Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* interviu cu documentaristul Stelian Tănase *

- Scriitor, eseist, ziarist, profesor… Cum v-aţi prezenta în primul rând?
- Sunt un scriitor care a scris tot felul de lucruri care m-au pasionat la un moment dat.

- Aceasta ţine de libertatea pe care aţi câştigat-o sau sunt oferte şi profitaţi de ele?
- Nu, faptul că aleg să mă exprim într-un film documentar sau să scriu o carte sau să vorbesc pe post despre acel subiect… niciodată nu ştiu, când îmi pică în mână un subiect, cum îl voi trata. Iată: am scris un scenariu de film şi nu s-a făcut filmul? Am scris o carte [după scenariu]! Sau strâng, de pildă, material pentru o carte, documente de arhivă, stau de vorbă cu supravieţuitori - până la urmă nu finalizez proiectul, nu scriu o carte. Am câteva dosare din astea care mă pasionează şi acum, dar încă nu le-am publicat.

Uneori se întâmplă că cineva îmi oferă să fac un film şi am deja subiectul pregătit, pentru că sunt în arhive, la Academie, şi cercetez. Situaţia asta s-a întâmplat de mai multe ori. De pildă, „Bucureşti strict secret” - au fost mai multe subiecte pentru care am fost pregătit să scriu nişte cărţi, sau măcar o carte care să spună poveşti despre Bucureşti. Şi n-am făcut lucrul acesta…

- Documentarul a fost făcut în urma ofertei televiziunii sau…?
- Nu, fac singur cercetări.

- Cum s-a născut filmul acesta?
- Eu l-am propus televiziunii, pentru că mă pasiona să spun nişte poveşti. Aveam de mult proiectul acesta. Şi ca format îl gândisem, nu numai ca subiecte. Şi la un moment dat, Realitatea TV a acceptat să-l fac şi am intrat în producţie. N-a fost aşa, ceva foarte pompos…

- Şi aţi stat probabil luni de zile în arhivă…
- Nu, eram de ani de zile în arhivă cu aceste subiecte, adică filmele nu s-au născut pe măsură ce filmam, ele erau deja pregătite…

- De dinainte de ´89?
- Unele da, altele nu… Şi acum mă pregătesc să fac seria a doua. Nu sunt bani, fireşte, dar eu deja am pregătite zece-cincisprezece episoade. Când o televiziune îmi va spune „hai să facem!”, eu sunt gata să intru în producţie.

- Prima serie a avut, văd, succes, după ce-a rulat la televiziune, şi pe DVD, chiar cu o a doua ediţie…
- S-a vândut foarte bine şi sub formă dee DVD, iar când se dă la televizor [în reluare], audienţele sunt mai mari decât au fost prima dată. Lumea s-a învăţat, a devenit aşa, să-i spunem, „cool”. Adică există fani ai serialului, comentează, îmi dau telefon, îmi vânt ponturi, cum ar veni, îmi spun poveşti… Acum mă interesez despre bombardamentul Bucureştiului făcut de americani. S-a dus vestea şi primesc tot felul de ajutoare: supravieţuitori, oameni care au văzut…

- Pentru că este un ochi proaspăt, care nu uzează de aşa-numitul eroism…
- Nu, eu vorbesc la nivelul omenescului. Încerc să dau nişte poveşti fireşti, normale, într-o lume normală. Nu este nici mitul eroului, nu este nici victima care plânge pe umărul Istoriei. Încercăm să vorbim normal despre nişte lucruri petrecute cândva şi mai ales să aducem nişte oameni din străfundurile memoriei şi să-i facem vii. Să zici că acum dimineaţă s-a întâmplat moartea lui Barbu Ştirbey, iar povestea cu Martha Bibescu zici că-i o ştire de ziar de ultimă oră… Asta am încercat, să spunem că trecutul nu e un maldăr de vechituri  din pod! Nu, el e viu în noi şi ne urmăreşte.

Nici nu ne dăm seama cât ne determină trecutul reacţiile noastre! Cred că trebuie să avem nişte repere foarte clare. Sunt însă împotriva ideii de Istorie care educă, nu cred în asta. Cred că, dacă te raportezi la sensibilitatea oamenilor, la inteligenţa lor, poţi să obţii o reacţie. Dacă-i moralizezi, cu o Istorie solemnă, aşa cum făcea propaganda de până în ´89, atunci oamenii îţi întorc spatele. Şi cred că bine fac!

- Ce vă pasionează în cercetarea istorică: emoţia, insolitul?
- Eu cred că această posibilitate de a vorbi firesc şi de a ne plasa ca într-o lume normală…Am impresia că această normalitate o câştigăm foarte greu. Iată: douăzeci de ani de când s-a prăbuşi comunismul şi mentalităţile lui încă fac ravagii în lumea românească! Fac ravagii şi în lumea universitară, şi în lumea presei, şi în lumea periferică a fabricilor.

Stau uneori de vorbă cu lideri de sindicat şi ei se cred fie lider de sindicat comunist, fie Lech Walesa. Nu au o atitudine normală. Sunt două mituri care aparţin trecutului! Eu încerc, cu mijloacele puţine pe care le am, cum a fost acest serial, să vorbesc firesc despre nişte lucruri dincolo de ideologii, dincolo de legende. Să găsesc firul normal, omenesc: ce s-a întâmplat acolo?

- Nu v-a reproşat nimeni că Istoria dumneavoastră nu stă chiar în poziţie de drepţi?
- Da, m-a sunat cineva, indignată, să-mi spună: „Domnule, ai făcut-o pe regina Maria amanta lui Barbu Ştirbey!” Eu sunt un admirator al reginei Maria, dar adevărul istoric este că a fost amanta lui Ştirbey şi a avut şi doi copii cu el: pe Ileana şi pe Mircea, care s-a prăpădit…

Citit 468 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.