Încep ZILELE BIBLIOTECII „V.A. Urechia”. IATĂ ce personalităţi şi VIP-uri sunt aşteptate la biblioteca gălăţeană

Încep ZILELE BIBLIOTECII „V.A. Urechia”. IATĂ ce personalităţi şi VIP-uri sunt aşteptate la biblioteca gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Zilele Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, la 125 de ani de existenţă neîntreruptă (fondată la 11 noiembrie 1889), se vor desfăşura între 9 şi 15 noiembrie, cu un program bogat de manifestări culturale, în care sunt angrenaţi şi elevi din multe şcoli. Instituţia şi partenerii săi culturali vor organiza, printre altele, lansări de carte (inclusiv un preţios album Rembrandt, cu gravuri din averea bibliotecii), expoziţii de carte şi de artă plastică, miniconcerte etc.

La Gala aniversară din final sunt aşteptaţi invitaţi speciali: Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii, ASR Principele Radu al României, IPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României, Nicolae Noica, ministru al Lucrărilor Publice înainte de anul 2000, academicianul Constantin Gh. Marinescu, Dorin Matei, director al prestigioasei reviste „Magazin Istoric”.

Este o recunoaştere a unei instituţii înzestrate şi active, care are propriul festival internaţional de carte şi filiale în Republica Moldova şi Ucraina, instituţie creată prin decret al regelui Carol I în 1889, în urma stăruinţelor senatorului, istoricului şi scriitorului devenit gălăţean Vasile Alexandrescu Urechia, primul român nominalizat, chiar în prima serie, la Premiul Nobel pentru Pace (doar moartea sa a împiedicat România să se mândrească şi cu această victorie), fondator al Ateneului Român, Urechia făcând şi o donaţie substanţială de carte, din propria sa bibliotecă, ca bază importantă de pornire a instituţiei culturale din Galaţi.

Citit 1331 ori Ultima modificare Vineri, 30 Octombrie 2015 19:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.