Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Muzeul "Casa Colecţiilor" din str. Eroilor, nr. 64, secţie a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea", a fost joi, 15 decembrie, "scena" vernisajului unei expoziţiei dedicate Teatrului Dramatic "Fani Tardini", care împlineşte, pe 30 decembrie, şase decenii de la primul spectacol în actualul sediu de pe strada Domnească. Expoziţia "Pe scena amintirilor - Teatrul Dramatic Galaţi", eveniment dedicat "oamenilor din teatru şi iubitorilor de teatru", a fost organizată de Muzeul de Istorie,  în parteneriat cu Teatrul Dramatic şi Victor Cilincă, ziarist şi dramaturg.

În sala elegantă de la mansarda fostei farmacii a primarului Constantin Ţinc, directorul instituţiei gazdă, prof. Cristian Căldăraru, a prezentat începuturile teatrului românesc, jucat şi la Galaţi, pe-un leu sau doi biletul. La Galaţi au venit în turneu mulţi actori celebri în lume, ca Sarah Bernhardt sau Adelina Patti. Actorul Florin Toma, directorul Teatrului Dramatic, însoţit de mai mulţi actori, i-a evocat pe artiştii care au jucat şi mai joacă aici, începând cu nume recunoscute la nivel naţional, precum Ştefan Bănică sau Gina Patrichi.

Muzeografa Mihaela Damian ne-a condus cu vădită emoţie prin amintirile teatrale gălăţene: periplul expoziţional începe cu imagini ale întemeietoarei de teatru la Galaţi, stabilită, cu trupa fraţilor Alexandru şi Ion Vlădicescu, din 1872, la Galaţi, unde actriţa jucase încă din 1851. Unul dintre documentele importante expuse - "o premieră" - este actul de cumpărare a casei din strada Cuza nr. 50, astăzi dispărută de câteva decenii. Dorinţa ei de a întemeia un teatru nu a fost sprijinită de autorităţile vremii şi a fost posibilă doar la decenii după moartea actriţei. Afişele evocă actori care au dat strălucire scenei noastre, mulţi dispăruţi, caiete program de spectacol, afişe, din 1959 şi până în anii ´80, costume de scenă şi recuzită. "Este o premieră şi ne mândrim că avem prilejul astăzi să omagiem activitatea de peste şase decenii de viaţă a Teatrului Dramatic, care ne-a adus de-a lungul timpului bucurie, emoţie şi ne-a îmbogăţit  sufleteşte!", a spus muzeografa, care a fost ajutată la realizarea expoziţiei de muzeografii Argentina Gafton şi Basarab Păltănea, cu sprijinul Monei Sandu, secretar literar al teatrului.

O surpriză a venit din partea tinerilor actori Flavia Călin (în rolul autoritarei şi spiritualei Fani Tardini), Cristina Uja Neagu (simpatica moldoveancă Pachiţa, fata în casă) şi Ciprian Braşoveanu (blajunul soţ, Alexandru Vlădicescu), care au jucat într-un spectacol-lectură, care, potrivit directorului Toma, ar putea fi chiar montat pe scena teatrului. Au fost interpretate fragmente din piesa "Catrafuse", de Victor Cilincă, nominalizată în 2007 la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului precedent. Victor Cilincă, cel care a propus conducerii Muzeului de Istorie şi Teatrului Dramatic îmbogăţirea omagiului teatral cu un pic de spectacol, a vorbit despre personajul real Fani Tardini, prima femeie director de teatru din România. Era „impunătoare, inteligentă, cultă”, dar şi sensibilă, scria eleva sa, vestita actriţă Aristizza Romanescu, descoperită de Alexandru Vlădicescu la Galaţi. Piesa colegului nostru a fost documentată de acesta şi a fost scrisă la cererea istoricului Paul Păltănea, care voia omagierea întemeietoarei ce nu are încă parte de statuie la Galaţi.

Citit 907 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2016 15:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.