S-a tras linia la Festivalul „Axis Libri”: Peste 40.000 de vizitatori la târgul de carte

S-a tras linia la Festivalul „Axis Libri”: Peste 40.000 de vizitatori la târgul de carte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Desfăşurat între 27 mai şi 1 iunie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului naţional „Axis Libri” al Bibliotecii „Dunărea de Jos”, în parteneriat cu Editura Eikon Bucureşti, cu sprijinul autorităţilor judeţene şi locale, al instituţiilor de cultură şi învăţământ, cu participare internaţională, a însemnat şi un boom financiar! Căci şi cartea se măsoară în bani, o vânzare bună a literaturii însemnând reuşita oricărui târg de carte, dar şi o măsură a dragostei pentru cultură a beneficiarilor.

La cele 44 de standuri şi două pavilioane de pe Aleea Domnească, s-au vândut cărţi în valoare de 228.000 de euro, la care se adaugă achiziţiile Universităţii „Dunărea de Jos”, ale Bibliotecii „Urechia” (60.000 lei). „Un exemplu concret: Mircea Petean (directorul Editurii Limes din Cluj) îmi spunea că a vândut de 136 de milioane” lei vechi - ne-a spus managerul Bibliotecii şi Festivalului, prof. dr. Zanfir Ilie. Faţă de anul trecut, vânzările au crescut cu 26 la sută. "Anul acesta mi s-a părut cartea mai ieftină. Edituri mari vin an de an la noi, deci sunt mulţumite de prezenţa gălăţenilor. Iar activităţile din Festival ne-au adus elogii – să vedeţi ce ne scriu, impresionaţi, un editor precum Constantin Marafet sau poetul Liviu Ioan Stoiciu „Domnule, mi-am făcut cruce – n-am mai văzut atâta lume la o lansare ca aici. Doar la lansarea mea de la Salonul Axis Libri, dar atunci am pus-o pe seama prezenţei academicienilor Eugen Simion şi Mihai Cimpoi”, mi-a mărturisit poetul” ."

Până duminică s-au înregistrat 34.000 de vizitatori, dar luni a fost mare aglomeraţie: 9.200. În total, deci 43.200 de vizitatori în cele şase zile de festival: cât un orăşel! Peste 1.500 de titluri de carte, mai mult de 100 de scriitori cunoscuţi şi apreciaţi, alături de tinere talente, copii angrenaţi într-un concurs de creaţie literară, oaspeţi din străinătate, colocvii, discuţii, prezentări de carte şi de scriitori!

Citit 1055 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2015 20:47

1 comentariu

  • Sâmbătă, 06 Iunie 2015 09:14
    89.136.185.***
    luati in calcul , ALOCAREA ALTUI LOC DE DESFASURARE , nu aici in zona unde de la locatari aveti numai ,, FELICITARI ,,, in mod special pentru faptul ca in perioada ,apox . ora 1. 30 -16.00 , ragea unul sau mugea una si cei 3 -4 din auditoriul dormitau cu cite o carte primita cred , cadou sa se bucure autorul ca a dat UNU SI JUM AUTOGRAFE ,,,,,, rusine pentru deranjul creat
    2
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.