Dar de carte/ Încă 700 de volume, pentru copiii de peste Prut

Dar de carte/ Încă 700 de volume, pentru copiii de peste Prut
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

700 de cărţi, în special pentru copii, adunate din donaţii ale gălăţenilor către Biblioteca Judeţeană "V. A. Urechia" sau scoase la editura "Axis Libri" a bibliotecii noastre, au fost trimise miercuri, 16 martie, către două biblioteci din Republica Moldova.

Astfel, un număr de 350 de cărţi au ajuns la Biblioteca Raională pentru copii "Grigore Vieru", din Cahul, fiind primite acolo de şefa bibliotecii, Vera Curjos, cu un transport de carte adus de un grup de bibliotecari gălăţeni, condus de directorul general al Bibliotecii Judeţene "V. A. Urechia", prof. dr. Zanfir Ilie. De la acesta am aflat în direct informaţia, într-o convorbire telefonică. Delegaţia a fost constituită din directorul-adjunct al bibliotecii noastre, ing. Geta Eftimie, şi din şefa Biroului de Achiziţii al bibliotecii, Titina Maricica Dediu. Alte 350 de volume au ajuns, în aceeaşi zi, în mâinile doamnei bibliotecare Valeria Tornea, şefa Bibliotecii Publice din comuna Ghidigeni, localitate din Republica Moldova megieşă Galaţilor.

"Este, cum se spune, dar din dar", observa managerul bibliotecii judeţene gălăţene, căci o parte din donaţie reprezintă cărţi aduse de cititori, iar alta, din producţia proprie de carte a editurii "Axis Libri". Reamintim că, pe lângă filialele din oraşul nostru, Biblioteca "Urechia" are şi filiale în Republica Moldova, deschise deja de ani buni, la Chişinău, Cahul şi Giurgiuleşti, iar în Ucraina, la Reni şi Ismail, donaţia de carte gălăţeană devenind o tradiţie. Biblioteca noastră a mai donat carte, de câteva ori, şi Pentenciarului Galaţi.

Încă 500 de volume vor fi donate Bibliotecii naţionale pentru copii "Ion Creangă" din Chişinău, cu ocazia participării bibliotecii noastre la viitorul Salon Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XX-a, care se va desfăşura, între 3 şi 5 aprilie, în capitala Republicii Moldova.        

Citit 1161 ori Ultima modificare Vineri, 18 Martie 2016 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.