprezentaţii teatrale se dădeau de prin 1837, la Hanul Ventura (cam lângă Biserica Grecească), cu un proiect de teatru din 1862, aprobat de domnitorul Cuza, însă nefinalizat, şi unde Fani Tardini şi-a fixat trupa în 1872, abia la 1 septembrie 1955 debuta, aici, Teatrul de Stat Galaţi.

Clădirea fusese proiectată ca un vis cultural multifuncţional: Palat al Culturii! „Palatul V. A. Urechia” este iniţiativa senatorului, omului de cultură gălăţean prin adopţie (era născut la Piatra Neamţ), ministru, profesor universitar, cercetător istoric prin arhive europene, primul român nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, chiar în primul an când premiul s-a acordat: Vasile Alexandrescu Urechia. Numele său este trecut şi pe bolta Ateneului Român din Bucureşti, el fiind iniţiator al proiectului care imita instituţia culturală europeană, promovând apoi şi la Galaţi înfiinţarea unui astfel de for. Prof. Valentin Bodea, în volumul doi al cărţii sale „Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi…” scrie că savantul avea schiţele clădirii unui ateneu local încă din 1897 (biblioteca care îi poartă numele, înfiinţată la iniţiativa sa, prin decret regal, mai întâi, temporar, în localul Liceului „Vasile Alecsandri”, a fost inaugurată abia în 1890). Proiectul se numea „Palatul Fondaţiunea V. A. Urechia. Bibliotecă. Ateneu. Galatz.”

19 ani, sau epopeea construcţiei nesfârşite

Moartea, în 1901, a savantului bloca lucrarea, dar şi primirea Premiului Nobel! În 1903, un comitet, cu preşedinte episcopul Pimen Georgescu, vicepreşedinte, delegatul României la Comisia Europeană a Dunării, gen. Pencovici, din comitet făcând parte şi primarul Ion Basdache şi alte somităţi locale, a adunat bani; primele donaţii venind de la absolvenţii Liceului „Alecsandri”.

În 1919, altă asociaţie! Societatea Culturală „V. A. Urechia”, cu preşedinte de onoare regina Maria, fiind cooptat şi mitropolitul Miron Cristea, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, preşedintele Academiei, universitari din mari oraşe româneşti; dar lucrurile au bătut în continuare pasul pe loc! Abia în ´21, deci la două decenii după moartea iniţiatorului proiectului, Societatea putea cumpăra terenul de la o descendentă a lui Panaite Malaxa, Elena Carp, după lungi procese cu vânzătoarea şi moştenitorii ei, ba chiar şi cu Ministerul Instrucţiunii Publice… până-n ´27! Pentru strângerea de fonduri, s-au organizat conferinţe (au fost prezenţi în oraş Iorga, Galaction, Ţiţeica, invitaţi străini etc.), baluri, spectacole s-au vândut ilustrate, timbre şi cărţi poştale, sau strâns donaţii.

Proiectul „Palatului Cultural”, realizat iniţial de arhitect S. G. Conţifide, a fost gata în 1924, dar palatul era prea mare şi costurile, uriaşe, aşa că, după un concurs, a câştigat arhitectul bucureştean Ion D. Enescu. Planşele cu desenele faţadelor, de un farmec aparte, se păstrează la Colecţii speciale, în Biblioteca „V. A. Urechia”.

„Nazat, nazat, paşol, paşol!”

În ´46, palatul e rechiziţionat de garnizoana sovietică pentru Casa ofiţerilor şi, normal, primea numele „I. V. Stalin”. Pe atunci, şi Braşovul devenea oraşul Stalin. Vicepreşedintele Societăţii Culturale, pictorul Nicolae Mantu, a trebuit să reziste sub aspre vremi! Dintr-o descriere a sa aflăm că biblioteca era la etaj, cu faţa spre sud, la mijloc era sala de lectură, deasupra coloanelor din hol urma să se facă depozit de carte. Sala de spectacole avea 356 scaune fixe şi strapontine (faţă de 242 locuri azi la parter, la care se adaugă 79 locuri la balcon), în stânga şi dreapta scenei erau două avanscene cu câte opt scaune fiecare, cele 16 loje aveau 30 de scaune, artiştii aveau şase cabine, la subsol era buferul, clădirea avea centrală termică proprie.

Societatea Culturală a fost dizolvată de Guvern în ´49, Palatul trecea în ´55, de la Învăţământ, la Ministerul Artelor şi Informaţiilor, primind numele „Ştefan Gheorghiu” (1879 – 1914, dulgher, militant socialist, agitator şi la Galaţi), devenind Teatru de Stat. Astăzi, întunericul s-a ridicat, clădirea fiind un adevărat palat al Teatrului!

Şi atunci, ca şi acum - Palatul "Urechia" - sugativă de fonduri

Autorizaţia de construcţie a nou-intitulatului „Cămin Cultural al Societăţii” a fost solicitată în ´33, cu planurile arhitectului Enescu, pentru str. Domnească nr. 59. Anul următor, se făcea apel la Consiliul Comunal (Local) Galaţi, care a alocat un milion de lei pentru finalizare; s-au cheltuit însă două. Un an mai târziu, aflat „la roşu”, palatul mai cerea patru milioane. Ulterior, au „picurat” sume mici din ce se tot cerea ministerelor. În ´41, premierul Ion Antonescu refuza să dea  20.000 lei. Ministerul Culturii a cerut lămuriri şi a aflat că s-au cheltuit nouă milioane. Ulterior, pentru finalizare s-au cheltuit 11,5 milioane. În ´43, deşi an de război, Guvernul aloca 3,5 milioane către Primărie, pentru Palatul "Urechia", actualul Teatru Dramatic "Fani Tardini".

 

Foto 2: Proiectul iniţial era costisitor... Foto 3: Tot clasic fusese construit şi Teatrul Papadopol,
funcţional din 1919 în 1941, din zona străzii Navelor, dispărut într-un incendiu. Aici, Caragiale a citit public, la 1900

CITEŞTE ŞI: Povestea neştiută a sediului Universităţii

Citit 3254 ori Ultima modificare Joi, 14 Ianuarie 2016 16:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.