Humbria - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy)

Humbria - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începutul foiletonului (click aici)

*  *  *

Doamna tocmai răsărise den iatac şi îl prinse pe marele stăpân de mână: „Au oare nu poţi opri trimesul oştii tale la luptă? Pământul iar se va-nroşi de sânge şi păcatul vă va păta mâinile!” Doamna Anamaria vorbea acum hotărât, prea hotărât, nu îndrăznise niciodată se rădice glasul la şoţul şi stăpânul ei. Şi parcă nice nu mai era glasul ei. Îi poruncea de bună samă bătrâna umbră Scylyiia, pitită în umbra doamnei, iar comitele înţelese asta uitându-se mai cu luare aminte la cele două umbre primite de femeie de la un singur soare. El călcă atunci, parcă cu nebăgare de samă, pe una den umbre, dară soaţa sa stărui: trebuia să poruncească ominilor să se bucure de pace, să agaţe paloşele-n cui. „Dară cumanii ceia? Cumanii s-au şi răsvrătit, au rupt pacea cu mine”, spuse el. Doamna zâmbi însă, aplecându-se să-i sărute mâna soţului său: „Să n-ai dumneata grijă, că are cine vorbi pentru NOI acolo.” Şi chiar aşa şi era: sălbatica şi frumoasa Kara dusese umbrele ei înapoi peste Valul lui Traian şi den acea noapte iscoadele noastre nu mai văzură călări de peste troian!

Ummu tocmai îi şoptea tinerei humbrii Şeiinna, în limba lor de întunecimi şi valuri de negură, că nu-l va trăda pe stăpân, însă după ce acesta îşi va pierde capul vor nunti, ca umbre slobode de stăpân. Dară Şeiinna îl desluşi: „Stăpâna voastră, doamna aceea din care vorobeşte bătrâna, vechea  noastră mătuşă Scylyiia, îl va îndupleca pe marele vostru stăpân să ierte ceata lui Umbrămică şi să întoarne războiul. Altfel, nu va fi om pe pământul acesta ce n-ar avea o humbrie pregătită să-l stăpânească!” Era osteneală, trudă mare, chiar durere, să te statorniceşti tu, umbră slabă, în sufletul neumbrit al omului, dară numai aşa puteai cruţa durerea care, odată revarsată pe pământ, ajungea şi în lumea blajinilor de sub pământ.

„Cum pot să dau înapoi?”- tocmai zicea, încet, comitele Asen, numărând însă cu teamă vulturii, şoimii, stârcii, berzele şi vrăbiile aşezate, deasupra umbrelor lor ascuţite, în înaltul crengilor. Şi vulpile, câinii, iepurii, şobolanii şi catârii care îşi lungeau umbrele spre ei. „Oamenii vor vedea o minune, vor înţelege că aşa a vrut Dumnezeu”, zise dumneaei, făcând semn. Pe dată, umbre fulgerară spre păreţii albi ai bisericii, urcară şi luară acolo forma unei întâmplări: Judecata de Apoi. Numai că umbrele erau acum în culoare! „Iată, Dumnezeu ne-o trimes semn de pace!” - strigă Măria Sa. Şi îngenuncheară cu toţii.

SFÂRȘIT

Citit 1415 ori Ultima modificare Vineri, 26 August 2016 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.