PREMIERĂ cinematografică. Multipremiatul film ”Câini” rulează la Galaţi
Foto: La Festivalul de la Sarajevo, Gheorghe Visu a obţinut premiul pentru cel mai bun actor

PREMIERĂ cinematografică. Multipremiatul film ”Câini” rulează la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, thrillerul "Câini", în regia lui Bogdan Mirică, ajunge la Galaţi începând de vineri, 23 septembrie, la cinema 3D de la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18,00.

Premiat la Cannes şi la TIFF, "Câini" s-a bucurat de săli arhipline la toate proiecţiile de până acum. Spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe câţiva dintre cei mai apreciaţi actori români: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov şi Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Caşcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv şi Andrei Ciopec.

Oameni care săreau să omoare fără o miză clară

Acţiunea este plasată în apropierea graniţei cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraş, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moştenit de la bunicul său, care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moşiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzaţie generală de ameninţare pluteşte în aer.

"Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine - lumea în care am copilărit, la bunica, la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care încă le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo - am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară - şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa - nici măcar teoretic?", spune regizorul şi scenaristul Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul HBO "Umbre".

Premii, festivaluri, cronici favorabile

"Câini" a beneficiat de cronici entuziaste, de selecţii în festivaluri şi o nominalizare la European Discovery 2016 - Prix FIPRESCI, la Premiile Academiei Europene de Film, trofeu acordat în fiecare an unui cineast talentat care a debutat în forţă. Bogdan Mirică a fost remarcat şi la Cannes, unde a obţinut Premiul criticii - FIPRESCI, apoi la TIFF, unde a câştigat Trofeul Transilvania, dar şi la Sarajevo, unde "Câini" a obţinut două distincţii importante, printre care şi Premiul pentru Cel mai bun actor - Gheorghe Visu.

Bogdan Mirică este scenaristul şi coregizorul serialului HBO "Umbre" (2014) şi a obţinut numeroase premii pentru scurtmetrajul "Bora Bora" (2011). A studiat scenaristică la Universitatea Westminster şi a semnat scenariul unor filme şi seriale marca MediaPro. În 2013, a fost selecţionat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. Este autorul unei cărţi numite „Bestseller” (colecţia "Râsul lumii", Humanitas 2005), a lucrat ca director de creaţie la Graffiti BBDO şi a scris pentru diverse publicaţii.

Citit 2646 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2016 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.