CRONICĂ DE CENACLU/ Un geamăt lung, sirena unui vapor

CRONICĂ DE CENACLU/ Un geamăt lung, sirena unui vapor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ion Avram a fost protagonistul de vinerea trecută, revenind în cadrul cenaclului cu un fragment dintr-un roman în lucru, intitulat, temporar, "Fluviul de piatră".

Victor Cilincă asociază fragmentul cu o proiecţie sau un film documentar, datorită veridicităţii ce caracterizează textul. Acesta e de părere că dialogul din incipit este prea lung, chiar nefiresc şi că ar trebui să introducă scurte descrieri între replici. Recunoaşte lumea satului, corelând una dintre scenele din fragment cu "poiana lui Iocan" din romanul "Moromeţii". Îl deranjează unele cuvinte exacte, ce nu sunt specifice oamenilor de la ţară. Radu Vartolomei sesisează o asemănare între textul de acum şi cele anterioare, ceea ce îl dezamăgeşte. Totuşi, capitolul i se pare interesant, impregnat de descrieri puternice, care lasă loc imaginaţiei şi memoriei vizuale. Carmen Neacşu apreciază limbajul viu şi se simte ca un martor în universul rural creat de prozator. Simona Toma îl recunoaşte pe Ion Avram în rândurile aduse de acesta. Ea e de părere că autorul păstrează acelaşi stil şi că textul, ca şi celelalte din trecut, îi stârneşte o curiozitate insaţiabilă. Simona Vartolomei observă realismul şi vivacitatea din text şi adaugă senzaţia unui punct culminant continuu. De asemenea, ea crede că există mai multe căi de a continua povestea, remarcă firul epic deschis al fragmentului, limbajul neaoş, suprapunerea naratorului cu personajul şi spune, în final, că scenele sunt construite din ce gândesc personajele, nu din ceea ce discută. I. Gh. Tofan este plăcut surprins de text, apreciind descrierile amănunţite şi constatând că stilul este mai puţin metaforic decât înainte. Anca Şerban-Gaiu mărturiseşte că textul a ajuns la sufletul ei şi că a captivat-o. Diana Balmuş e de părere că autorul reuşeşte să creeze atmosferă şi crede că prin intermediul dialogurilor interioare se creează o tridimensionalitate mare. Stela Iorga găseşte în acest mic sinopsis diverse răsuciri neaşteptate de situaţie. Ea afirmă că monologul interior are rolul de a echilibra tensiunea teribilă din text, creată de pseudo-propoziţiile scurte, sacadate.

Astăzi, 16 octombrie, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Radu Vartolomei.

Citit 1284 ori Ultima modificare Joi, 15 Octombrie 2015 14:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.