Capturarea omului din spatele Holocaustului, în 1960, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, iar procesul său, desfăşurat la Ierusalim în anul următor, s-a transformat într-un eveniment internaţional. Fotografiile cu Adolf Eichmann purtând toate însemnele naziste, sau cele cu el în cuşca de sticlă, au făcut ocolul globului. Dar viaţa şi cariera lui Eichmann mai ridică şi astăzi nenumărate întrebări.
La Ierusalim, Eichmann a fost descris drept arhitectul genocidului. Astfel, primele cărţi dedicate acestui subiect în perioada imediat următoare procesului au ajuns să exagereze rolul său. O teză celebră susţine că Eichmann spunea adevărul când susţinea că nu a fost decât o rotiţă în marea maşinărie a exterminării, un simplu birocrat, asemănător unui robot, lipsit de gândirea proprie.
Din această perspectivă, asasinarea în masă a evreilor a fost mai mult decât o reîntoarcere la barbarie, o operaţiune raţională, sofisticată, executată de către o birocraţie modernă. Germania nazistă era un stat puternic centralizat şi ierarhizat în care puterea şi autoritatea erau propagate de sus în jos. Masacrul a fost opera unor profesionişti în uniforme negre impecabile.
Cum a devenit Eichmann un "génocidaire"
Adolf Eichmann se naşte în 1906 la Solingen, un mic oraş industrial din Renania. În 1913, tatăl său, contabil, găseşte o nouă slujbă şi se mută cu cei şase băieţi ai săi în Austria, la Linz. Mama sa moare în 1916, iar tatăl lui se recăsătoreşte într-un timp relativ scurt.
Tănârul Eichmann a fost dominat de tatăl său. Era un copil leneş şi un elev mediocru (va părăsi şcoala înainte de a-şi lua vreo diplomă). Tatăl său, care şi-a creat propria întreprindere de extracţii petroliere, i-a găsit de-a lungul timpului mai multe slujbe în acest domeniu. Profesia l-a purtat pe Eichmann pe întregul teritoriu al Austriei, acesta fiind vânzător de produse petroliere. El a învăţat să identifice centre de comunicare nevralgice, să planifice şi să organizeze livrări, să vândă uşor produse şi să-i facă pe oameni să-i urmeze ordinele cu stricteţe.
Adolf Eichmann provenea dintr-o familie germană profund naţionalistă; tatăl său îl înscrisese în mişcarea naţionalistă Wandervogel. În plus, el însuşi s-a alăturat, la începutul anilor 1920, organizaţiei Heimwehr, o asociaţie paramilitară puternic antimarxistă şi antisemită.
În aprilie 1932, Eichmann a fost contactat de un membru SS pe nume Ernst Kaltenbrunner, o stea în devenire a politicii şi un avocat de renume. Invitaţia de a se alătura partidului nazist a fost irezistibilă pentru Eichmann, care devine membru al NSDAP şi al SS.
În câţiva ani, Eichmann a adoptat versiunea cea mai radicală a ideologiei naziste. El a devenit reprezentantul perfect al acelei generaţii de tineri convinşi că misiunea lor era restaurarea măreţiei Germaniei şi ştergerea amintirii înfrângerii din 1918. Prima lor sarcină trebuia să fie regenerarea poporului german (volk).
Căutarea unei soluţii - de la emigrare forţată...
În 1937 Eichmann este promovat şi iese în evidenţă. În timp ce Streicher şi Goebbels se foloseau de metode din ce în ce mai severe, dar dezordonate, contra evreilor, SD-ul promova ideea emigraţiei acestora. Din acest motiv, Eichmann pleacă în Palestina în octombrie 1937, dar autorităţile britanice nu îi vor permite o staţionare la Haifa mai lungă de 48 de ore. Această călătorie a contribuit la transformarea lui Eichmann într-un expert în problema evreilor şi emigraţiei acestora.
În martie 1938, când Germania anexează Austria, un regim de teroare se abate asupra evreilor austrieci. Eichmann a fost însărcinat să plece la Viena pentru a rezolva de la faţa locului problema comunităţii evreieşti. El a concentrat toate birourile serviciilor guvernamentale într-un palat confiscat de la familia Rothschild. Toţi evreii puteau obţine un paşaport şi viză de plecare, dar toate averile le erau confiscate. În scurtă vreme, 150.000 de evrei au părăsit Austria, cu acte, dar cu întreaga avere confiscată. Nu politica de emigrare eficientă i-a convis pe aceştia să plece, ci regimul de teroare la care au fost supuşi.
După începutul războiului, emigrarea a devenit însă imposibilă. Atunci, Eichmann începe să studieze posibilitatea deportării evreilor într-un teritoriu transformat în „rezervă”. Regiunea Lublin din Polonia părea potrivită pentru acest scop, dar mijloacele necesare lipseau, iar SS-ul avea atunci alte priorităţi. Începând din 1940, Eichmann a supervizat expulzarea brutală a sute de mii de polonezi, mutaţi pentru a face loc în teritoriile anexate etnicilor germani.
În toamna şi iarna din 1941-1942, Adolf Eichmann a asistat la operaţiuni de gazare la Chelmo, la împuşcări în masă la Minsk, şi a vizitat Auschwitzul.
...la exterminare
Primele practici de exterminare au fost puse în practică de alţii şi executate independent de biroul său. Abia din iunie 1941 el devine complice la masacrele în masă, devenind principalul organizator al exterminării evreilor la scară europeană.
În perioada 1942-1943, Eichmann a fost marele maestru din spatele enormei maşinării care a trimis în lagăre evrei din Germania, Austria, Cehia, Franţa, Olanda, Belgia, Slovacia, Grecia şi Italia. În 1944, după ce forţele germane au ocupat Ungaria, Eichmann a călătorit la Budapesta pentru a coordona exproprierile şi deportările evreilor. Aproape 437.000 de evrei au fost deportaţi din Ungaria, iar o mare parte dintre aceştia au murit la Auschwitz-Birkenau.
Se pare că Eichmann a învăţat să urască într-o manieră impersonală şi controlată. El a fost motivat de o utopie, crezând că poate provoca dispariţia - fie ea prin emigrare, deportare sau exterminarea - populaţiei evreieşti a Germaniei şi, mai mult, a Europei. A dorit să contribuie la restaurarea Germaniei şi recrearea unei comunităţi naţionale „sănătoase”; a fost animat de convingerea că elementele impure trebuie eliminate, evreii în primul rând. În viziunea nazistă asupra lumii, aceasta era o politică raţională şi ştiinţifică. Odată ce Germania a ajuns în mijlocul războiului total, evreii ameninţau nu doar puritatea naţiunii, ci chiar supravieţuirea acesteia.
A fost condamnat la moarte prin spânzurare, sentinţă aplicată pe 1 iunie 1962. Anumite publicaţii conspiraţioniste susţin că odată cu moartea lui Eichmann s-ar fi piedut obiecte de artă în valoarea de peste 800 de milioane de dolari, el fiind unul dintre puţinii oameni care ştia unde ascunseseră naziştii "comoara".
Sursa: historia.ro
