* Afişele care promovau piesa „Singuri în noapte”, cu Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu, nu conţineau niciun avertisment cu privire la folosirea unui limbaj licenţios, aşa că unii părinţi şi-au adus copiii * Actorul principal nu a părut deranjat, ba chiar a invitat un copil pe scenă, ca parte a reprezentaţiei *
Dezamăgire. Acesta este cel mai dulce cuvânt care poate caracteriza piesa de teatru de miercuri seară de la Galaţi, „Singuri în noapte”, cu Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu.
Cu un limbaj vulgar neanunţat pe afişele din oraş, cu copii în sală, dintre care unul a fost chiar invitat pe scenă de actorul Claudiu Bleonţ, cu răfuieli cu spectatorii şi cu acuze aduse autorului textului iniţial chiar în timpul piesei, reprezentaţia a stârnit nemulţumiri în rândul publicului gălăţean. Dintre cei aproximativ 150 de spectatori, câţiva (destul de puţini, e drept) au părăsit sala înainte de finalul piesei, acuzând în principal duritatea limbajului.
Lucru remarcat chiar şi de actorul principal care, pe final, şi-a admis oarecum înfrângerea, dar a şi contraatacat. „Mă doare când spectatorii pleacă din sală”, a admis Claudiu Bleonţ, care a oferit şi o motivaţie pentru folosirea acestui tip de limbaj: „Teatrul este oglinda lumii, nu biserică!”.
„Ai venit să vezi dobitoci ca mine?” - „Da!”
Contrele dintre spectatori şi actorul principal s-au desfăşurat chiar la începutul piesei, atunci când, într-o formă acceptabilă, dar tardivă, Claudiu Bleonţ a încercat să afle dacă sunt copii în sală. Dialogul direct cu spectatorii, folosit des în timpul reprezentaţiei ca mijloc de interacţiune, l-a pus totuşi pe actor în câteva situaţii jenante.
„Sunt copii în sală?”, a întrebat Bleonţ înainte de a da drumul cuvintelor cu p…, f… etc. „Da!”, i-a răspuns o voce de fetiţă. „Ce cauţi tu la teatru, la vârsta ta? Să vezi dobitoci ca mine?”, a venit întrebarea de pe scenă. Inocentă, fetiţa a răspuns sincer: „Da!”.
Dialogul s-a dovedit a fi cea mai bună glumă pe toată seara, distracţia majoră în restul timpului fiind asigurată de râsetele stridente ale unor domnişoare, care chicoteau de fiecare dată când se pronunţau cuvinte şi expresii licenţioase.
„Care Horaţiu? De pe care afiş?”
Apoi a urmat o răfuială cu unul dintre spectatori. După ce a dat drumul la limbajul dur, Claudiu Bleonţ s-a oprit la un moment dat şi a întrebat sala: „Ce facem, mai continuăm?”. Din sală i s-a răspuns sec: „Dar ne daţi banii înapoi?”.
„Horaţiu, ce facem? Horaţiu, eşti în sală?”, a încercat să continue Bleonţ, făcând referire la acel „Horaţiu” care pe unele afişe semna scenografia piesei. Acelaşi spectator hâtru, dar bine documentat, l-a contrat din nou pe actorul de pe scenă: „Care Horaţiu? De pe care afiş?”. În acel moment, Claudiu Bleonţ a părut că îşi pierde cumpătul, a uitat de reprezentaţie şi a început o tiradă împotriva autorului textului iniţial al piesei. „Mimi Brănescu ne-a cerut 10.000 de euro ca să îi jucăm piesa!”, a fost replica actorului principal.
Încet, încet, Bleonţ şi-a venit în fire, dovedind că e totuşi un bun actor, care improvizează excepţional, şi a reuşit să iasă relativ elegant din clinciul cu spectatorul avizat. Deşi puţin probabil, întreaga scenă ar fi putut fi regizată, ca o încercare timidă de a cere cumva scuze publicului pentru faptul că a fost indus în eroare de cele două afişe care promovau piesa în oraş.
Este vorba despre cel care anunţa că e o reprezentaţie a Teatrului de Comedie Bucureşti (lucru negat acum două zile în „Viaţa liberă” de oficialii instituţiei), pe un text de Cornel Mimi Brănescu, şi despre afişul care nu conţinea „girul” acestui teatru, în care se spunea că textul e „după un scenariu de Claud & Del” (probabil de la Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu).
Un copil pe scenă în plin derapaj lingvistic
Dacă trecem peste aceste aspecte, piesa în sine nu e chiar rea, ideea construindu-se în jurul relaţiei bărbat-femeie. Totul se învârte în jurul sexului (la fel ca în viaţă, după cum se spune la un moment dat în piesă), iar limbajul licenţios pare justificat pe alocuri.
Excesul e, însă, o altă poveste: nu ştii dacă nu cumva se face o confuzie între scop şi mijloc, dacă nu cumva pornografia verbală a preluat frâiele piesei, devenind scopul în sine al reprezentaţiei.
În esenţă, piesa e tragică, dar foloseşte mijloace de expresie specifice comediei. Şi, destul de important, reprezentaţia pare a fi construită ca o sumă de scene şi dialoguri pe post de piese de puzzle. Dacă le pui însă cap la cap, cu greu reuşeşti să vezi „tabloul”.
Ar mai trebui remarcat faptul că, la un moment dat, interacţiunea cu publicul a mers atât de departe încât Claudiu Bleonţ a invitat doi spectatori pe scenă: o doamnă care părea extrem de jenată de ipostază şi… un copil. În zadar a încercat actorul principal să scoată ceva de la cei doi. Femeia nu ştia cum să o taie mai repede de pe scenă, iar copilul… în fine, dincolo de faptul că nu trebuia să fie în sală, să mai ajungă şi pe scenă?
E drept, cât timp copilul a făcut parte din piesă, nu s-au rostit obscenităţi, de parcă acest lucru ar putea trece drept consolare pentru părinţi.
„Dumnezeu de a doua zi”, nu „Singuri în noapte”
Piesa de la care porneşte reprezentaţia „Singuri în noapte” aparţine, într-adevăr, lui Cornel Mimi Brănescu, doar că se chema „Dumnezeu de a doua zi”. Aceasta a avut parte, la începutul acestui an, de zece reprezentaţii la Teatrul de Comedie Bucureşti, cu aceiaşi actori în rolurile principale, regia fiind semnată de Marcel Ţop.
Din câte se pare, autorul şi regizorul nu au mai dorit să continue, însă actorii Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu au hotărât să facă ei înşişi un scenariu după acest text, pe care să îl prezinte într-un turneu naţional. „Singuri în noapte” este ceea ce a mai rămas din „Dumnezeu de a doua zi”, după ce Cornel Mimi Brănescu şi Marcel Ţop s-au retras din proiect. Piesa lui Brănescu a fost chiar premiată la prima ediţie a Concursului de Comedie Românească.
Explicaţie foto 1: În mijlocul unei reprezentaţii cu multă pornografie verbală, pe scenă a urcat un copil
