La Muzeul de Artă Vizuală s-a deschis de curând o expoziţie ce se constituie într-un dialog original între doi creatori, foarte diferiţi totuşi ca mod de expresie.
Un stil care surprinde
Numele lui Cristian Bedivan constituie un reper semnificativ în sculptura contemporană românească. Un artist cu un stil bine definit, dar care reuşeşte să surprindă de fiecare dată. Prin ce surprinde? Pentru Cristian Bedivan expresivitatea materiei este foarte importantă: materia primară, materia prelucrată cu inventivitate, materia descoperită în formele umile, aproape de stadiul de deşeu, dar şi în forme sofisticate prin asociere şi prin modul de elaborare.
Şi totuşi această aplecare spre cele mai diverse forme ale materiei are ca efect o incredibilă senzaţie de spiritualizare, de dematerializare pe care-o transmit sculpturile lui.
Pe de altă parte, termenul de sculptură pare să acopere doar parţial ceea ce se întâmplă sub ochii noştri. Formele cu tendinţe bidimensionale sau chiar transparente includ organic spaţiul, îl angajează într-un joc unde vizibilul şi invizibilul coexistă; este o sculptură dematerializată şi un desen devenit material, tridimensional. Şi, apoi, totul se transformă într-o lume ce descinde parcă din basme, din fabule.
Lemnul, sfoara, hârtia îşi păstrează substanţa lor, devenind în acelaşi timp personaje. Personaje ciudate, dar şi extraordinar de familiare. Există mereu senzaţia că le-ai întâlnit undeva; şi unde oare dacă nu în universul fabulos al cărţilor? Au coborât de acolo printr-o magie şi s-au întrupat în spaţiul pe care-l parcurgem şi noi. Temporar, desigur. Fiindcă aşa cum închidem paginile unei cărti, aşa vor dispărea şi ele odată cu închiderea expoziţiei.
Dar nu vor dispărea cu totul. Rămân în gândurile noastre - fantastice, familiare sau dramatice - şi apoi noi continuăm să le descoperim în jurul nostru: într-o hârtie răsucită, într-o bucată de lemn uitată. Este darul ce ni-l face artistul, împrumutându-ne ceva din imaginaţia sa pentru a descoperi în continuare miracolul în ceea ce ne înconjoară.
Simplitate şi concizie
Anca Tofan şi-a definit succinct şi inspirat demersul: “Să retrăieşti în detaliu fiecare moment al povestii, iar şi iar, până la obsesie, poate fi nebunesc”.
Arta Ancăi Tofan se conturează tot mai mult pe ideea de concizie, concizie al cărei scop pare a fi surprinderea unor impresii, a unor meditaţii ce se cer împărtăşite în toată autenticitatea lor. O simplitate a imaginii tot mai elaborată în realitate, de la an la an. O simplitate ca aceea a fabulelor sau a basmelor, ascunzând o bogăţie de sensuri, niciodată epuizate.
Şi tocmai această atentă elaborare ascunsă, ce nu-şi dezvăluie efortul, orele de căutări captivează atenţia: suprafeţe mari, lăsând respiraţie compoziţiei, linii şi transparenţe punctând cu parcimonie suprafaţa ce ascultă de o geometrie ascunsă a proporţiilor. Un spirit caustic adesea, ironic, dedicat ludicului, ni se adresează, ne transmite mesaje ce invită la meditaţie.
O înclinaţie tot mai accentuată spre meditaţie şi în acelaşi timp eleganţa şi rafinamentul sunt câteva dintre caracteristicile picturii Ancăi Tofan.
Expoziţia “Bedivan - Tofan” se adresează privirii şi spiritului, în egală măsură.
