* Nepoţii celebrei familii intenţionează să amenajeze un hotel, cu un imens teren de golf
Am avut norocul de a-l avea iar ghid prin istoria judeţului, în drumul spre Palatul Chrissoveloni de la Ghidigeni, pe consilierul de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Marius Mitrof, un om de suflet, care n-a uitat să ne atragă atenţia şi când am trecut peste invizibilul aproape Val al lui Traian şi apoi peste cel al lui Atanaric, ori când am trecut pe lângă palatul de la Ţigăneşti şi pe lângă alte monumente vechi, cu poveştile lor fascinante. Amfitrionul întâlnirii reuşea astfel, vineri, 25 septembrie, să pună în legătură un grup de ziarişti, care solicitase de multe ori să viziteze Palatul de la Ghidigeni, acum chiar cu moştenitorii legendarei familii Chrissoveloni.
Refugiată din Chiosul devastat, familia Chrissoveloni ridica la Galaţi, în 1848, prima bancă de pe teritoriul Ţărilor Române (pe care l-a numit "Chrissoveloni Fils-Maison d’Exportation et de Banque"). Pe drum, ne-a urmat genealogistul şi cercetătorul gălăţean Radu Moţoc, care îi întâlnise cu puţin înainte la Palatul familiei Chrissoveloni din Bucureşti, acum cea mai mare librărie din ţară.
Au adus Galaţiului încă un pionierat
Aveam să descoperim acolo, în locul preferat de refugiu al Reginei Maria, locul unde şi-a trimis, deşi aproape de front, copiii în Primul Război Mondial, când capitala României se retrăsese la Iaşi, locul pe care familia Chrissoveloni l-a transformat în spital de campanie (unde regina şi prietena sa, Sybille Chrissoveloni, stăpâna conacului, au lucrat ca simple infirmiere) şi unde, în vremuri de pace, veneau şi regina, şi regele Ferdinand, şi mulţi oameni importanţi - lumea bună închiriind câte un vagon care se ataşa trenului regal care ajungea până aproape de palat, în gara Gara Nichişeni (după numele capului familiei), de unde veneau cu drezina până la Fabrica de Spirt întemeiată de bancher; unele petreceri fiind date chiar în salonul din vagonul regal. Printre prietenii familiei s-au numărat chiar Proust şi Chaplin!
Au venit acum la Ghidigeni nepoţii celui mai mare bancher român interbelic, Jean Chrissoveloni (tatăl său, Nicky, a fost botezat chiar de Regina Maria), cu o bancă internaţională la Bucureşti, şi ai frumoasei sale soţii, Sibylle, născută la Galaţi, fiică a marelui negustor englez Youelle, cea mai frumoasă femeie din oraşul nostru, după cum se spunea pe atunci, prietena reginei, cei doi purtând chiar acelaşi nume de legendă: Sybille şi Jean! La 71 de ani, inginerul cu studii la Queen’s University Belfast, Irlanda de Nord, ca şi surorile sale, a dovedit că oamenii importanţi sunt abordabili, gentili şi buni povestitori de istorie trăită. Aveam să constat în aceeaşi zi chiar că îi place mămăliga.
Oseminte profanate şi graffiti pe marmură
I-am întâlnit la palatul încă ruinat, vorbind cu studenţi de la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti, care organizaseră acolo cinci zile de workshop de arhitectură - „Întâlnire la palat”, gândind posibile întrebuinţări viitoare ale clădirii. Moştenitorul s-a gândit că s-ar putea amenaja aici un hotel, înconjurat de un mare teren de golf, unde să vină jucători din lume. Aceasta după ce încercase mai întâi să mijlocească constituirea unui sanatoriu pentru vârstnicii afectaţi de Alzheimer.
Deocamdată, a avut probleme cu o primă reabilitare a acoperişului, care nu a ţinut la ploaie şi a trebuit refăcut cu un alt constructor. Exilaţi în anii ´60, reuşind să scape numai cu o valiză, s-au întors acum în locurile natale, care, iată, cer atâţia bani pentru a fi din nou vii. În palatul confiscat de comunişti a funcţionat sediul CAP, apoi o şcoală pentru copii cu handicap (la avizier mai erau încă lipite foile cu ordinea interioară), până în anul 2000.
