Festivalul Naţional de Comedie 2015 Galaţi/ Ce piese de teatru se joacă în acest weekend

Festivalul Naţional de Comedie 2015 Galaţi/ Ce piese de teatru se joacă în acest weekend
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un spectacol de Mănunţiu, pe muzica Adei Milea

Astăzi, 9 octombrie, de la 19,00, în Sala mare a Teatrului „Fani Tardini”, vom avea parte de o comedie clasică, cu trupa Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Este vorba despre celebra „Leonce şi Lena”, de Georg Büchner, în regia unui reputat regizor, Mihai Măniuţiu.

Din distribuţie fac parte: Richard Balint, Eugen Neag, Alina Leonte, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Andreea Gabor, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Alin Stanciu, George Dometi, Adrian Locovei (acordeon), Florian Chelu (chitară bass), Alexandru Szuz (tobe).

Richard Balint este o glorie locală, un actor de comedie foarte iubit de orădeni, care a jucat şi în filmele „Roker”, în 2012 (chiar este un rocker, iar pe scenă a jucat şi într-un musical de pe Broadway, în rolul unui şomer nevoit să încropească o trupă de stripperi, ca să supravieţuiască), şi „Morgen”, în 2010.

Ce artişti frumoşi avem în ţara asta

Despre ce vom vedea: Bihor online anunţa în august, sub titlul „O nebunie de spectacol”, că Teatrul „Regina Maria” a participat cu „Leonce şi Lena” la prima ediţie a Festivalului Interanaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” din Bacău (1-16 august).

„Spectacolul, o adaptare după un text de Georg Büchner, a fost regizat de Mihai Măniuţiu, în colaborare cu Ada Milea, actriţa Anca Hanu şi coregraful Vava Ştefănescu, în stagiunea 2013-2014, şi s-a bucurat de succes încă de la premieră, fiind invitat la festivaluri prestigioase precum: Festivalul Internaţional de Teatru Nou Arad şi Festivalul de Teatru "Toma Caragiu" Ploieşti”, spune Florentina Rus, secretar literar la Teatrul "Regina Maria".

„Ceea ce au făcut artiştii de la Teatrul Regina Maria din Oradea depăşeşte un simplu musical care te binedispune. A fost o nebunie totală pe scenă, cu muzică live, cu decoruri trăznite, cu un tobar cocoţat undeva sus şi nişte actori desăvârşiţi. Leonce şi Lena este genul de spectacol cu care poţi merge oriunde în lume, ca să arăţi ce artişti frumoşi avem în ţara asta. E spectacolul care te face să uiţi de orice problemă, te aruncă într-o poveste nebună şi te ţine acolo câteva zeci de minute”, scria Ionuţ Avram.

"Leonce şi Lena” s-a jucat pe multe scene, rămânând de referinţă spectacolul lui Liviu Ciulei de la „Bulandra”, din 1970, cu Ion Caramitru, Irina Petrescu, Virgil Ogăşanu şi  Marin Moraru.

Vin “Gaiţele” de la Constaţa

Sâmbătă, 10 octombrie, de la 19,00, Sala mare a teatrului va prilejui întâlnirea cu o piesă foarte jucată, ba chiar şi ecranizată cu succes: comedia „Gaiţele”, de Alexandru Chiriţescu, cu trupa Teatrului de Stat din Constanţa. Regia îi aparţine lui Lucian Iancu, actor şi regizor cu o lungă carieră în teatru şi film.

Distribuţia: Dana Dumitrescu, Maria Lupu, Cristina Oprean, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Andu Axente, Laura Iordan - Ana Maria Ştefan, Remus Archip, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Liliana Bărăscu, Gelu Ciobanu, Claudia Mihuţ, Gabriel Neaţu.

Duminică după-amiază, o temă de actualitate

Duminică, 11 octombrie, de la ora 17,00, în Sala Studio a teatrului, vom putea viziona un spectacol al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova: piesa „Profu´ de religie”, de Mihaela Michailov. Textul tinerei scriitoare a fost montat după ce a câştigat la cea de-a III-a ediţie a Concursului de proiecte pentru tineri regizori şi dramaturgi români, organizat de teatrul din Craiova. Premiată la UNITER pentru dramaturgie, autoarea, critic de artele spectacolului, care a semnat piese precum „Google, ţara mea”, „Copii răi” sau „Complexul România”, traduse în engleză, franceză, germană şi maghiară, se implică în proiecte de social art.

Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală îi aparţin lui Bobi Pricop, tânăr regizor şi actor, care, printre altele, a obţinut premiul pentru cea mai bună regie, în Gala Absolvenţilor UNATC 2011, şi premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Scurt Oradea 2012.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Cătălin Vieru, Dragoş Măceşanu.

Textul abordează o temă actuală: manipularea. La ora de religie, o elevă îşi contrazice profesorul, susţinând că fiecare om deţine propriul adevăr şi vrea să aibă dreptate: reclamă o - inexistentă - tentativă de agresiune sexuală din partea profului, ceea ce provoacă o adevărată furtună în şcoală, printre elevi şi părinţi.

Duminică seara, "Scorpia" gălăţeană

Tot duminică, de la 19,00, Sala mare a teatrului oferă un spectacol deja foarte aplaudat „Îmblânzirea scorpiei”, de Shakespeare, cu trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. După ce miercuri am vizionat montarea aceluiaşi text cu Teatrul „George Bacovia” din Bacău şi înainte de a vedea, luni, cu Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani (în regia lui Cristian Gheorghe, care în montarea gălăţeană joacă rolul principal), ne vom delecta cu o montare plină de gaguri scenice, foarte ritmată, cu surprize (de pildă, un automobil care trece prin scenă). Regia aparţine unui „meseriaş” în domeniul comediei solide, cu bun gust şi cu mare imaginaţie, Ion Sapdaru. Joacă în draci: Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe, Oana Mogoş, Lucian Pînzaru, Ciprian Braşoveanu, Florin Toma, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Gheorghe V. Gheorghe, Carmen Albu, Ana Maria Ciucanu, Ion Moldoveanu, Răzvan Clopoţel, Ştefan Forir, Vlad Ajder, Lică Dănilă, George Breabăn, Bogdan Culeaşcă, Virgil Tăbuş, Elena Scaleţchi, Irina Bozianu, Ion Anghel. 

Citit 2696 ori Ultima modificare Joi, 08 Octombrie 2015 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.