(pastel preventiv)
De plânsul cui mai sunt cariatide?
Pe ţeava puştii gloanţele se sting
şi în cutii poştale ruginite
perfect se surpă ultimul paing.
Ce an/lumină, Doamne, ce an/dante!
Nisipul cade-n şoaptă şi adună
doar câteva iubiri automate
şi nişte lupi înflăcăraţi de Lună.
Ce negură pe punctul de vedere!
Chiar orizontu-i doar o chipuire.
Nu mai dă nimeni, nimenea nu cere.
E-nchis la cer, e-nchis la monastire.
Se surpă dorul. Marginile lumii –
menghine reci – s-apropie de mine.
Iar vine toamna, iarăşi mor salcâmii,
dar panta rhei tot panta rhei rămâne.
