* Marie-France Ionesco a pus condiţii suportabile pentru „Lecţia” * Peste două luni de negocieri şi aprobarea pentru gălăţeni de a juca în Europa! *
Centenarul Eugene Ionesco va fi sărbătorit cu fastul cuvenit la Paris. În ţară, se vorbeşte despre interzicerea, chiar de către fiica marelui dramaturg, a oricărei reprezentaţii în limba română a vreunei piese a tatălui său. Informaţie susţinută încă din luna aprilie de ambasadorul României la UNESCO, criticul Nicolae Manolescu.
Regizorul Mircea Cornişteanu, care a montat totuşi o piesă de Ionesco, îi dădea dreptate dnei Ionesco, spunând că dramaturgul francez de origine română nu trebuie să fie montat numai la astfel de ocazii festiviste. Dincolo de decizia, comentabilă sau nu, de a nu se juca Ionesco în româneşte, am fost curioşi să aflăm cum a fost totuşi posibil ca piesa „Lecţia” să fie în prezent jucată chiar în oraşul nostru, pe scena Teatrului Dramaric „Fani Tardini”.
Am aflat astfel de la directorul teatrului, actorul Vlad Vasiliu, că au avut loc negocieri, vreme de mai bine de două luni – un contract bun se citeşte literă cu literă! – cu fiica şi moştenitoarea drepturilor de autor pentru piesele lui Eugene Ionesco. Obişnuiţi să piratăm orice, ne vine poate greu să înţelegem cum se negociază condiţiile ca o operă literară să nu fie pusă în scenă oricum.
Astfel, Marie-France Ionesco a dat „bunul de tipar”, ca să spunem aşa, inclusiv caietului de sală şi afişului, având sugestii ca, de pildă, că literele trebuia să fie mai mari. De asemenea, nu ar fi fost de acord cu orice traducere neîndemânatică, agreând în schimb textul folosit de gălăţeni, cel în traducerea lui Vlad Russo şi Vlad Zografi, nu varianta tipărită cândva în volum la „Biblioteca pentru toţi”.
Tot fiica dramaturgului aprobă şi pe ce scene să se joace, gălăţenilor acordându-le însă OK-ul pentru foarte multe oraşe din România şi din Europa. Trebuie să adăugăm că au trebuit plătite, aşa cum se cuvine într-o înţelegere cinstită, şi drepturi de autor.
Cea mai importantă condiţie a fost însă ca, „sub nicio formă”, spectacolul să nu fie încadrat în manifestările UNESCO. Lucru de înţeles, totuşi, având în vedere un oarecare festivism de care suferă teatrele româneşti şi instituţiile de cultură în general, chiar de dinainte de Revoluţie, când unii mari autori sunt jucaţi doar la centenar...
Dar supărarea urmaşei creatorului teatrului absurd nu e bine să meargă… până la absurd. De altfel, Ionesco a avut parte iniţial de o primire ostilă chiar în ţara de adopţie, în Franţa, unde „Cântăreaţa cheală” şi autorul ei au fost făcuţi praf de critică, în 1950, pentru ca astăzi Franţa să se laude cu românul exilat… Şi totuşi, nimeni nu a interzis spectacolele în limba franceză!
Trebuie spus deci, în concluzie, că pentru teatrul gălăţean nu numai spectacolul „Lecţia” a fost o reuşită, dar şi negocierea sa, destul de complicată. Pentru reuşită a fost contactat inclusiv ambasadorul de la UNESCO, Nicolae Manolescu.
Să mai spunem câte ceva şi despre Marie-France Ionesco: născută în Franţa în 1944, când la noi veneau sovieticii, fiica marelui dramaturg a predat Limba şi literatura franceză şi apoi Istoria teatrului în SUA, Italia şi Franţa, a semnat cronici dramatice pentru „Il Giornale” şi a făcut parte din redacţia publicaţiei „Cahiers de l´Est”, a tradus în franceză autori români şi a fost, între 1980 şi 1990, membră a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România.
Comentariu foto: Actorul Vlad Vasiliu a jucat în „Lecţia”