Urmaşul marilor bancheri este încă optimist şi speră să vadă clădirea salvată. Între timp, continuă procesul de revendicare a Fabricii de Spirt, înfiinţată de bunicul său. Nici cavoul familiei, o replică în marmură a templului zeiţei Nike, de pe Acropole, nu a scăpat de vandalism, osemintele fiind aruncate de hoţii dezamăgiţi că n-au găsit bogăţii în criptă. Unii tineri şi-au riscat viaţa doar ca să mâzgălească cu inscripţii naive şi chiar obscene pereţii cavoului din marmură, adus pe vremuri, bucată cu bucată, coloană cu coloană, din Grecia!
Cornul şi laptele… boieresc
L-am întâlnit acum la palat şi pe primarul comunei, Eugen Tăbăcaru, care îşi amintea de tonele de portocale împărţite chiar după Revoluţie de familia exilată atâta vreme, copiii primind atunci primele portocale din viaţa lor. Sătenii bătrâni îşi amintesc şi de dărnicia familiei care, înainte de război, îi oprea pe copii dimineaţa, în drum spre şcoală, cu de-ale gurii, un fel de „Cornul şi laptele” avant la lettre (pâine cu marmeladă sau brânză), dar şi la întors acasă, încercând astfel să-i convingă pe plugari să-şi lase copiii să înveţe carte. Boieri care au construit biserica (după Revoluţie, clopotul bisericii) şi au dăruit o bibliotecă satului, iar sătenii au sărit, în schimb, la un incendiu, să salveze mobilele din palat.
Acum am fost întâmpinaţi şi de entuziasta profesoară Mihaela Gudană, bibliotecară în comună, autoarea singurei monografii a localităţii, scoasă anul trecut, în care am găsit pagini din presa vremii, documente de arhivă şi date obţinute de la acelaşi consilier Mitrof, care descrie edificiul: „construit în stilul neoclasic francez, este un adevărat palat cum era considerat pe vremea respectivă”…
Chanel, camera reginei şi conturul de cretă…
Bunicii născuţi la Galaţi, Hélène, cea căsătorită cu scriitorul Paul Monard, ambasadorul Franţei la Bucureşti, şi fratele său Jean, îi urmau bătrânului bancher Nicolas, cel născut la Constantinopole, cel care pe locul unui han cumpărat ridica arhitectură europeană, extinsă de copiii săi. Hélène a avut chiar o rochie creată de Coco Chanel, pe care soţul său o cunoscuse bine, şi gălăţeanca „dădea tonul” modei la Curtea Regală, doamnele de lume cerându-le croitorilor să-i copieze modelele şic, în ton cu moda europeană interbelică.
M-a fascinat să văd, precum conturul cu cretă făcut de criminalişti victimelor unei crime, semnele făcute de studenţi pe parchetul camerei de la etaj, cea a reginei Maria, desemnând locul mobilelor. Cameră luminoasă, cu uşile deschise spre balconul din fier forjat cu vedere spre nişte sălcii, de unde începea cândva pădurea. În bazinul din faţă, băncile fostei şcoli aşteaptă încă, aliniate, o Judecată de Apoi a vremurilor…
Iar despre ce am aflat discutând cu distinşii membri ai familiei Chrissoveloni vom mai scrie, mai pe larg, şi altă dată.
1. Jean Chrissoveloni, 2. Popicăria palatului, 3. Szbille şi Jean Chrissoveloni în Camera albastră, 4. Urmaşul celui mai mare bancher român, 5. Camera Reginei, 6. Cavoul cu graffiti, 7. Cavoul, distrugeri, 8. Cavoul familiei Crissoveloni, 9. Cavoul, 10. Dna Szbille Chrissoveloni - pe scaun, 11. Împreună cu primarul comunei - în Camera albastră a palatului şi 12. Jean - stanga - şi Sibille Crissoveloni - dreapta imaginii
