* Argumente scrise şi materiale (2) *
În articolul precedent, în contextul ridicării Episcopiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie, am adus în atenţia cititorilor noştri argumente istorice care vorbesc, în context naţional şi european, despre încreştinarea sciţilor în teritoriul Dunării de Jos, fapt ce coincide cu începutul propovăduirii Evangheliei lui Hristos pe pământul ţării noastre.
Imediat după Cincizecime - când a avut loc înfiinţarea Bisericii văzute a lui Hristos - ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos au pornit în lume să ducă „vestea cea bună”, cuvântul lui Hristos. Istoricii situează acest moment în anul 30 al erei creştine. Nu mai este nicio noutate dacă spunem că Sfântul Apostol Andrei este cel care a adus sămânţa bună a Evangheliei în spaţiul Dunării de Jos, provincie care - alături de cea a Tomisului - face parte din cel mai vechi teritorii românesc.
Am reţinut tradiţia consemnată de colonelul rus Meier care nota - în veacul al XVIII-lea - că localnicii din aceste locuri povesteau că „Apostolul Andrei întemeiase cea dintâi Biserică creştină la Bărboşi” (în „Descrierea ţinutului Oceanov”, apărută la 1794, la Petersburg). Părintele Eugen Drăgoi, cercetând în teren aceste informaţii, a tras concluzia că locul „primei biserici a Apostolului Andrei” ar fi fost în localitatea Şerbeşti.
Tradiţie creştină confirmată de mărturii materiale
Surse din veacul al XVIII-lea, e vorba de menţiunile colonelului rus Meier, au fost confirmate prin scoaterea la suprafaţă (între 1976-1979) la Tirighina - Bărboşi a mormântului paleocreştin în care s-a găsit trupul lui Inocens şi obiecte creştine. Echipa condusă de istoricul Ion T. Dragomir a confirmat o tradiţie; existenţa mormântului paleocreştin de la Bărboşi dă mărturie despre o anumită viaţă în Hristos care exista în zorii creştinismului, la Bărboşi - graniţa fostului Imperiu Roman - însă mărturia nu trebuie privită ca un caz izolat, particular, ci în contextul existenţei şi altor centre de spiritualitate şi cultură creştină.
Ne referim la descoperirea Bazilicii de la Halmyris (localitatea Murighiol din judeţul vecin Tulcea) şi a celei de la Niculiţel, unde au suferit moarte martirică Zotic, Atal, Camasie şi Filip în veacul al IV-lea. Insistăm pe acest moment pentru că el este esenţial în istoria noastră, mormântul paleocreştin de la Bărboşi rămânând „prima mărturie materială a existenţei noastre creştine pe pământul românesc”, spunea actualul Arhiereu al locului - Prea Sfinţitul Casian Crăciun, cu prilejul Sărbătorilor „Sfântul Apostol Andrei”, din 2008.
Cu ocazia săpăturilor arheologice de la Bărboşi, alături de osemintele lui Inocens (un ofiţer al Armatei Romane) găsite în mormântul paleocreştin, datat cu monede de la Claudiu Goticul (268-270), subliniem, din veacul al III-lea, au mai fost descoperite şi alte mărturii materiale de sorginte creştină care trebuie corelate cu cele descoperite în spaţiul dobrogean din veacul al IV-lea şi amintite mai sus.
Ce spune istoricul
În legătură cu existenţa creştinismului în Moldova de sud, la Dunărea de Jos, părintele profesor dr. Mircea Păcurariu consemnează „ca dată sigură” (în „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol I) că localitatea Bărboşi - situată la aproximativ un kilometru de vărsarea Siretului în Dunăre - este una dintre cele mai vechi aşezări care vorbeşte despre creştinism şi despre istoria românilor de pe teritoriul ţării noastre. Localitatea Bărboşi este identificată de unii istorici cu „Piroboridava”.
Pe lângă mormântul paleocreştin în care a fost găsit intact trupul lui Inocens, au mai fost scoase la iveală şi alte relicve creştine de la începutul veacului al III-lea, ceea ce dovedeşte că misiunea Apostolului Andrei a fost continuată de misionarii creştini aici, la hotarul fostului Imperiu Roman.
Ca dovezi materiale mai reţinem: o cruciuliţă de sidef, cu braţe egale (1,7cu 1,7 cm), din vremea împăratului Elogabalus (218-222), o cruce pandantiv de sidef (de aproximativ 2 cm) datată cu ajutorul unei monede din vremea împăratului Severus Alexander (222-235), găsită într-o locuinţă aflată la sud-est de Barboşi-Tirighina, o amforă cu inscripţii creştine XP (însemnul lui Hristos), la Bărboşi.
Acestea dau mărturie că - înainte de Edictul de la Milan (313) dat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare - misionarii creştini reuşiseră să semene în inima creştinilor din teritoriul locuit de geto-dacii romanizaţi o anumită unitate creştină. Continuitatea misiunii şi trăirii creştine în aceste locuri (şi nu vidul roeslian, cum susţin unii istorici străini de istoria noastră) mărturiseşte despre existenţa unei „vieţi creştine în forme populare” (preot profesor dr. Mircea Păcurariu) pe teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Mare. Continuitate pe care o vom constata pe parcursul următoarelor veacuri, care înfloreşte în cel de al IV-lea şi care-i dă tăria să reziste în faţa popoarelor migratoare.
